Timisul, in topul national al investitiilor straine

Judeţul Timiş continuă să fie atractiv pentru investiţiile străine. Deşi sumele aduse în economia locală de partenerii de afară au scăzut semnificativ, interes există lună de lună, iar datele oficiale arată că cel mai vestic judeţ al României se situează pe primele locuri la capitolul capital străin subscris. Datele oficiale arată că regiunea Vest a atras 5,23 de miliarde de euro, majoritatea fiind în Timiş.

economie

Începând din 1990 şi până la sfârşitul anului trecut, valoarea totală a investiţiilor stăine directe se ridică la 64,43 miliarde euro, conform datelor BNR. Este vorba despre 45,1 miliarde euro aport la capitalurile proprii, inclusiv profit reinvestit, respectiv 19,33 miliarde euro credit net primit de la investitorii străini. Regiunea care a atras cele mai multe investiţii este Bucureşti – Ilfov, cu 38,24 miliarde euro, dar se precizează că investiţiile au localizate teritorial după sediul social al companiilor, ceea ce nu corespunde întotdeauna cu locul de desfăşurare a activităţii economice. Regiunea Centru a atras 5,83 miliarde euro, cea de Vest 5,23 miliarde euro, Sud-Muntenia – 4,62 miliarde euro, cea de Nord-Vest – 3,79 miliarde euro, cea de Sud-Est – 2,89 miliarde, Sud-Vest-Oltenia – 2,17 miliarde, iar Nord-Est – 1,66 miliarde euro.

În ceea ce priveşte Timişul, luna august, a adus, conform ultimelor date oficiale, 30 de noi societăţi cu capital social total de 400.000 de lei, din care 89.213 euro aport direct în valută. Tot în această lună a fost înregistrată şi radieri pentru 28 de societăţi cu un capital de 1,7 milioane de euro. Au fost înregistrate, de asemenea, majorări ale capitalului social de 9,7 milioane de euro, la firmele deja funcţionale. Un investitor străin din judeţ este în topul naţional, pe locul 6, Dar Draxlmaier Automotive SRL, cu un capital social de 8,9 milioane de euro. Timişul este pe locul 2 la nivel naţional în ceea ce priveşte numărul de societăţi cu participare străină, respectiv pe 3, la capitolul capital subscris, după Bucureşti şi Ilfov. După cum se ştie, o mare parte dintre investiţiile străine sunt înregistrate la Bucureşti, unde este constituit sediul central al unei afaceri, chiar dacă acestea se dezvoltă în altă parte.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

La Timișoara se vor instala 21 de noi stații de alimentare a autovehiculelor electrice

O firmă din Cluj va instala la Timișoara 21 de noi stații de încărcare a autovehiculelor electrice. Municipalitatea a semnat contractul pentru extinderea rețelei de stații de încărcare pentru vehicule electrice, noile stații se vor adăuga celor 16 deja instalate de primărie. Acestea funcționează de trei ani și au avut peste 250.000 de încărcări. Investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara se vor instala 21 de noi stații de alimentare a autovehiculelor electrice
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica merge la Baia Mare pentru partida cu Minaur

Alb-violeții se întorc pe un teren unde au amintiri frumoase. În semifinalele barajelor de promovare de anul trecut, trupa bănățeană se califica dramatic, după executarea loviturilor de la 11 metri în dauna echipei gazdă, cea care era favorită certă la calificare. Acum, Minaur Baia Mare și Politehnica se întâlnesc pe stadionul Dealul Florilor – Viorel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica merge la Baia Mare pentru partida cu Minaur
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Reabilitarea Gării de Nord Timișoara a intrat în ultima etapă a lucrărilor/VIDEO

CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că proiectul de 26,085 milioane lei pentru „Reabilitare fațadă, reparații platforme, iluminat, acces intrări în clădirea de călători stația CF Timișoara Nord și reparații acces peron linia 1 + acces tunel pietonal” a intrat în etapa finală a lucrărilor. După o perioadă intensă de lucrări, gara începe să prindă conturul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea Gării de Nord Timișoara a intrat în ultima etapă a lucrărilor/VIDEO

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alb-violeții se întorc pe un teren unde au amintiri frumoase. În semifinalele barajelor de promovare de anul trecut, trupa bănățeană se califica dramatic, după executarea loviturilor de la 11 metri în dauna echipei gazdă, cea care era favorită certă la calificare. Acum, Minaur Baia Mare și Politehnica se întâlnesc pe stadionul Dealul Florilor – Viorel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica merge la Baia Mare pentru partida cu Minaur
CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că proiectul de 26,085 milioane lei pentru „Reabilitare fațadă, reparații platforme, iluminat, acces intrări în clădirea de călători stația CF Timișoara Nord și reparații acces peron linia 1 + acces tunel pietonal” a intrat în etapa finală a lucrărilor. După o perioadă intensă de lucrări, gara începe să prindă conturul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea Gării de Nord Timișoara a intrat în ultima etapă a lucrărilor/VIDEO
Secund-divizionara CSC Dumbrăvița se află în fața primului meci pe propriul teren din faza play-out a Ligii 2. Vineri, 10 aprilie, de la ora 11.00, întâlnește CSC Șelimbăr, pe stadionul „Ștefan Dobay”, într-o partidă ce va fi transmisă pe canalul de YouTube FRF TV. Se întâlnesc două formații direct implicate în lupta pentru evitarea barajului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița joacă cel mai important meci din play-out în Vinerea Mare
O firmă din Cluj va instala la Timișoara 21 de noi stații de încărcare a autovehiculelor electrice. Municipalitatea a semnat contractul pentru extinderea rețelei de stații de încărcare pentru vehicule electrice, noile stații se vor adăuga celor 16 deja instalate de primărie. Acestea funcționează de trei ani și au avut peste 250.000 de încărcări. Investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara se vor instala 21 de noi stații de alimentare a autovehiculelor electrice
Aproape 44 de milioane de lei din fondul la dispoziția consiliului județean pentru unitățile administrativ teritoriale din județul Timiș pe anul 2026 au fost repartizate miercuri, în cadrul unei ședințe de plen extraordinare a Consiliului Județean Timiș. Cei mai mulți bani au fost trimiși către Lugoj, 1,8 milioane de lei, iar Timișoara nu va beneficia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș a repartizat sumele pentru comunități provenite de la bugetul de stat și cele pentru drumuri din cotele de TVA
Primele porțiuni extinse din șoseaua dintre drumul național Timișoara și Arad și cel spre Sânandrei au fost deja asfaltate. Dorința Consiliului Județean Timiș este de a se finaliza acest proiect înainte de termen. Miercuri, înainte de Paște, firma care extinde drumul județean spre Sânandrei a turnat asfalt noi pe primele porțiuni de drum. ”Astăzi a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost asfaltate primele porțiuni din extinderea drumului județean spre Sânandrei
Vești bune dinspre UMF. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara este partener în ROGEN – Rețeaua Națională de Genomică, un proiect care reunește 20 de instituții din toată România cu un scop nobil comun: construirea primului Genom Național de Referință al României. Ce înseamnă existența unui genom național? Înseamnă că România va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara este parte din proiectul ROGEN
Lucrările desfășurate la reabilitarea Podului Muncii continuă într-un ritm alert. Imediat după Paști se va realiza și ridicarea tablierului vechi din plăci de beton instalat în prezent pe pod. Lucrările au făcut necesară închiderea circulației rutiere. Dar, bretelele laterale pot fi folosite pentru a ajunge pe Splaiul Vladimirescu sau pe Splaiul Titulescu, iar de aici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul pregătește ridicarea tablierului din beton de pe Podul Muncii/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.