Robu exulta: Vom avea centura! Exista si un calendar privind constructia

Dacă nu a fost vineri primarul Nicolae Robu la București la o întâlnire cu Cătălin Homor, șeful CNAIR, a venit Homor la Timișoara. S-a întâmplat sâmbătă, iar discuțiile cu edilul timișorean au fost promițătoare, fiind fixate și etapele realizării Centurii de Sud.
Sâmbătă dimineață, a doua zi după programata întâlnire de la sediul Companiei Naționale de Administrare a Infrastucturii Rutiere (CNAIR, fosta CNADR), directorul general al companiei, Cătălin Homor, a venit la Timișoara. El a avut o discuție cu primarul Nicolae Robu, având două mari teme: Centura ocolitoarea Sud și, respectiv racordul la autostradă de la Sînandrei. Pe pagina sa de Facebook, Robu susține că s-a ajuns la un acorrd clar, astfel încât centura a ajuns o prioritate pentru CNAIR. Mai exact aceasta se va realiza în regia proprie a conpaniei, fiind stabilit și un calendar în acest sens. Iată însă concluziile acestei întâlniri, așa cum au fost ele prezentate de primarul Robu: „1. Centura auto ocolitoare Sud va fi unul din obiectivele prioritare ale CNAIR (CNADNR) pentru perioada imediat următoare. 2. Expresie a aserțiunii 1, Centura auto ocolitoare Sud va fi executată cu antrepriza generală asigurată de CNAIR (CNADNR) în regie proprie. 3. Traseul centurii va fi cel deja stabilit, cu lungimea de cca 25 Km. 4. Suma pusă la dispoziția proiectului va fi de cca 85 milioane euro, în cea mai mare parte proveniți din fonduri europene nerambursabile pe exercițiul 2014-2020. 5. Până la finele lunii noiembrie se va organiza licitația pentru actualizarea SF și PT, date fiind modificările de normative europene în domeniu. Nu vor fi făcute modificări de fond față de ce s-a propus prin SF-ul existent. SF-ul actualizat va fi disponibil la 01.08.2017. 6. În perioada 01.08.2017 – 31.10.2017, se va pregăti HG de aprobare a obiectivului de investiții, conform SF, cu indicatorii săi tehnico-economici. 7. În perioada 01.11.2017 – 15.02.2018 se vor realiza exproprierile, se va obține autorizația de construcție și se vor subcontracta de către CNAIR (CNADNR) activitățile subsecvente (reamintim: antrepriza generală va fi asigurată de CNAIR (CNADNR) în regie proprie). 8. În perioada 15.02.2018 – 31.12.2019 se va face execuția propriu-zisă. 9. Noul racord la autostradă de la bifurcația Arad – Sînandrei va fi parte din autostrada Timișoara – Belgrad, aceasta fiind considerată soluția cea mai rațională”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

tmx a spus: (octombrie 30th, 2016 at 10:26 )

bule de sifon inainte de alegeri ! catranitule se vede clar ca arunci cu stiri fanteziste asa cum ti-e si capul ala catranit poate, poate urci un pic esecul de la alegeri ….cine dracu te mai crede .

george a spus: (octombrie 30th, 2016 at 12:50 )

Si care e meritul lui?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament. Este un “cadou pentru Sorin Grindeanu”, a anunţat unul dintre iniţiatorii moţiunii. Moţiunea de cenzură intitulată “România nu este de vânzare – fără progresiști la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj a trecut la pas de U Cluj în elită la volei feminin

Etapa a VIII-a din Divizia A1 de volei feminin a însemnat cel mai ușor meci pentru CSM Lugoj, care a învins pe teren propriu cu 3-0, ultima clasată, Universitatea Cluj. Partida a fost rezolvată rapid de elevele pregătite de Ugljesa Segrt, care au câștigat primul set la un ecart enorm, 25-7, apoi, tot lejer, 25-13...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj a trecut la pas de U Cluj în elită la volei feminin
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prima zi de activitate a ”Lights of the Village”, evenimentul desfășurat la Muzeul Satului Bănățean în luna decembrie, a fost una de succes, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș. Au fost mii de oameni care au participat la concertele organizate sâmbătă seara, iar patinoarul gratuit s-a dovedit neîncăpător. Până pe 21 decembrie, Timișoara va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lights of the Village a pornit la drum cu mii de vizitatori/VIDEO
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Timiș, organizaeză marți, 16 decembrie, de la ora 18:00, spectacolul „Colind și bucurie”. Acesta va avea loc în sala festivă a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Publicul se va putea bucura de recitalurile susținute de Liliana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Colind și bucurie” alături de artişti consacraţi ai Banatului
În Timișoara, într-o lume în care educația și binele copiilor devin tot mai mult o responsabilitate colectivă, a prins viață Asociația Inițiativă în Educație (InEDU) – un spațiu dedicat celor care cred că schimbarea începe din inimă, iar învățarea trebuie să fie accesibilă, prietenoasă și profund umană. Aici, profesori, părinți, voluntari și susținători ai educației...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Inițiativă în Educație – acolo unde învățarea devine bucurie, iar comunitatea devine familie
Penultimul joc din 2025 pentru alb-violeți a fost disputat acasă, împotriva echipei CSU Alba Iulia, iar alb-violeții au obținut o victorie lejeră, cu un Fabian Marincu strălucitor, trei pase de gol și o reușită! Din păcate, Poli a luat gol acasă, primul din acest sezon! Alb-violeții au plecat cu prima șansă, în meciul cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi
De neînțeles comportarea Dumbrăviței din meciul de la Voluntari, unde a intrat să se apere. Gazdele au început în forță chiar din primul minut și au asaltat poarta lui Mikloș, foarte bun în acest meci. S-a terminat 3-1, dar scorul putea fi mult mai mare. După două victorii la rând, în campionat și în Cupă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio șansă pentru Dumbrăvița la Voluntari. Bănățenii au intrat pe teren doar cu gândul să nu primească multe
Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița
Tradiția va fi respectată și comunitatea italiană din Timișoara va organiza și în acest an tradiționalul Concert de Crăciun. Acesta va avea loc sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 20.00, la Biserica Millennium. Concertul este o prezență constantă în calendarul sărbătorilor de iarnă din Timișoara, un moment de întâlnire înainte de Crăciun. Comunitatea italienilor îi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe 13 decembrie va avea loc ediția din acest an a Concertului de Crăciun, de la Biserica Millennium
Zona centrală a orașului Sânnicolau Mare va fi modernizat cu fonduri europene. O piațetă modernă, fântâni arteziene și mai mult verde sunt incluse în proiectul derulat prin Regio Vest. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Primăria Orașului Sânnicolau Mare au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitare zonă centrală în orașul Sânnicolau Mare – Zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi reabilitat, cu pest cinci milioane de euro
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.