Catalin Drula l-a învins pe Nicusor Dan. Pozitia oficiala a USR fata de Referedumul Coaliției pentru Familie

USR se va poziționa împotriva inițiativei de modificare a Constituției inițiată de Coaliția pentru Familie. Decizia fost luată în urma unui referendum intern al partidului, câștigat de facțiunea USR Liberal, printre ai cărei lideri se numără deputatul de Timiș Cătălin Drulă. Nicușor Dan a susținut neimplicarea partidului în aceasta chestiune, urmând să renunțe oficial la președinția USR.

În USR s-au conturat trei tabere în privința modificării Constituției ințiată de Coaliția pentru Familie în sensul în care familia se definește ca uniune dintre un bărbat și o femeie. Președintele demisionar al USR, Nicușor Dan, a propus ca partidul să nu se implice în această chestiune, lăsând la latitudinea fiecărui membru să aleagă. De altfel, el a demisionat din funcție, anunțând că se va înatorce doar în cazul în care USR va adopta această poziție. În afara acestei păreri, s-au mai format două tabere: liberalii (progresiștii) și tradiționaliștii. Primii doreau ca USR să se plaseze împotriva modificării constituției, în timp ce tradiționaliștii sunt în favoarea familie tradiționale.

Pentru a tranșa această dispută internă, USR a organizat un referendum intern printre toți membri de partid. Din totalul de 1.829 de membri, au votat 1.453, prezența fiind de 78%. Dintre aceștia, 52,7% (766 membri) au votat pentru poziționarea partidului față de ințiativă, iar 688, împotrivă. La întrebarea „Cum trebuie să se poziţioneze USR ca partid pe tema referendumului Coaliţiei pentru Familie?”, 184 au votat „pro”, iar 864 (82,5%) au votat „contra”. Ca atare, tabără progresistă din partid a câștigat această dispută internă, USR urmând să se poziționeze împotriva modificării Constituției. Unul dintre liderii facțiunii USR Liberal este și deputatul de Timiș Cătălin Drulă. La puțin timp după anunțarea rezultatelor, el a postat pe Facebook un comentariu vizavi de această victorie, dar și un atac dur la adresa lui Nicușor Dan. „USR se va poziționa împotriva revizuirii Constituției României inițiată de Coaliția pentru Familie, dovedind astfel că susține și apără libertățile și viitorul românilor. Membrii USR au pus interesele de modernizare ale societății românești și ale propriilor alegători deasupra unor ipotetice calcule electorale lipsite de curaj și șantajului emoțional exercitat asupra lor. USR Liberal cheamă la dialog platformele, grupurile si membrii USR pentru a decide pașii de urmat după referendum. Rezultatul demonstrează că USR este singurul partid modernizator și proeuropean al României și că este angajat, unit și puternic, în lupta cu vechile partide, PSD si PNL, care, prin susținerea unei coaliții cu un program iliberal, au dezertat de la obligația de a ne apăra libertatea (…) USR Liberal dezaprobă faptul că fostul președinte al USR Nicușor Dan s-a pus pe sine deasupra partidului și afirmă cu tărie că USR va continua să rămână un partid al membrilor săi și al cetățenilor și nu al unui singur om. Dezavuăm telenovela demisiei cu revenire, campania din afara partidului pentru partid și continuarea campaniei în timpul referendumului, toate elemente care denota lipsa de respect față de membrii USR, care așteptau respectarea regulilor principial agreate”, a arătat Drulă, în numele USR Liberal.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

ion a spus: (august 15th, 2017 at 10:19 )

partid de poponari

Spaima Girocului-Zona de case a spus: (august 16th, 2017 at 06:49 )

Cătălin Drula aka DOSia

timisorean a spus: (august 23rd, 2017 at 12:23 )

urmeaza deci sa dispara din peisaj, nu avem nevoie de astfel de partide haotice…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit

Fost ministru al Culturii în Guvernul Cioloş, Corina Şuteu a condus, în 2021, un mic grup care s-a ocupat de relansarea și restructurarea proiectului Timişoara Capitală Europeană a Culturii. Proiect care ajunsese într-un mare impas, după ce fosta echipă care s-a ocupat de implementarea programului produsese multă maculatură şi mai nimic concret. Într-un editorial în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Adversar din Lituania pentru SCM Poli Timișoara în Europa

Așa au decis sorții. SCM Politehnica Timișoara va întâlni formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas în turul secund al EHF European Cup. Handbaliștii viola au fost calificați direct în turul secund, în vreme ce gruparea din Kaunas a depășit formația cipriotă Omonia Nicosia, în primul tur. Meciurile sunt programate la 18 și 25 octombrie, ordinea lor urmând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar din Lituania pentru SCM Poli Timișoara în Europa
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Știința iese din manual și se întâlnește cu publicul la Târgul de științe – Științescu & prietenii 2026

Muzeul Apei din Timișoara devine, sâmbătă, 26 septembrie, între orele 11:00 și 15:00, locul în care știința și tehnologia pot fi explorate, testate și descoperite de vizitatori de toate vârstele. Târgul de științe – Științescu & prietenii 2026 aduce împreună copii, tineri, mentori, profesori, părinți și pasionați de știință într-o după-amiază în care experimentele, tehnologia,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Știința iese din manual și se întâlnește cu publicul la Târgul de științe – Științescu & prietenii 2026

Economic vezi arhiva Economic

Florin-Dragaa

„Nu dispar locurile de muncă, dar se schimbă profilul angajaților pe care îi caută companiile”. Florin Drăgan despre schimbările din Timișoara în următorii 5 ani

Piața muncii din Timișoara nu mai seamănă cu cea de acum cinci ani și se va schimba în continuare în următorii cinci ani, consideră Florinm Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica companiile caută tot mai mult. El avertizează că Inteligența Artificială ridică ștacheta mai ales pentru cei aflați la început de carieră. În schimb, oameni care știu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Nu dispar locurile de muncă, dar se schimbă profilul angajaților pe care îi caută companiile”. Florin Drăgan despre schimbările din Timișoara în următorii 5 ani

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Muzeul Apei din Timișoara devine, sâmbătă, 26 septembrie, între orele 11:00 și 15:00, locul în care știința și tehnologia pot fi explorate, testate și descoperite de vizitatori de toate vârstele. Târgul de științe – Științescu & prietenii 2026 aduce împreună copii, tineri, mentori, profesori, părinți și pasionați de știință într-o după-amiază în care experimentele, tehnologia,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Știința iese din manual și se întâlnește cu publicul la Târgul de științe – Științescu & prietenii 2026
Consiliul Județean Timiș a depus documentația pentru obținerea de finanțare europeană în vederea reparațiilor și modernizării Palatului Baroc, clădirea care găzduiește Muzeul Național de Artă Timișoara. Pe lângă partea frumoasă, care se vede la expozițiile realizate, clădirea ascunde și o parte mai puțin frumoasă, iar printre acele porțiuni e și curtea, care va fi adusă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Palatul Baroc va fi reabilitat și modernizat cu bani europeni
Piața muncii din Timișoara nu mai seamănă cu cea de acum cinci ani și se va schimba în continuare în următorii cinci ani, consideră Florinm Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica companiile caută tot mai mult. El avertizează că Inteligența Artificială ridică ștacheta mai ales pentru cei aflați la început de carieră. În schimb, oameni care știu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Nu dispar locurile de muncă, dar se schimbă profilul angajaților pe care îi caută companiile”. Florin Drăgan despre schimbările din Timișoara în următorii 5 ani
Doar şapte zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de primar, el a ajuns la stadionul de pe Calea Buziaşului, primul ridicat în Timişoara după 63 de ani.  Într-un mesaj mai scurt de această dată, Dominic Fritz afirmă că proiectul stadionului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu o săptămână înainte de-a părăsi Primăria Timişoara, Dominic Fritz vorbeşte despre primul stadion construit după mai bine de şase decenii
Așa au decis sorții. SCM Politehnica Timișoara va întâlni formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas în turul secund al EHF European Cup. Handbaliștii viola au fost calificați direct în turul secund, în vreme ce gruparea din Kaunas a depășit formația cipriotă Omonia Nicosia, în primul tur. Meciurile sunt programate la 18 și 25 octombrie, ordinea lor urmând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar din Lituania pentru SCM Poli Timișoara în Europa
La inițiativa conducerii Primăriei Timișoara, consilierilor locali le-a fost cerut acordul pentru ca administrația să recupereze o sumă de peste un milion de lei, pe care STPT le-ar fi cheltuit în 2018 pentru majorarea salariilor personalului de bord de pe tramvaie și autobuze, operațiune considerată ilegală în urma unu control al ANAF. La acel moment,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Circ pe banii ceruți de ANAF pentru a fi recuperați la STPT. Lațcău acuză, Bitea răspunde
Cu credința că își va continua lupta și, la final, va avea dreptate, Dominic Fritz a dorit marți să le mulțumească aleșilor locali din acest mandat în ceea ce va fi, probabil, ultima ședință de plen în funcția de primar. El a anunțat că va continua lupta, dar, oricare ar fi situația rămâne timișorean. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a mulțumit, în aplauze, consilierilor locali, înainte de ultima ședință de plen ca și primar
Din nou nicio surpriză lângă Pădurea Verde, acolo unde echipa locală își continuă drumul… spre Liga 3. De cealaltă parte trupa în roșu și negru din Valea Domanului nu a impresionat, dar a câștigat până la urmă fără mari probleme. Dumbrăvița a început mai bine într-un duel deja clasic cu CSM Reșița și părea că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița nu a jucat mare lucru la Pădurea Verde, dar chiar și așa a bătut o echipă a Dumbrăviței, slabă
Fost ministru al Culturii în Guvernul Cioloş, Corina Şuteu a condus, în 2021, un mic grup care s-a ocupat de relansarea și restructurarea proiectului Timişoara Capitală Europeană a Culturii. Proiect care ajunsese într-un mare impas, după ce fosta echipă care s-a ocupat de implementarea programului produsese multă maculatură şi mai nimic concret. Într-un editorial în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Corina Şuteu: Plecarea lui Fritz nu va fi doar o schimbare de nume pe o ușă, ci un test de supraviețuire pentru tot ce s-a clădit
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.