A ajuns la fundul sacului. ACS Poli își cere insolvența

Clubul ACS Poli vrea să intre în insolvență. Acțiunea a fost introdusă la Tribunalul Timiș pe data de 7 august. Dacă magistrații vor aproba solicitarea, unele datorii ale alb-violeților ar putea fi amânate.
acs poli
ACS Poli abia respiră, și nu din cauza căldurii. Cu bani foarte puțini și o rată lunară de 50.000 de euro la ANAF, alb-violeții se luptă să supraviețuiască. O gură de oxigen – cât de mică – ar putea veni de la Tribunalul Timiș, ai cărui magistrați trebuie să decidă dacă acceptă sau nu cererea de intrare în insolvență a clubului condus de Radu Birlică. Dacă solicitarea va fi acceptată, unele plăți ar putea fi amânate, cel puțin în ceea ce privește procesele civile. Cea mai mare sumă cerută în instanță este de peste 15 milioane de lei, în acțiunea înaintată de PMT la începutul lunii iulie. „Dosarul are ca obiect demersul litigios promovat de reclamanta Municipiul Timișoara, prin primar, Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, în contradictoriu cu Asociația Club Sportiv ACS Poli Timișoara, prin care se solicita obligarea acesteia la plata sumei de 15.915.772,10 lei, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a finanțării ilegale, constatat prin Decizia 40/2015 a Curții de Conturi a României”, precizau, pentru deBanat.or, reprezentanții PMT. Altfel spus, municipalitatea vrea ca instanța să oblige ACS Poli să restituie aproape 3,5 milioane de euro, din cele 7,5 milioane de euro, cât este prejudiciul total constatat de Curtea de Conturi, după un control din 2015. La finele săptămânii trecute, clubului i s-a interzis și accesul la vestiarele și spațiile administrative de la stadionul „Dan Păltinișanu”. Procesul intentat de PMT încă nu a primit termen.

Insolvența, conform legeaz.net, este starea patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori. Este iminentă când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Druckerul din Mehala a spus: (august 8th, 2018 at 16:42 )

Pana acum am tinut cu Robu…GATA , toata vina o poarta el f,tui , cum sa nu gaseasca cativa sponsori din toata ” crema ” care toata ziua vin dupa niscaiva semnaturi pe la primarie…Robu le aproba orice cerere , nu asa , pune interdictie pe ei , nu le semna orice cerere , sa vezi cum vin sa sponsorizeze .

Jhonni a spus: (august 8th, 2018 at 18:23 )

Eu zic sa facem lobby la Robu sa aduca Sirineasa la Timisoara. Ii punem pe Kristof si pe Nasleu la carma, ca sa fie bine.

Mergem la Boit, dam o bere si un mic, si ne cedeaza ‘palmaresul’ .

Dupa aia, punem un filtru in excelu cu firmele care au nevoie de aprobari de la primarie si inca nu le-au primit. Le trimitem SMS patronilor ca Noua Cea Mai Poli Dintre Toate Poli ( NCMPDTP ) are nevoie de sponsori.

Apoi, mergem si prindem una dintre ciorile ce ni se caca in cap prin parcurile din centru. O vopsim roz-bombon si o facem noua stema a clubului.

Iesim la Sport.ro ( asta pt. ca presa din Timi e plina de hateri ) si anuntam ca de la anu de batem pe pozitii de cupe europene.

Da-ti LIKE daca va convine planu, rapsundeti DISLIKE daca sunteti hater cu mintea intunecata!

@Jhonni a spus: (august 8th, 2018 at 20:56 )

..voi oricum veti bea apa de la pui si de-acum incolo,n-aveti palmares,n-aveti nimic,dupa desfiintarea Acs-ului va parasesc pesedeii prin remorcile de la Gottlob.Sa arestezi echipa studentilor si sa spui ca aia-i Poli 1921 e ultima.Dar in ziua de azi nu ma mai mira nimic,copiii sunt invatati sa-si aleaga sexul dupa preferinte ,poponarilor daca le spui pe nume te aresteaza ,lumea s-a dilit complet si din pacate nu-i de la caldura.

INO a spus: (august 8th, 2018 at 22:25 )

S.P.P.!SUNTEȚI DE TOATĂ RUȘINEA!ÎN TIMIȘOARA CONDUC OLTENII ȘI MOLDOVENII DECI ROBU DOAR POATE ABURI ATÂT!!@

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Terminator a spus: (august 8th, 2018 at 23:09 )

Usor, usor, Robu va distruge tot. Fotbal, cultura, societatile primariei, etc, Sper sa mai castige un mandat, sa nu omita nimic!

praf a spus: (august 9th, 2018 at 06:59 )

Birlica vrea sa fie administrator special.Asa este sigur ca el este primul care isi ia banii luna de luna.Insolventa este forma legala de hotie in tara asta.Da-i tepe la angajati,la colaboratori si furnizori si apoi de bagi in ea.

mutu a spus: (august 9th, 2018 at 08:29 )

terminator, postac psd

timisoarean a spus: (august 9th, 2018 at 08:36 )

mutu, te supara adevarul? Dar tu ce esti? Probabil vreun lingau pus de robu pe vreo functie de unde incasezi niste bani. Din banii nostri
.

++ a spus: (august 9th, 2018 at 09:53 )

un cretin de primar care nu e in stare sa faca ceea ce face toata rominia: sa sustina echipa de fotbal a propiului oras.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița are o deplasare lungă și un meci greu, la Suceava

Liga a II-a de fotbal se reia, după pauza internațională de aproape trei săptămâni. În etapa a 9-a, CSC Dumbrăvița are programată una dintre deplasările cele mai lungi ale sezonului, pe terenul nou-promovatei Cetatea Suceava. Meciul de pe stadionul „Areni” se va juca sâmbătă, de la ora 11.00. Alb-verzii abordează jocul de la Suceava cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița are o deplasare lungă și un meci greu, la Suceava
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag

Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, anunţă un nou pas privind educația copiilor din comuna limitrofă Timişoarei. Este vorba de semnarea contractului de execuție pentru noua şcoală din Șag. Valoare totală a investiției este de peste 16 milioane de lei. “Un nou pas important pentru educația copiilor noștri!  Astăzi s-a semnat contractul de execuție pentru noua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag

Economic vezi arhiva Economic

DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, anunţă un nou pas privind educația copiilor din comuna limitrofă Timişoarei. Este vorba de semnarea contractului de execuție pentru noua şcoală din Șag. Valoare totală a investiției este de peste 16 milioane de lei. “Un nou pas important pentru educația copiilor noștri!  Astăzi s-a semnat contractul de execuție pentru noua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag
Anunțata demarare a șantierului de regenerare urbană a zonei Kuttel, din Iosefin, nu va avea loc la începutul săptămânii viitoare, așa cum se anunțase inițial, ci va fi amânată timp de două săptămâni, urmând să înceapă pe 26 octombrie. Vă reamintim că începutul șantierului aducea la pachet și o serie de restricții și modificări ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se amână începerea lucrărilor de regenerare urbană pentru zona Kuttel. Restricțiile rutiere, schimbate semnificativ
În urma unei ședințe de plen extraordinară de îndată, consilierii locali timișoreni au aprobat cererea de transfer a Spitalului Clinic Căi Ferate Timișoara din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara. În fapt, acest spital va fi integrat în structura Spitalului Clinic Municipal Timișoara. Ineditul acțiunii este că la pachet...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unanimitate la vot. Timișoara preia Spitalul CFR, la pachet cu trei ambulatorii din alte orașe și județe
Pasajul rutier care se construiește peste calea ferată pe drumul județean care leagă Dudeștii Noi și Sânandrei în cadrul proiectului de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș și Arad, lotul 4, a ajuns la momentul realizării tablierului. Ulterior va avea loc turnarea betonului și realizarea rampelor de acces. Conform CFR Infrastructură, structura pasajului prinde contur,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la pasajul peste calea ferată de pe drumul dintre Dudeștii Noi și Sânandrei au ajuns la realizarea tablierului
Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros
Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.