Japca Telpark ia amploare!

Au trecut și sărbătorile de iarnă, iar timișorenii s-au întors încet-încet la muncă. Orașul l-au găsit așa cum era și înainte, adică gri spre negru, plin de fețe triste și capete plecate. Poate pentru aceste fețe triste, primăria și societatea din subordine, ADP, au schimbat de la începutul anului regulamentul Telpark, umflând tarifele la cote neimaginabile. Numai așa, ca să întețească lupta de clasă a celor care nu au mașini contra celor care au. Oricum, primarul Ciuhnadu, membru al unui partid de centru-dreapta și anti-comunist, își trage seva electorală din cea mai stângistă, pauperă, needucată și asistată social categorie posibilă. Poți să spui că o bună parte a electoratului său, aflat în zona retard-manelistă a societății, se încalecă cu cel al lui Dan Diaconescu. Dar nu asta e problema în rândurile de față.
Așadar, prețul abonamentelor Telpark a crescut cu 150%! E bine și așa, atâta timp cât șefii Telpark au vrut să-l tripleze. Această majorare nu vine nici în acord cu inflația, nici cu alte scheme social-economice. Mai mult, în continuare, ADP-ul nu-ți oferă nimic contra acestor tarife aberante. Singurele modificări sunt că s-a prelungit orarul de funcționare și s-a mărit numărul de străzi unde se percep taxe de parcare. Surpriza cea mai mare i-a așteptat însă pe cei care au birouri în zona centrală a orașului, unde parcarea este permisă doar maxim două ore. După două ore, trebuie să-ți iei mașina, faci o tură și o parchezi înapoi. Dacă mai ai loc, dacă nu, te învârți prin zonă. Și tot așa de patru-cinci ori pe zi. O trăsnaie din asta nu auzi nici prin țările bananiere. Nu mai dau exemple cu Dorohoi sau Caracal, fiindcă acolo nu se pot întâmpla astfel de minuni. Și acest lucru poate ar fi normal, dar cu o condiție: să ai o parcare amenjată în această zonă, lucru care lipsește cu desăvârșire.
Încă nici acum nu prea se știe bine ce se face cu purcoaiele de bani colectate prin acest sistem șmecheresc, atâta timp cât parcări nu se fac. În jur de 80-85% din bani merg pe salariile angajaților ADP, a căror singură preocupare este să numere banii colectați și să dea amenzi. ADP-ul are și o firmă de construcții, care practică însă prețuri uriașe, raportat la piață, așa că, în mod normal, nici nu prea prinde contracte. De calitate nici nu mai discutăm. Și la urma urmei, de ce să-ți pierzi vremea cu o muncă, dacă afacerea Telpark merge ca unsă. Că doar “fraierii” de timișoreni plătesc! Exagerând puțin, se poate spune că, mai bine de jumătate din timișoreni plătesc angajații unei firme a primăriei, al căror principal job este să-i prindă pe aceiași timișoreni în ofsaid. În plan electoral, având în vedere și voturile familiilor și neamurilor celor din ADP, putem spune că se achiziționează cu banii strânși prin taxa Telpark în jur de 1.500 de voturi pentru Ciuhandu.
Am mai spus-o, în orice oraș civilizat, ca să parchezi în centru, trebuie să plătești. E normal. Dar în orice oraș civilizat, înainte de-a ți se cere bani de parcare se fac… parcări. În Timișoara s-au tras niște dungi pe marginea drumului de către cei de la Rosign (altă șmecherie mare a celor din primărie) și apoi ți se bagă mâna în buzunar.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

Spartakus a spus: (ianuarie 9th, 2012 at 16:49 )

Sa nu cumva sa le spuneti timisorenilor ca nu tre sa se duca zilnic sa parcheze linga Judecatorie sau ca ar putea sa mearga in zona centrala fara masina, doar cu un pardesiu si cu ceva ginduri bune! De ce-or fi ei abatuti si demoralizati sa nu va intrebati, ca ajungeti la presa si veti vedea ca voi si politicienii sinteti cei care le spuneti ca tre sa le fie rau.

Unu Mic Si Rau a spus: (ianuarie 9th, 2012 at 17:32 )

Nu pot sa va spun decat ca, atata timp cat prostimea plateste, totul e OK pentru ei. Si cum prostimea nu are curaj sa nu plateasca, treaba merge, banii curg. Ar trebui sa le rupem indicatoarele, si sa-i batem pe aia care vin cu camerele si cu amenzile. Nu inteleg cum dracu ma amendeaza pe mine persoana fizica o firma privata. Dar vin alegerile, si daca oamenii sunt destul de destepti Ciuhandu nu o sa mai iasa primar. Oricum mare branza nu a realizat in orasu asta.

disperat a spus: (ianuarie 10th, 2012 at 08:55 )

Asteptam cu nerabdare acest articol, dl. Ino, sper sa fie primul dintr-o lunga serie pe aceasta tema. Exasperarea e mare. Nu stim ce se va alege de noi, riveranii persoane juridice. Si sa zicem ca ne acceptam soarta, inghitind in sec cu capul plecat, ok, accept sa platesc un tichet la 2 ore, dar cum fac, imi pun alarma in telefon si o data la 2 ore cobor sa achit taxa? Si daca am treaba si plec de la birou? Cred ca cel mai bine ar fi sa angajez un om care sa indeplineasca aceasta nobila misiune! Platitor de tichete va fi functia lui. Vedeti, in tot raul e si un bine, am creat un loc de munca nou….
Ajutooooooooooooooooooooor!!!!!!!!!

timisorean1 a spus: (ianuarie 10th, 2012 at 09:46 )

Pt locatari s-a marit cu 1300 % !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! La inceput au spus ca se va plati doar cartonul ca sa ne deosebeasca de ceilalti. Chiar si acum pe site-ul tpark spune clar ca e gratuit! Au venit cu telpark-ul pe tot felul de stradute unde nu e nici picior de firma(deci nu e nici o problema cu locurile de parcare) si ne pun sa platim de 13 ori mai mult!!! Cum am putea sa-i dam judecata? Am inteles ca trebuie in alt judet, cei din timis fiind mana in mana cu ciuhandu

Chung Norris a spus: (ianuarie 12th, 2012 at 12:53 )

Daca va displac preturile la parcari in Timisoara, veniti in Resita unde din grija pentru noi, consilierii au hotarat sa instaleze abonamentul de peste 600 de lei pentru parcari in intregul oras. Culmea e ca suna tot pe-aproape, REPARK (Telpark?!) si e tot in stransa legatura cu primaria Timisoarei, ca daca nu avem destui prosti care sa ne biruiasca mai luam si din excedentul altora.

@Chung Norris a spus: (ianuarie 12th, 2012 at 19:10 )

Pai normal ca voteaza consilierii pentru ca ei si alti apropiati din primarie primesc abonamente gratuite…la Timisoara sigur!!.. si nu cred ca cei din Resita fac exceptie

Andrei a spus: (ianuarie 14th, 2012 at 12:08 )

Eu tot nu inteleg treaba asta cu telpark-ul. De ce? Adica infintarea telpark-ului ar trebui sa fie dupa ce se creeaza niste parcari nu inainte cum se intampla pe la noi. Prima data sa faca parcari si apoi sa vina dupa bani nu invers. Oricum mi se pare furt calificat ce face telparkul. S-au gasit ei sa puna niste indicatoare pe niste spatii date de la primarie , primarie la care noi platim impozit ca sa ne „biciuie” in continuare cu astfel de aberatii. Ideea e ca telpark-ul chiar nu face nimic, a plus indicatoare si vine dupa bani, sau ridica masini si te duci tu sa le dai bani… Nice business!

Andrei a spus: (ianuarie 14th, 2012 at 12:10 )

PS: Foarte bun articolul

Teo a spus: (ianuarie 15th, 2012 at 00:22 )

PT. LOCATARI A CRESCUT CU PESTE 1700 % !!!!!!!!!!!!! MAI EXACT DE LA 3 LEI/AN IN 2011 LA 51,23 LEI/AN IN 2012 !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
LA CATE TICHETE DE LOCATARI (RIVERANI LE ZIC UNII) SUNT IN TIMISOARA VA DATI SEAMA CE PROFITURI URIASE FACE ADP-UL SI CE BONUSURI GRASE VOR LUA UNII PT. DEPASIREA PLANULUI !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! CA TOT VIN ALEGERILE SI E CRIZA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! AU STABILIT INTR-O HCL DIN DEC. 2011 CA TARIFUL PENTRU RIVERANI/LOCATARI ESTE 5% DIN VALOAREA TICHETULUI GENERAL NOMINALIZAT, LA CARE NU S-A APROBAT INCA TARIFUL PE 2012 !!!!!!!!!!!!!!!! SEDISCUTA IN IANUARIE 2012 !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Cristian Badoiu a spus: (ianuarie 24th, 2012 at 15:50 )

Limitarea durate de parcare se practica foarte frecvent in vest. Deci autorul nu s-a informat; e clar ca nici celor din orasele din vestul Europei nu le place situatia, dar asta e… In schimb, ar fi normal sa existe deja mult-discutatele parcari subterane. ZERO.
Ok, si daca ar exista parcarile alea, tot ar face multi scandal vis-a-vis de pret.

Adevarul e ca timisoreanul de azi nu-si mai misca posteriorul fara masina. Ca toata societatea romaneasca, suntem inca prizonierii frustrarilor acumulate in anii dificili, ante-89. Mentalitatea noastra e: „daca ai masina, foloseste-o necontenit!”. Doar timpul va corecta aceste mentalitati. Si kilogramele de cocalari-soferi.

Alfa a spus: (ianuarie 25th, 2012 at 16:51 )

Pai masina masina. Dar transportul in comun cum e? Te uiti pe indicatorul minune unde scrie ca ajunge vehicolul in 3 minute, dupa care se schimba si mai ai de asteptat 20. Ramane varianta pe bicicleta. Ce piste de biciclete! Uitati-va doar cum se poate circula pe Brancoveanu cu bicicleta pe pistele de biciclete. Doar de a ne scoate ochii. Telpark e o porcarie. Abonamentul de locatar e furt. Inca un pic si vor pune bariere pentru pietoni in centru si vom putea intra la o plimbare doar pe bani.

GB a spus: (martie 28th, 2012 at 13:47 )

Bine, tot articolul si comentariile sunt foarte utile. Intrebarea mea este cand trecem de la cuvinte la fapte. Eu, proaspat patit al jafului telperk vreau sa-i dau in judecata. Cui ma adresez? Cine mi se alatura?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

“Stai în banca ta, sunt alții mai mari ca tine!”. Cu trei zile rămase în fruntea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz face un “inventar” al ameninţărilor primite

Cu doar trei zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz face acum o trecere în revistă a ameninţărilor pe care le-a primit de la membrii unor clanuri în momentul în care a dus campania de recuperare a unor imobile. Doar trei zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Stai în banca ta, sunt alții mai mari ca tine!”. Cu trei zile rămase în fruntea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz face un  “inventar” al ameninţărilor primite
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Mandatul de primar al lui Dominic Fritz se încheie, liderul USR merge înainte. ”Timișoara. Revoluția continuă” a adunat membrii și simpatizanții partidului

Duminică, 27 septembrie, cu doar câteva zile înainte de a se încheia prematur mandatul, Dominic Fritz, alături de membrii și simpatizanții USR, a ținut să marcheze momentul în care s-au împlinit fix șase ani de la momentul în care a fost ales în funcția de primar pentru prima dată. Iar momentul a fost marcat, evident...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mandatul de primar al lui Dominic Fritz se încheie, liderul USR merge înainte. ”Timișoara. Revoluția continuă” a adunat membrii și simpatizanții partidului
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Lacrimile se transformă în aplauze: Două echipe de legendă se unesc la Timișoara pentru sufletul lui Răzvan Ionilă Costel

Sunt momente în care fotbalul se oprește din freamătul său obișnuit, iar tabela de marcaj nu mai contează. Sunt clipe în care rivalitățile dispar, lăsând loc doar pentru respect, recunoștință și o durere surdă care unește un stadion întreg. Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 18:00, Terenul Știința din Timișoara nu va găzdui doar un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lacrimile se transformă în aplauze: Două echipe de legendă se unesc la Timișoara pentru sufletul lui Răzvan Ionilă Costel
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

UPT, pas mare spre viitor. Facultatea de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome și-a început primul an universitar

Universitatea Politehnica Timișoara a deschis, vineri, 25 septembrie 2026, primul an universitar al Facultății de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome, o structură academică nouă, construită în jurul unor domenii tehnologice care transformă deja industria și societatea. Evenimentul a reunit conducerea universității, cadre didactice, studenți, reprezentanți ai unor companii din domeniul tehnologic și absolvenți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT, pas mare spre viitor. Facultatea de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome și-a început primul an universitar

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Duminică, 27 septembrie, cu doar câteva zile înainte de a se încheia prematur mandatul, Dominic Fritz, alături de membrii și simpatizanții USR, a ținut să marcheze momentul în care s-au împlinit fix șase ani de la momentul în care a fost ales în funcția de primar pentru prima dată. Iar momentul a fost marcat, evident...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mandatul de primar al lui Dominic Fritz se încheie, liderul USR merge înainte. ”Timișoara. Revoluția continuă” a adunat membrii și simpatizanții partidului
Cu doar trei zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz face acum o trecere în revistă a ameninţărilor pe care le-a primit de la membrii unor clanuri în momentul în care a dus campania de recuperare a unor imobile. Doar trei zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Stai în banca ta, sunt alții mai mari ca tine!”. Cu trei zile rămase în fruntea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz face un  “inventar” al ameninţărilor primite
Consiliul Județean Timiș are gânduri mari pentru Palatul Baroc, clădirea unde funcționează în prezent Muzeul Național de Artă Timișoara. Instituția muzeală vrea să închirieze trei spații în cadrul clădirii, iar ”oferta” spre licitație este mai mult decât atractivă: cofetărie, cafenea culturală și un club de jazz. Clădirea, situată în cea mai turistică zonă a Timișoarei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cofetărie, cafenea culturală și club de jazz la Palatul Baroc. Muzeul de Artă vrea scoaterea la licitație a spațiilor generoase
Sunt momente în care fotbalul se oprește din freamătul său obișnuit, iar tabela de marcaj nu mai contează. Sunt clipe în care rivalitățile dispar, lăsând loc doar pentru respect, recunoștință și o durere surdă care unește un stadion întreg. Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 18:00, Terenul Știința din Timișoara nu va găzdui doar un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lacrimile se transformă în aplauze: Două echipe de legendă se unesc la Timișoara pentru sufletul lui Răzvan Ionilă Costel
Universitatea Politehnica Timișoara a deschis, vineri, 25 septembrie 2026, primul an universitar al Facultății de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome, o structură academică nouă, construită în jurul unor domenii tehnologice care transformă deja industria și societatea. Evenimentul a reunit conducerea universității, cadre didactice, studenți, reprezentanți ai unor companii din domeniul tehnologic și absolvenți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT, pas mare spre viitor. Facultatea de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome și-a început primul an universitar
Primăria Giarmata organizează, pe data de 18 octombrie, Balul Seniorilor. Evenimentul va avea loc la Sala de Sport din Giarmata, începând cu ora 18:00.  Primăria Giarmata îi invită pe seniorii din comună să petreacă câteva ore frumoase împreună, cu muzică, dans și voie bună. Balul Seniorilor va fi deschis de Ansamblul Sânziene Bănățene din Giarmata,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe 18 octombrie la Giarmata va avea loc Balul Seniorilor
Cramele Recaș nu mai sunt de mult doar un nume important pe harta viticolă a Banatului. În ultimii ani, compania din Timiș a construit în jurul producției de vin un adevărat ecosistem, în care investițiile, logistica, dezvoltarea portofoliului și apropierea de consumator merg în aceeași direcție. Iar cele mai recente date arată că povestea nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cramele Recaș continuă investițiile: vinul bănățean intră într-o nouă etapă de dezvoltare
Bătălie incredibilă de peste 100 de minute, cu două reprize de prelungiri!! Și o victorie senzațională a rugbiștilor timișoreni, pe Arcul de Triumf, chiar cu Dinamo! Titlul vine la Timișoara, iar de aici se dă ora exactă în ovaliada românească!! Felicitări lui Mugurel Preda, stff-ului și fiecărui băiat în parte pentru victoria care intră în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce poate fi mai frumos decât să bați Dinamo, la București, în meciul pentru titlul național la rugby! Jucătorii violeți, adevărații eroi ai orașului!!
Luna februarie a anului viitor ar urma să aducă primul meci pentru cei de la Poli Timișoara, jucat pe stadionul ridicat de Primărie în Calea Buziașului. Primul adversar găzduit pe arena de 10.000 de locuri ar trebui să fie Metaloglobus. Chiar dacă în aceste zile se montează gazonul pe arena Eroii Timișoarei, etapele ulterioare necesare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul meci oficial pentru Poli Timișoara pe noul stadion din Calea Buziașului, așteptat în luna februarie
Stadionul Știința s-a umplut, vineri, 25 septembrie, de emoția unui nou început. Sute de studenți din anul I, mulți dintre ei însoțiți de părinți, au făcut primul pas în viața universitară, în cadrul festivității de deschidere a anului 2026–2027 la Universitatea Politehnica Timișoara. Sub sloganul „StartUPT”, Politehnica le-a urat bun venit celor care încep o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea Politehnica Timișoara şi-a deschis porţile noului an universitar
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.