Stadiul absorbtiei fondurilor structurale (II)

Continuăm seria articolelor despre situaţia absorbţiei fondurilor structurale în România cu o prezentare a Programului Operaţional Regional.

Pentru finanţarea POR, pe parcursul perioadei de programare 2007-2013 au fost alocate aproximativ 4,568 miliarde de euro. Din acestea, 3,726 miliarde euro (84%) reprezintă finanţare din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), adică 19,4% din totalul fondurilor structurale şi de coeziune alocate pentru finanţarea Obiectivului Convergenţă în România. Diferența de fonduri provine din fonduri publice româneşti (14%) şi din fonduri private.
În perioada 2007-2011, în cadrul POR au fost depuse 7.952 proiecte (până la 31 decembrie 2011), totalizând 53,79 miliarde de lei. lei. Din totalul proiectelor depuse, 2.864 au fost aprobate, 2.625 au fost respinse, 1.020 sunt în curs de evaluare. Puţin peste 30% din proiectele depuse au îndeplinit criteriile de eligibilitate, pentru a fi aprobate spre finanţare, valoarea totală a acestora fiind de 22,4 miliarde de lei.
Din cele 2.864 proiecte aprobate, 2.520 au fost deja contractate, beneficiarii acestora semnând contractele de finanţare. Valoarea proiectelor contractate este de aproximativ 20 de miliarde de lei. Din suma aceasta, aproximativ 430 milioane lei au fost declarate cheltuieli neeligibile, adică vor fi suportate de beneficiari. În ceea ce priveşte plăţile efective efectuate către beneficiari, în cadrul POR, la 31 decembrie 2011, acestea totalizează 4,4 miliarde de lei (aprox. 25%), din totalul sumelor contractate.
Situaţia plăţilor efectuate către beneficiari ne arată un tablou similar cu cel din cadrul POSDRU, procentul acestora fiind destul de mic, mai ales că am intrat în ultimii doi ani din cei şapte ai alocării financiare. Cauzele care determină această situaţie sunt aceleaşi identificate în articolul anterior: birocraţia administrativă excesivă, durata lungă de evaluare a proiectelor şi cererilor de rambursare şi clarificările repetate cerute de către organismele abilitate beneficiarilor proiectelor.
Deși sunt relativ puține proiecte de anvergură, cu un buget ce depășește 10 milioane euro, în cadrul POR, putem vorbi de proiecte de infrastructură, durabile, care vor avea rezultate considerabile în viitor şi ale căror beneficiari indirecţi vor fi cetățenii.
Exemple de proiecte aflate în derulare în regiunea noastră de dezvoltare (fără a menționa beneficiarul): “Infrastructura regionala de afaceri si inovare in sectorul IT&C”, în valoare de 19,159,203 lei; “Modernizarea străzii Cloşca şi extinderea la 4 benzi – sector Bulevardul Cetăţii – strada Ovidiu Balea”, în valoare de 14,039,993 lei; “Sistem integrat de managemet al traficului rutier în municipiul Deva”, în valoare de 17,074,678 lei; “Modernizare Tronson Julita – Madrigesti, componenta traseului turistic E68 – Moneasa”, în valoare de 56,324,534 lei; “Modernizare DJ 582 Valiug – Slatina Timiș”, în valoare de 121,137,662 lei; “Ambulatoriu integrat din cadrul spitalului Judetean de Urgenta Deva, modernizarea si echiparea cu aparatura de specialitate”, în valoare de 5,638,868 lei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

dle a spus: (ianuarie 26th, 2012 at 18:41 )

nu ati atras niciun fond in viata dv si vorbiti de ele?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Săptămâna Luminată a handbalului timișorean?!

După un an cu investiții serioase în echipă, cu jucători aduși pe salarii mari, SCM Poli este față în față cu o săptămână foarte importantă, în care își poate trece în cont un trofeu intern! Este de menționat că patru echipe ce au scris istorie în handbalul românesc se vor întâlni în Turneul Final 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămâna Luminată a handbalului timișorean?!
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Tradiții și obiceiuri de Paști

Prima zi de Paște! Tradiţii şi superstiţii la români

Cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, Învierea, vine în ţara noastră şi cu o serie de tradiţii şi superstiţii. După întoarcerea de la biserică, când Sâmbăta Mare a devenit deja Duminica Paştelui, se respectă obiceiul ca, din coşul cu bucate sfinţite la slujba Învierii, fiecare credincios trebuie să mănânce mai întâi un ou roşu sfinţit....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prima zi de Paște! Tradiţii şi superstiţii la români

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, Învierea, vine în ţara noastră şi cu o serie de tradiţii şi superstiţii. După întoarcerea de la biserică, când Sâmbăta Mare a devenit deja Duminica Paştelui, se respectă obiceiul ca, din coşul cu bucate sfinţite la slujba Învierii, fiecare credincios trebuie să mănânce mai întâi un ou roşu sfinţit....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prima zi de Paște! Tradiţii şi superstiţii la români
Traseul de circulație a vaporașelor din Timișoara va fi modificat temporar săptămâna viitoare. Din cauza lucrărilor la Podul Muncii, navele vor întoarce la Podul Dragalina, urmând ca două stații vor fi suspendate. Societatea de Transport Public Timișoara anunță că circulația vaporașelor de pe Bega va fi modificată în perioada 14–17 aprilie, ca urmare a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua săptămână aduce un traseu mai scurt pentru vaporașele de pe Bega
A intrat cu mașina direct într-o casă. Bilanțul este grav, un mort și patru răniți. S-a întâmplat în duminica de Paște în Banat! În cursul acestei dimineți, pompierii militari cărășeni au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generate de producerea unui accident rutier în localitatea Căvăran, comuna Constantin Daicoviciu. La locul evenimentului s-au deplasat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal în prima zi de Paște! Alte patru persoane sunt rănite
Comunitatea din Ghizela va avea un nou pod pe DJ 609A. Consiliul Județean Timiș a a aprobat documentația necesară realizării investiției care va fi realizată în comuna unde se află deponeul de gunoi al județului. Actualul pod are o stare tehnică ce nu mai asigură condiții minime de siguranță pentru circulație. Expertiza realizată a încadrat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Ghizela se va face un nou pod pe DJ 609A
După un an cu investiții serioase în echipă, cu jucători aduși pe salarii mari, SCM Poli este față în față cu o săptămână foarte importantă, în care își poate trece în cont un trofeu intern! Este de menționat că patru echipe ce au scris istorie în handbalul românesc se vor întâlni în Turneul Final 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămâna Luminată a handbalului timișorean?!
Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2026 adresată Clerului, călugărilor, călugărițelor, credincioșilor greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu. „Pe Isus Hristos, Tatăl, l-a înviat din morți” (cf. Galateni 1,1) Fundamente ale credinței în învierea lui Isus, hrană pentru suflet. Preacucernici părinți, dragi credincioși, Hristos a înviat! Prin harul lui Dumnezeu am ajuns să trăim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Paști a PS Ioan Călin Bot, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj
† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare. „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor și-L vor omorî, dar a treia zi va învia.” (Matei 17,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Sfintele Paşti (2026) – ÎPS Ioan, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului
Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi”, disponibilă pentru public la Palatul Baroc, la Muzeul Național de Artă Timișoara este acum disponibilă în cadrul unui tur virtual. Această variantă oferă publicului o nouă modalitate de a descoperi acest amplu proiect expozițional, într-un format digital, accesibil de oriunde, prin accesarea unui link...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi” este acum disponibilă și sub forma unui tur virtual/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.