Prioritate zero: Bojin vrea o intalnire urgenta cu Iancu

Noul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, vrea o întâlnire de urgenţă cu Marian Iancu. Bojin speră ca Poli, preluată de Consiliul Judeţean Timiș şi Consiliul Local Timișoara, să ajungă foarte repede să joace în cupele europene.

Salvarea lui Poli de la dezastru este una dintre priorităţile noului preşedinte de la CJ Timiș. „Banii pentru Poli vor veni de la Consiliul Județean, Consiliul Municipal și de la Universitatea Politehnica, care va prelua şi ea o parte din acţiuni. Vom reduce banii de la celelalte activități cultural-sportive. Noi avem niște bani lăsați oricum de pe agenda cultural-sportivă pe care îi vom folosi când va fi nevoie”, a declarat Bojin.

Liderul social-democraţilor din Timiş a promis că se va bate chiar şi pentru ca Poli să joace încă din acest an în prima ligă. „Voi încerca să fac toate demersurile ca să putem intra chiar de anul acesta în Liga I. Dacă nu se va putea, o să rămână în Liga a II-a. Zilele viitoare voi vorbi cu Marian Iancu personal, sper să ne înţelegm. Valoarea de cumpărare a lui poli nu mai poate fi acum decât una simbolică”, a mai spus Bojin.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

14 comentarii pentru acest articol

POLI TIMISOARA a spus: (iunie 12th, 2012 at 18:13 )

Cati l-au blamat si batjocorit pe Bojin si uite ca el a inteles primul, cum de a fost ales cu asa o majoritate confortabila! Din cauza de POLI bineinteles! Tot asa cum „brandul” ostaficiuc, decand s-a dezis de POLI a devenit UN OARECARE FOST NU STIU CE PE LA JUDET !!!

timisoreanul a spus: (iunie 12th, 2012 at 18:37 )

Depinde ce intelege domnul Bojin prin „pret simbolic” . Bronzatul de iancu intelege cateva milioane euro ! Dar intr-adevar cumpararea clubului Poli de catre autoritati ar fi idealul .

seba a spus: (iunie 12th, 2012 at 18:53 )

Prioritatea nr 1 a Timisoarei este un stadion nou asa cum este la Cluj sau Bucuresti de exemplu. Ne-am saturat de bani aruncati pe fereastra fara ca clubul sa faca performanta.

Banateangetbeget a spus: (iunie 12th, 2012 at 19:57 )

BRAVO TITUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU

xx a spus: (iunie 12th, 2012 at 19:57 )

Iancu are datorii de 10 mil de euro!!! Asta e pretul minim! Vi se pare simbolic? Atunci sunteti chiar tampiti. Chiar IAncu a zis ca singura solutie a clubului e liga a V-a! Uitati-va pe site-ul lui Poli si nu mai comentati aiurea. Apai sa incepem in Liga a V-a putam si eu si oricine ar fi vrut. Si nu vedeti ca asta vrea sa taie din fondurile celorlalte activitati cultural sportive? CU CE DREPT? Avem 2 echipe de baschet in Liga 1 care au ajuns acolo PE MERIT, fara smecherii a la Iancu. Cu ce drept sa taie din banii pe care aceste echipe si cultura din Timisoara ii merita ca sa ii dea lui Iancu sa isi plateasca ala datoriile acumulate prin HOTIE????? Voi chiar nu ganditi?

ddt a spus: (iunie 12th, 2012 at 20:43 )

Iancu va mai tine titlurile prin ziare cu pretentii, ca la asta se pricepe. daca nu i se arata pisica, adica o altenativa mai buna la ce are el nu se va grabi si nu va lasa din preturile fabuloase.

eu a spus: (iunie 12th, 2012 at 21:00 )

gargara politica! ne-au mintit inainte de alegeri! ne vor minti si dupa alegeri! poli va muri! veti vedea! niciodata sa nu aveti incredere in politicieni!

Adi a spus: (iunie 12th, 2012 at 21:58 )

Bugetele primariei si al C.J. sunt de sute de milioane de euro, deci nu ar fi asa o mare problema cateva milioane investite pentru Poli mai ales ca asta este in interesul nostru, problema este alta: sa poata sa ajunga la o intelegere cu Iancu, pt ca conform ultimelor lui declarati, se pare ca are alte planuri cu clubul din liga 2, de aceea spune ca noi sa incep de jos…

Petre Truica a spus: (iunie 13th, 2012 at 00:09 )

Jalnic, jalnic, jalnic!!!!

Inainte de fotbal sa se ocupe de Colterm ca abia mai platim incalzirea, de cainii vagabonzi, de tencuiala ce ne cade in cap din cladirile vechi, de praf, de zgomot, de respectarea legilor pe strada si pe sosea, de trotuarele crapate.

Dar probabil ca nea Bojin &comp. sta in vila si merge numai cu masina intre restaurant, vila si sediile usl.

POLI TIMISOARA a spus: (iunie 13th, 2012 at 00:09 )

Primaria Tg.Mures a dat echipei de fotbal, numai in 2012 – 5,5 mil. euro, desi pana la urma a retrogradat! Bineinteles ca Primaria TIMISOARA nu-si poate permite sa dea atat, dar cu 1,8 mil, CAT SUNT DE FAPT DATORIILE, se rezolva pt. moment!

fruncea... a spus: (iunie 13th, 2012 at 00:53 )

TITU…..UNUL DINTRE NOI…..

ksa a spus: (iunie 13th, 2012 at 04:35 )

Titu,nu uita….care-i obligatia ta…!!! Poli POLI si iar Poli…!

Alex a spus: (iunie 13th, 2012 at 09:07 )

Speram ca Primaria impreuna cu CJT vor incepe proiecte majore in Timisoara. Avem nevoie de un stadion cum deja au o gramada de orase din tara, Cluj, Ploiesti, Piatra Neamt, bucuresti…

Ionut a spus: (iunie 14th, 2012 at 16:20 )

Eu ca cetatean simplu nu vreau sa dau bani la POLI. De ce? nu castig nimic. Nesimtiti aia de fotbalisti castiga sute de mii de euro. La cat sunt de prosti oricum nu stiu ce sa faca cu ei. Mai bine decat sa bage bani in fotbal ar construi ceva cu ei.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Sunteți nemulțumiți de mutările de liceeni între diverse clădiri, decise de primărie și ISJ? Puteți contesta în cadrul unei dezbateri publice

Probabil aflată sub perspectiva contestării măsurilor de mutare a elevilor de liceu dintr-o clădire în alta prin oraș,  Primăria Timișoara organizează vineri, 21 august 2026, o dezbatere publică având ca temă Proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Timișoara pentru anul școlar 2026-2027 și a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sunteți nemulțumiți de mutările de liceeni între diverse clădiri, decise de primărie și ISJ? Puteți contesta în cadrul unei dezbateri publice
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Acciza la combustibil scăzută degeaba. Bolojan ne enumeră motivele pentru care prețurile cresc permanent

Criza globală, strâmtoarea Hormuz, războiul din Ucraina, dronele din Marea Neagră, prețurile internaționale toate sunt vinovate pentru că românii bagă în rezervoare benzină și motorină la prețuri astronomice, a explicat la Timișoara premierul Ilie Bolojan. El a recunoscut că statul român nu prea are ce să facă pentru a opri creșterea. Degeaba a fost scăzută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acciza la combustibil scăzută degeaba. Bolojan ne enumeră motivele pentru care prețurile cresc permanent
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Două echipe din Banat au șanse să ajungă în grupele Cupei României

CSM Reșița, echipa din Valea Domanului care a pornit perfect Liga 2 cu 3 victorii în 3 meciuri joacă și în play-off-ul Cupei. Trupa lui Dorinel Munteanu a eliminat anterior Timișul Șag și va întâlni acum o prim-divizionară. Meciul va fi la TV. Politehnica are o șansă bună de a trece mai departe, dar trebuie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două echipe din Banat au șanse să ajungă în grupele Cupei României
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Percheziții de amploare în Timiș: o grupare de spărgători de locuințe, vizată de Poliție. Un agent de ordine publică, printre suspecți

O amplă operațiune coordonată de Biroul de Investigații Criminale Timișoara a avut loc în această dimineață. Oamenii legii au descins la 16 adrese într-un caz grav de furt calificat. Printre cei vizați de anchetă se află și un polițist activ. Anchetatorii de la Investigații Criminale au stabilit că membrii grupării foloseau metode avansate și bine...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții de amploare în Timiș: o grupare de spărgători de locuințe, vizată de Poliție. Un agent de ordine publică, printre suspecți

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește ridicarea unui nou cartier pe terenul fostei fabrici Spumotim. Investiţie de aproape 200 de milioane de euro

Societatea timișoreană Spumotim, care a cedat terenul fabricii din orașul de pe Bega către un investitor imobiliar, urmează să fie dizolvată și lichidată. Pe respectivul teren de aproape șapte hectare urmează să înceapă construcția unui cartier cu 2.300 de locuințe. Spumotim a fost primul producător de spune poliuretanice din România. Locația fostei fabrici timișorene a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește ridicarea unui nou cartier pe terenul fostei fabrici Spumotim. Investiţie de aproape 200 de milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Criza globală, strâmtoarea Hormuz, războiul din Ucraina, dronele din Marea Neagră, prețurile internaționale toate sunt vinovate pentru că românii bagă în rezervoare benzină și motorină la prețuri astronomice, a explicat la Timișoara premierul Ilie Bolojan. El a recunoscut că statul român nu prea are ce să facă pentru a opri creșterea. Degeaba a fost scăzută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acciza la combustibil scăzută degeaba. Bolojan ne enumeră motivele pentru care prețurile cresc permanent
Probabil aflată sub perspectiva contestării măsurilor de mutare a elevilor de liceu dintr-o clădire în alta prin oraș,  Primăria Timișoara organizează vineri, 21 august 2026, o dezbatere publică având ca temă Proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Timișoara pentru anul școlar 2026-2027 și a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sunteți nemulțumiți de mutările de liceeni între diverse clădiri, decise de primărie și ISJ? Puteți contesta în cadrul unei dezbateri publice
Decizia CCR prin care a declarat constituţional amendamentul creat special de PSD pentru Dominic Fritz deschide larg porţi organizării unor alegeri parţiale pentru funcţia de primar al Timişoarei. Când ar putea avea loc acest scutin potrivit legislaţiei în vigoare? Cu o majoritate de 5 la 3, Curtea Constituţională a fost de acord cui cu amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce se întâmplă în Timişoara după decizia CCR de luni. Când ar putea avea loc alegeri parţiale pentru scaunul de primar
O amplă operațiune coordonată de Biroul de Investigații Criminale Timișoara a avut loc în această dimineață. Oamenii legii au descins la 16 adrese într-un caz grav de furt calificat. Printre cei vizați de anchetă se află și un polițist activ. Anchetatorii de la Investigații Criminale au stabilit că membrii grupării foloseau metode avansate și bine...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții de amploare în Timiș: o grupare de spărgători de locuințe, vizată de Poliție. Un agent de ordine publică, printre suspecți
Ministerul Educației a publicat marți, 18 august, rezultatele la bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă. Candidații își pot verifica notele pe platforma oficială a Ministerului Educației, bacalaureat.edu.ro, dar și la avizierele centrelor de examen. Rezultatele sunt publicate în format anonimizat, numele și prenumele candidaților fiind înlocuite cu coduri individuale. Acestea au fost distribuite fiecărui participant, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cam unul din trei liceeni ce au dat Bacul în sesiunea de toamnă au promovat examenul. În Timiș rezultatele sunt mai bune ca în trecut
Inițiativa Timișoara organizează miercuri, 19 august, de la ora 19.00, un protest în Piața Operei, după decizia CCR de-a accepta amendamentul PSD la Legea ANI, care  poate duce la încetarea mandatului primarului Dominic Fritz. Manifestația este anunțată sub mesajul „PROTEST ÎMPOTRIVA MOȘTENITORILOR ROȘII AI PARTIDULUI COMUNIST ȘI AI SECURITĂȚII”. Organizatorii atraa atenţia că acum victimă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miercuri se organizează un protest în Piaţa Operei, în semn de solidaritate cu Dominic Fritz
Zilele Culturii Maghiare, evenimentul organizat de comunitatea maghiară la Timișoara a ajuns la ediția a 11-a. Oaspeți la această ediție vor fi Halász Judit, Bagossy Brothers Company și Neoton Família, au anunțat organizatorii. Casa Maghiară va fi inclusă pentru prima dată în festival. În perioada 24–27 septembrie, centrul Timișoarei va deveni din nou un punct...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Finalul lunii septembrie aduce la Timișoara noua ediție a Zilelor Culturii Maghiare
Actualii prosumatori, cei care dețin panouri solare și furnizează curent electric în rețea, nu vor fi obligați să își instaleze baterii de stocare. Dar, cei car vor dori să devină prosumatori vor trebui să aibă și baterii de stocare a curentului instalate la domiciliu. Este soluția găsită de guvernul interimar Bolojan pentru a acoperi capacitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prosumator, în viitor numai cu baterii. Intrarea în sistem s-ar putea face numai la pachet cu capacitățile de stocare
Printr-o foarte scurtă scrisoare deschisă, Societatea Timişoara îl roagă pe preşedintele Nicuşor Dan să nu promulge Legea integrităţii. Intervenţia societăţii vine dupoă ce CCR a declarta drept constituţional amendamentul prin care Dominic Fritz îşi pierde mandatul de primar al Timişoarei. “Domnule președinte, Vă rugăm, nu promulgați o lege neconstituțională care are ca scop doar îndepărtarea aliaților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Societatea Timişoara îl roagă pe preşedintele Nicuşor Dan să nu promulge legea care-l lasă pe Dominic Fritz fără mandat
Foarte probabilul viitor primar interimar al Timişoarei, Ruben Laţcău, a transmis un mesaj de solidarite cu Dominic Fritz, după controversata decizie a CCR de-a declara constituţional “amendamentul Fritz” la Legea ANI. În urma deciziei CCR de astăzi, care a aprobat un amendament care retroactivează o lege, viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău a avut o intervenţie dură...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău, mesaj de solidaritate după decizia CCR: “Cu Dominic Fritz și USR vă întâlniți și azi, și peste 30 de zile, și peste un an și peste 10 ani”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.