Ministerul Afacerilor Europene si managementul fondurilor nerambursabile – II

Continuăm seria articolelor privitoare la modul de funcţionare al fondurilor structurale în România şi viitorul acestora în perioada 2014-2020.

În articolul precedent am prezentat administrarea Programului Operaţional Regional, probabil cel mai eficient program derulat din fonduri structurale în perioada 2007-2013. Astăzi trecem în revistă alte două programe operaţionale, Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POSCCE) şi Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).

Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri este Autoritatea de Management pentru POSCCE, care are responsabilitatea coordonării programului. Printre principalele atribuţii ale AM POSCCE se numără: răspunde pentru utilizarea eficientă, efectivă şi transparentă a fondurilor din care se finanţează POSCCE, precum şi pentru îndeplinirea atribuţiilor delegate organismelor intermediare; analizează şi propune modificări ale programului operaţional şi le înaintează comitetului de monitorizare spre aprobare; coordonează elaborarea criteriilor de evaluare şi selecţie a proiectelor pentru POSCCE, supune aprobării comitetului de monitorizare aferent criteriile de selecţie şi avizează lista proiectelor selectate pe fiecare operaţiune.

Ca şi în cazul POR, AM POSCCE a desemnat organisme intermediare cu atribuţii delegate de către aceasta în vederea unei implementări eficiente a programului. Astfel, au fost desemnate ca organisme intermediare pentru POS CCE următoarele instituţii: Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri pentru Axa prioritară 1 – Un sistem de producţie inovativ şi eco-eficient (excepţie fac: schema de finanţare pentru Întreprinderi mari din Domeniul Major de Intervenţie 1 Investiții productive şi Domeniul Major de Intervenție 2, care sunt gestionate direct de AM POS CCE); Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică) pentru Axa Prioritară 2: Cercetare, Dezvoltare Tehnologică şi Inovare pentru competitivitate; Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale pentru Axa Prioritara 3: TIC pentru sectoarele privat şi public; Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri – Direcţia Generală Energie, Petrol şi Gaze pentru Axa Prioritară 4: Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării, în contextul combaterii schimbărilor climatice. Delegarea de atribuţii de către Autoritatea de Management la organismele intermediare este formalizată prin încheierea unui acord cu fiecare dintre acestea.

În cazul POSDRU, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale este Autoritatea de Management pentru Program (AM POSDRU). Viziunea AM POSDRU se concentrează pe atingerea unui grad ridicat de absorbţie a Fondului Social European (FSE) şi asigurarea unui management administrativ şi tehnic eficient al proiectelor, în sprijinul dezvoltării resurselor umane în România şi care să contribuie efectiv la coeziunea socială şi economică la nivelul Uniunii Europene lărgite. Autoritatea de Management este responsabilă în totalitate pentru gestionarea şi implementarea Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, în conformitate cu principiile managementului financiar solid şi separării clare a funcţiilor. Totodată, AMPOSDRU este responsabilă pentru implementarea proiectelor strategice din cadrul Axelor Prioritare POS DRU.

La nivelul organismelor intermediare, funcţionează opt organisme intermediare regionale, aferente celor opt regiuni de dezvoltare, sub „pălăria” Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, şi trei organisme intermediare naţionale: Organism Intermediar Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pentru Axa Prioritară 1 – Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere, cu domeniile majore de intervenţie (DMI) 1-5 şi Axa Prioritară 2 – Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii, cu domeniul major de intervenţie 2 – Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii; Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, pentru Axa prioritară 2 – Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii, DMI 2.1. – Tranziţia de la şcoală la viaţa activă şi DMI 2.3. – Acces şi participare la FPC; Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă, pentru Axa prioritară 4 – Modernizarea Serviciului Public de Ocupare.

În următorul articol, vom prezenta gestionarea Programului Operaţional Sectorial de Mediu, Programului Operaţional Sectorial de Transport şi Programului Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Proiectul PERFORM-UP s-a finalizat cu succes: doi ani de practică și inovație pentru studenții de la Electronică ai UPT

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a finalizat cu succes, la 31 octombrie 2026, proiectul PERFORM-UP. Implementat pe parcursul a doi ani în parteneriat cu Business Saga și cofinanțat din Fondul Social European+, proiectul a facilitat tranziția de la facultate la piața muncii pentru 260 de studenți ai Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale. Pe parcursul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul PERFORM-UP s-a finalizat cu succes: doi ani de practică și inovație pentru studenții de la Electronică ai UPT

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a finalizat cu succes, la 31 octombrie 2026, proiectul PERFORM-UP. Implementat pe parcursul a doi ani în parteneriat cu Business Saga și cofinanțat din Fondul Social European+, proiectul a facilitat tranziția de la facultate la piața muncii pentru 260 de studenți ai Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale. Pe parcursul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul PERFORM-UP s-a finalizat cu succes: doi ani de practică și inovație pentru studenții de la Electronică ai UPT
Cartierul Primăverii din Giarmata s-a schimbat cu ajutorul mâinilor a aproape 150 de voluntari, care au fost prezenţi sâmbătă la o acţiune de plantat pomi organizată de Primăria Giarmata. La invitaţia Primăriei Giarmata, sâmbătă dimineață, aproape 150 de oameni au venit să planteze pomi în cartierul Primăverii din localitate. Împreună au pus în pământ peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi
Joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 18:00, va avea loc vernisarea expoziției „Patrimonium 2024–2025”, ediția a zecea. Evenimentul va avea loc în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Dedicată noilor piese intrate în colecțiile muzeului, expoziția aduce în atenția publicului rezultatele cercetărilor arheologice, ale achizițiilor și donațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzel Național al Banatului Timișoara se inaugurează ediția a zecea a expoziției Patrimonium
Nu știm dacă solicitările celor de la Ordinul Arhitecților de acum câteva zile au avut efect, dar Primăria Timișoara anunță că a identificat o soluție pentru persoanele care au solicitat și obținut certificate de urbanism înainte de 28 octombrie 2026, în baza PUG 2023, anulat definitiv în instanță. Așadar, procedurile de autorizare conform vechii documentații,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Primăria Timișoara s-a găsit soluția pentru documentațiile emise pe baza PUG 2023
Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
Primăria Timișoara ne anunță că e… eco în prag de iarnă. Instituția a anunțat că vrea să creeze mai multe zone cu umbră pentru ca timișorenii să suporte mai ușor verile tot mai călduroase. În concluzie, se vor planta mai mulți pomi și mai multe flori. În acest sezon va fi o campanie cu plantări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face umbră în oraș. Plantează mii de arbori, zeci de mii de arbuști și sute de mii de plante perene și bulboase
Piața imobiliară din Timiș pare să fie una dintre cele mai rentabile, atunci când vine vorba despre recuperarea sumelor investite într-o locuință, din închirierea acesteia, arată datele analizate de o platformă de specialitate. Astfel, în Timiș, prețul mediu al unei locuințe a rămas practic neschimbat, iar chiria medie, de 400 de euro pe lună, este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are cel mai bun randament pentru recuperarea unei investiții imobiliare din închiriere
Amplasarea pe canalul Bega, în apropierea ieșirii din țară spre Serbia aduce comunei Otelec un nou punct de atracție pentru turiști. La Consiliul Județean Timiș se pregătește un nou proiect, care va duce la reconstrucția portului de pe Bega din comuna amintită. Acesta ar urma să devină un punct de atracție turistică și culturală. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Otelec ar putea avea din nou un port la Bega. Unul cultural și … gastronomic
Trei bărbați din categorii hoţilor de buzunare din mijloacele de transport în comun au fost identificați în zona Sinaia de către poliţiştii locali. Cei trei au fost depistați în mai multe rânduri, fiind predați pentru efectuiarea unor cercetări suplimentare. Poliţiştii locali au identificat, în zona Sinaia, trei bărbați cunoscuţi ca făcând parte din categoria hoților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poate îi recunoaşteţi. Hoţi de buzunare din mijloacele de transport în comun, prinşi de poliţiştii locali
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.