Marian Iancu se razbuna pe suporterii lui ASU Poli

Marian Iancu le fură visul suporterilor lui Poli Timişoara şi le ia dreptul de a folosi denumirea şi culorile echipei cu care se identifică. Site-ul www.debanat.ro a anunţat, în premieră, că Iancu le va da o palmă suporterilor care au avut „tupeul” să se declare nemulţumiţi de noua construcţie fotbalistică pusă la cale de autorităţile locale şi judeţene.

Fostul presupus finanţator al echipei bănăţene, individul care a încasat de la administraţiile Ciuhandu şi Ostaficiuc peste 10 milioane de euro, a luat decizia de a le interzice celor de la ASU Politehnica să evolueze sub această denumire în campionatul judeţean.

Decizia lui Marian Iancu are darul de a crea o distanţă şi mai mare între suporterii lui Poli şi ACS Politehnica, proiectul fotbalistic gândit de actuala putere locală, cu care aceştia nu sunt de acord. Practic, ACS Recaş, actuala denumire a echipei care va urma să se numească ACS Politehnica, va fi o echipă fără suporteri, aceştia alegând să meargă cu echipa interzisă de Iancu în campionatul judeţean.

Într-un material apărut pe prosport.ro, Marian Iancu spunea că suporterii din Peluza Sud şi Druckeria sunt principalii vinovaţi pentru dezastrul creat în ultima vreme în fotbalul local. Aşa cum ne-a obişnuit, Iancu nu îşi asumă nici o vină. Suspectă este şi tăcerea lui Nicolae Robu şi Titu Bojin, cei doi fiind cei mai îndreptăţiţi să sară în ajutorul suporterilor timişoreni, care au avut „tupeul” să pună pe picioare o echipă care numără deja peste 200 de membri cotizanţi, în timp ce proiectul ACS Politehnica Timişoara avansează cu viteza melcului.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

20 comentarii pentru acest articol

Cristi Brancovan a spus: (august 8th, 2012 at 11:10 )

Iancu e incredibil de prost. El cauta sa „desfiinteze” o echipa care nu este a suporterilor ci doar e sprijinita si incurajata de suporteri. Echipa nici nu are personalitate juridica proprie ci functioneaza direct in cadrul Universitatii Politehnica. Evident nu are nicio sansa pentru ca echipa Universitatii Politehnica din liga a 5a nu pretinde ca ar continua activitatea nimanui (cum a facut Iancu din 2005 de a fost nevoit sa-si modifice si numele). Universitatea a infiintat in 1921 o echipa care dupa 1992 a ajuns pe diverse maini, dar aceasta echipa infiintata prin 2006 nu pretinde ca ar continua activitatea nimanui… nici a lui FC Timisoara, nici a lui ASFC Poli. Iancu moare de ciuda ca nu suntem alaturi de el in proiectul „ACS Poli” pe care-l controleaza din umbra. Asocierea asta nu face deloc cinste reprezentantului autoritatilor locale pe care-l venereaza Iancu. Ma rog, fiecare isi construieste cum doreste propria imagine… nu pot sa-i dau eu sfaturi domnului Robu.

Cristi Brancovan a spus: (august 8th, 2012 at 11:14 )

Iancu e incredibil de prost. El cauta sa „desfiinteze” o echipa care nu este a suporterilor ci doar e sprijinita si incurajata de suporteri. Echipa nici nu are personalitate juridica proprie ci functioneaza direct in cadrul Universitatii Po
litehnica. Evident nu are nicio sansa pentru ca echipa Universitatii Politehnica din liga a 5a nu pretinde ca ar continua activitatea nimanui (cum a facut Iancu din 2005 de a fost nevoit sa-si modifice si numele). Universitatea a infiintat in 1921 o echipa care dupa 1992 a ajuns pe diverse maini, dar aceasta echipa infiintata prin 2006 nu pretinde ca ar continua activitatea nimanui… nici a lui FC Timisoara, nici a lui ASFC Poli. Iancu moare de ciuda ca nu suntem alaturi de el in proiectul „ACS Poli” pe care-l controleaza din umbra. Asocierea asta nu face deloc cinste reprezentantului autoritatilor locale pe care-l venereaza Iancu. Ma rog, fiecare isi construieste cum doreste propria imagine… nu pot sa-i dau eu sfaturi domnului Robu

drukeria-membriidepartid a spus: (august 8th, 2012 at 11:19 )

ce tot o ardeti cu ss echipa suporterilor? de unde pana unde echipa suporterilor?! poate echipa membrilor de partid si a consilierilor dukeri, care au votat imporiva salvarii licentei si al lotuluii de jucatori! … si inca ceva:pe banii cui se refac fatadele cladirilor istorice mazgalite de drukeri de partid?

@Cristi Brancovan a spus: (august 8th, 2012 at 11:47 )

sa speram ca suporterii nu vor face un mic blat cu danut lata de la ajf. ar fi acelasi lucru ca in cazul recasului care face blat cu frf.

NOUA POLI a spus: (august 8th, 2012 at 12:20 )

Ca sa aflati si voi,D’LOR ZIARISTI : ACS RECAS NU E POLITEHNICA, CI ESTE ACS POLI !!!!!

AJFS TIMIS a spus: (august 8th, 2012 at 12:22 )

Toate echipele Politehnicii Timisoara, (inclusiv handbal-baieti din divizia A) joaca pe CIS-ul Universitatii Timisoara!

AJFS TIMIS a spus: (august 8th, 2012 at 12:25 )

Toate echipele Politehnicii Timisoara(inclusiv handbal baieti divizia A), joaca pe CIS-ul Universitatii Timisoara!!! Inst.Politehnic Tms NU ARE CIS SPORTI !!!…………………………….IANCU STIE !!! VOI DE CE NU STITI ?

BLAT cu LATA a spus: (august 8th, 2012 at 12:30 )

BLATUL cu LATA s-a facut! Lata a acceptat COMPROMISUL, desi el stie ca Inst.Politehnic nu are CIS si il foloseste pe cel al Universitatii Tms. Ghinionul lor este CA SI IANCU STIE ASTA!

BLAT cu IPT a spus: (august 8th, 2012 at 12:32 )

UN BLAT ORDINAR s-a facut si cu Inst.Politehnic! Cine si in ce CALITATE si-a dat acceptul ca o asociatie „drukeria” CARE NU ARE NIMIC IN COMUN CU Inst.Politehnic si cu studentii sa se ocupe de o sectie a acestui institut?

BLAT cu PRIMARIA TIMISOARA !!!!! a spus: (august 8th, 2012 at 12:36 )

Cel mai MARE BLAT s-a facut cu Primaria Tms. care aloca BANI PUBLICI unei echipe de nivel judetean!!!!!!!!!!!!!! De ce, pt, ca A PROMOVAT in JUDET???????????????????? Pai Timba Timisoara, la baschet, a PROMOVAT IN DIVIZIA A(prima liga nationala…) si NU A PRIMIT NICI UN BAN DE LA PRIMARIE!

Cristi Brancovan a spus: (august 8th, 2012 at 12:36 )

Noi nu facem blat nici cu Danut Lata, nici cu Marian Iancu sau fratii Cristescu 😉

Repet….echipa este a Universitatii Politehnica noi doar o sprijinim cu ce putem si o incurajam.

BLAT cu LATA a spus: (august 8th, 2012 at 12:38 )

Lata stie ca Inst. Politehnic NU ARE CIS si foloseste CIS-ul Universitatii! Si a acceptat!

BLAT cu IPT a spus: (august 8th, 2012 at 12:40 )

Cine de la IPT si-a dat acceptul, ca o asociatie(drukeria), care nu are nimic in comun cu IPT-ul si nici cu studentii sa conduca o sectie? Oare exista acordul SENATULUI?

Roxy a spus: (august 8th, 2012 at 13:02 )

Asa cum numele “POLI” si “TIMISOARA” nu pot fi inregistrate ca “marca inregistrata”,se pot face sute de echipe cu numele de POLI TIMISOARA…EX: Poli 2012 Timisoara,Poli Suporter Timisoara si multe alte exemple.Asa ca nu va mai bateti capul. Hai Timisoara

BLAT cu LATA a spus: (august 8th, 2012 at 13:09 )

Lata stie ca IPT nu are CIS, dar a facut BLAT cu drukeria!

ELEFANTUL?!? a spus: (august 8th, 2012 at 13:10 )

Daca Iancu e elefantul, drukeria sunt purecii !

fruncea... a spus: (august 8th, 2012 at 13:24 )

…trup si suflet langa MARIAN.

Radu Victor a spus: (august 8th, 2012 at 13:52 )

Acesti suporteri defilau si strigau: „Poli suntem noi” si cereau de la Zambon sa fie date palmaresul si culorile lui Iancu. Cat de prosti erau.

Cristi Brancovan a spus: (august 8th, 2012 at 15:53 )

Ca sa ne intelgem, absolut din statutul juridic al echipei din liga a 5 -a nu s-a schimbat odata cu initiativa suporterilor de a se alatura. Robu si Staicu mor de ciuda si cu toate ca au condus pana de curand inclusiv aceasta echipa de liga a5a sunt decisi acum sa o desfiinteze folosindu-se de Iancu. Precizez -aceasta echipa nu beneficiaza de niciun fel de ban de la bugetul local sau judetean.

Daca ne jucam de-a desfiintatul atunci nici noi nu o sa stam indiferenti….nu mai dureaza mult pana se sparge USL-ul….

Roxy a spus: (august 8th, 2012 at 18:24 )

Bravo Cristi….ACS POLI-RECAS,oare are vreun viitor.Mult tam tam si nici n-a inceput campionatul.Dar cand v-a incepe atunci sa vedeti.Mai bine investim 20 de lei si avem placerea de a ne bucura cu Poli a noastra din liga a 5-a,indiferent daca v-a avea sau nu performanta.Asa se v-a investi 4 mil tot din buzunarele timisorenilor si performanta zero.Si vorba lui Cristi,se v-a sparge si USL-ul si ma tem ca ASC POLI-RECAS,v-a fi lasata balta si din pacate la mila lui Iancu.Tot respetul pentru suporterii lui POLI din liga a 5-a,care cu cateva mii de lei au reusit sa rezolve problema echipamentului.ACS POLI-RECAS v-a sta mult si bine la mila lui Iancu. „De jos…cu capul sus”….HAI TIMISOARA

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația județeană din Timiș a primit sugestia să se apuce de făcut contoare la fabrica falimentară AEM

Consiliul Județean Timiș a primit sugestia să intre în business și să se apuce de produs contoare, pentru a salva o fabrică pur românească – timișoreană de la un faliment în care este deja. Venită de la un consilier județean, propunerea a fost analizată de Alfred Simonis, președintele CJT, dar concluziile trase nu prea sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană din Timiș a primit sugestia să se apuce de făcut contoare la fabrica falimentară AEM
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Start pentru o nouă generație de arbitri în Timiș: Interes mare în rândul tinerilor la debutul cursurilor CJA

Fotbalul din județul Timiș priviște cu încredere spre viitor după ce o nouă ediție a cursului de formare a arbitrilor de fotbal a debutat cu un succes răsunător în rândul tinerilor pasionați. Organizat de Comisia Județeană a Arbitrilor Timiș, evenimentul a atras deja peste o sută de participanți dornici să descopere secretele fluierului și să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start pentru o nouă generație de arbitri în Timiș: Interes mare în rândul tinerilor la debutul cursurilor CJA
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D

Universitatea de Vest Timișoara pornește un nou proiect, prin laboratorul de robotică, „Closing the Loop”, prin care va dezvolta capacitatea de a transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D. Studenții și membrii comunității vor participa la întregul circuit, de la colectarea plasticului până la realizarea unor obiecte noi, inclusiv mobilier și lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fotbalul din județul Timiș priviște cu încredere spre viitor după ce o nouă ediție a cursului de formare a arbitrilor de fotbal a debutat cu un succes răsunător în rândul tinerilor pasionați. Organizat de Comisia Județeană a Arbitrilor Timiș, evenimentul a atras deja peste o sută de participanți dornici să descopere secretele fluierului și să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start pentru o nouă generație de arbitri în Timiș: Interes mare în rândul tinerilor la debutul cursurilor CJA
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș  și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, organizează sâmbătă, 24 octombrie 2026, ora 11.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Timișoara, Bd. Eroilor de la Tisa nr.22), o întâlnire de afaceri dedicată dezvoltării relațiilor economice româno-srilankeze și identificării unor noi oportunități de cooperare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seminar la CCIAT, România – Sri Lanka: Noi oportunități de cooperare și parteneriate de afaceri
Consiliul Județean Timiș a primit sugestia să intre în business și să se apuce de produs contoare, pentru a salva o fabrică pur românească – timișoreană de la un faliment în care este deja. Venită de la un consilier județean, propunerea a fost analizată de Alfred Simonis, președintele CJT, dar concluziile trase nu prea sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană din Timiș a primit sugestia să se apuce de făcut contoare la fabrica falimentară AEM
Două deplasări și un meci acasă, dintre care două dintre partide sunt în campionat, iar altul în Cupa României. Politehnica știe exact programul următoarelor partide. „După meciul din Zăvoi (la Rm. Vâlcea, sâmbătă de la ora 12.30, direct pe Digi) revenim acasă, pe „Electrica”, unde vom juca sâmbăta viitoare, 24 octombrie, de la ora 13.00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se știu zilele și orele următoarelor trei partide ale Politehnicii. Două jocuri se văd și la TV
Aproape un sfert din lucrările necesare pentru ridicarea primului centru public de sprijin și recuperare pentru minorii cu adicții din România, care se ridică la Ciacova de către Consiliul Județean Timiș au fost deja realizate. Structura de rezistență a fost deja realizată, astăzi începe montarea acoperișului. Lucrările sunt în grafic, iar termenele convenite vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe montarea acoperișului la Centrul pentru tratarea adicțiilor pentru minori de la Ciacova/VIDEO
Comunele Dudeștii Noi și Becicherecu Mic, reunite în cadrul unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară în vederea introducerii alimentării cu gaze naturale în cele două localități, se văd nevoite să ceară sprijinul Consiliului Județean Timiș pentru a duce la bun sfârșit investiția, care, teoretic, era finanțată din bani guvernamentali, prin Anghel Saligny. Practic, statul a uitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele
În parteneriat, Primăria Timișoara și Asociația Peisagiștilor din România (AsoP) au reușit o remarcabilă performanță dendrologică: au identificat primii 12 arbori remarcabili din oraș, în Parcul Copiilor și în Parcul Regina Maria. Printre aceștia se numără un Ginkgo Biloba a cărui poveste este legată de familia Mühle, dar și stejari, ulmi, frasini, tei și platani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a descoperit 12 arbori remarcabili, inclusiv Ginkgo Biloba plantat de Muhle, în parcurile Timișoarei
Consiliul Județean Timiș se vede nevoit să modifice din nou hotărârea referitoare la realizarea proiectului de extindere la patru benzi a drumului care leagă Sânandrei de Drumul Național 69, Timișoara – Arad. Este a 15 modificare care trebuie aplicată, aceasta la cererea Ministerului Dezvoltări, pentru a se putea obține finanțarea prin Anghel Saligny promisă, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de aprobare a extinderii drumului Sânandrei – DN 69, modificată a 15-a oară, pentru obținerea de bani de la guvern. Proiectul, aproape gata
Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.