Ar fi vrut sa fie fotbalist, dar a ajuns milionar pe Internet

Are și acum regretul că n-a ajuns fotbalist. Părinții îl vedeau inginer. Nu e nici una, nici alta. La 26 de ani, este deținătorul unui site cu aproape patru milioane de vizitatori pe lună, pentru care i s-au oferit două milioane de dolari. A refuzat. Stă la Timișoara și nu vrea să plece, fiindcă nu știe dacă ar mai avea timp să-și facă alți prieteni.

Cristian-Mihai Micle este din Caransebeș și, în 2006, a venit la facultate la Timișoara. Părinții voiau ca el să se facă inginer. Avea 100 de lei de cheltuială pe săptămână. O vreme, a mers. Asta, până în seara în care a ieșit cu prietenii în club și și-a făcut praf alocația pe o săptămână. Atunci s-a apucat să studieze, de unul singur, Internetul. „La cursuri învățam pe aparatură din anii ‘80. Noi eram în 2006”, povestește tânărul.

Nici măcar nu avea calculator. Împrumutase unul pe care îl putea folosi între orele 5 și 8 dimineața. „Am început cu conturi de publicitate pe Google, apoi cu un site de fun, cu glume și bancuri. După prima lună de tras tare am făcut 2,5 dolari. A doua lună, 50. Apoi am primit primul cec din viața mea, de 700 de dolari, după șase luni. I-am păstrat, pentru că nu știam cum voi mai face bani”, spune Cristian.

În acel moment, cu banii în mână, a început să ia în serios viitorul. „M-am gândit ce îmi propun eu în viață. Printre altele, o casă. Când m-am întrebat cum vreau să arate casa visurilor mele mi-am dat seama că nu știu. De aici a început totul. Ca să îmi dau seama cum va arăta casa mea, m-am apucat să caut poze. Am adunat ideile care îmi plăceau pe un site. Am observat și că existau site-uri care doar asta făceau: prezentau idei de case, interior design sau arhitectură. Am spus că pot să fac și eu asta. În 2007 am înregistrat domeniul, Freshome.com”, povestește Micle.

După câteva luni de postări, a plecat în vacanță în Grecia. Zece zile fără internet. Când s-a întors, a găsit 15 e-mailuri de la cititori fideli care îl întrebau de ce nu mai postează. „Am înțeles că lumea era interesată de ce făceam eu acolo și mi-am dat seama de potențial. Proiectul a crescut treptat. După vreo nouă luni aveam audiență și câștigam deja bani. Site-ul a devenit un blog magazine. Le prezintă oamenilor idei cum să își facă o casă mai frumoasăr. Primesc 200 – 300 de mailuri cu proiecte pe zi. Selectez cam cinci sau șase și le postez”, ne spune. Majoritatea cititorilor vin din SUA.

Potrivit evaluatorilor, valoarea pe piață a site-ului Freshome.com trece de 6,7 milioane de dolari. Promotorul lui refuză să vorbească însă despre bani. Firma pe care funcționează e înregistrată într-o zonă offshore, în Insulele Seychelles. Spune totuși că a avut trei oferte serioase pentru vânzarea proiectului, toate depășind un milion de dolari. Niște americani au venit cu avionul privat la Timișoara, oferindu-i două milioane de dolari, dar n-a vrut. Explicația e simplă: „Simt că site-ul acesta are potențial, încă el crește, nu a atins maximumul”.

Articolele sunt scrise de el și de patru fete, două din România, una din SUA și alta din Marea Britanie. „Îmi place să lucrez. Freshome.com e ca și copilul meu. Nici nu îmi vine să cred că au trecut cinci ani și jumate în proiectul ăsta. Și când mă culc, mă gândesc la asta. E viața mea, nu există nicio diferență între proiect și viața mea”, susține tânărul. Banii vin din publicitate. „Lucrez cu patru agenții din SUA. Am un account manager de la Google, din Dublin”, spune tânărul. Printre clienții mari care au vrut reclamă aici se numără Smartwater, HP, Intel, Motorola, Microsoft, Toyota. Acum doi ani, producătorul japonez de autovehicule a vrut exclusivitate pe site. A plătit pentru asta, timp de o lună, peste 10.000 de dolari.

Ce face cu banii? Îi reinvestește și călătorește: „Anul acesta, în fiecare lună am fost în ală țară. Am vizitat Africa de Sud, Maurititius, Madagascadar, Dubai”. Nu cumpără lucruri extravagante, spune că obiectul cel mai scump pe care îl are este un ceas Porsche design, pe care a dat 5.000 de dolari. A investit și într-un penthouse din Timișoara. Și nu vrea să plece din țară, fiindcă altundeva n-ar avea timp să-și facă alți prieteni. „Stau în România, pentru că viața mea este optimizată la Timișoara. Am avut oferte să să mut în SUA, dar aici am prieteni, aici fac sport. Business-ul acesta îmi ocupă mult timp, nu aș avea timp, într-un loc străin, să îmi fac prieteni noi”, spune tânărul.

Cristian-Mihai Miclea are totuși un regret. A vrut să se facă fotbalist, dar nu l-au lăsat părinții. „Trăiesc cu gândul acesta: dacă într-un domeniu care nu m-a atras și pe care nu îl cunoșteam, am ajuns unde sunt, cum era dacă făcea ceea ce simțeam că îi sunt dedicat? Adica fotbal. Când am absolvit clasa a opta, m-am prezentat la concurs pentru academia lui Gică Popescu. Am fost unul din cei 11 copii admiși dintr-un total de 1.200. Ai mei au spus că dacă mă duc acolo nu mai sunt copilul lor. Ei voiau să mă fac inginer”, conchide tânărul.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

14 comentarii pentru acest articol

Sebastian a spus: (octombrie 18th, 2012 at 10:09 )

Felicitari !
Tine-o tot asa, make us proud !

adi a spus: (octombrie 18th, 2012 at 10:25 )

SUPER. MA BUCUR CA SE POATE SA AVEM SI ROMANI DOTATI CARE NU EMIGREAZA

nila a spus: (octombrie 18th, 2012 at 10:28 )

saracul baiat, nu stie ce-l asteapta odata cu cresterea notorietatii. in curand vor suna la usa lui emisarii partidelor politice incercand sa-l agate. daca e bou, accepta sa intre in mocirla politica. trebuie sa fie pe faza, pentru ca va fi ademenit.

alin a spus: (octombrie 18th, 2012 at 14:23 )

faina treaba. mi-a placut chestia cu ” viața mea este optimizată la Timișoara „…
nu-l cunosc pe tip dar din articol transpira – minte limpede in om normal –
succese nebanuite sa ai.

herman a spus: (octombrie 18th, 2012 at 14:32 )

daca ramane cu capul pe umeri, baiatul asta poate sa ajunga departe. bravo lui!

ass a spus: (octombrie 18th, 2012 at 15:16 )

felicitari !

Iulia a spus: (octombrie 18th, 2012 at 15:49 )

Bravo Micle! Fa-ne mandri:)

Ady a spus: (octombrie 18th, 2012 at 16:06 )

Bravo mitza , ai dus numele Caransebesului sus in topuri , desi stai in timisoara nu ai uitat de unde ai plecat !FELICITARI

Iulia a spus: (octombrie 18th, 2012 at 16:42 )

Esti un baiat extraordinar! Pentru ca nu ti-a ajuns succesul la cap(intelegi ce vreau sa zic, pentru ca de fapt succesul tau e fabricat de cap:) ), pentru ca muncesti, calatoresti si esti un om normal iti doresc tot binele din lume. Felicitari!

cologne a spus: (octombrie 18th, 2012 at 23:34 )

mda, tot respectu pt ce a facut DAR , auzi cica nu-i plac lucrurile extravagante – ceas porsche de cocalar si sa calatoresti in toata lumea ce e, nu-i extravaganta? Altii mult mai bogati decat el poarta ceasuri si de 100€. O fi oltean din Caransebes? Sio

gaspar a spus: (octombrie 19th, 2012 at 15:04 )

se putea sa nu-si dea cu parerea si un romanache care se crede inteligent? era imposibil. si daca ar fi oltean din caransebes, care ar fi problema? cred ca esti genul de om care are frustrari cu nemiluita si din cauza asta nu stie sa aprecieze ceva facut bine.

cologne a spus: (octombrie 19th, 2012 at 20:09 )

Bai Gaspare, daca un lucru e facut bine atunci trebuie sa-l faci bine pana la capat, nu sa vii cu detalii de cocalar in articol,asta m-a dezamagit. Doi la mana nu-s romanache si nici nu traiesc in Ro. , dar imi iubesc Banatul fara cocalari si parveniti ca tine. Vezi , du-te la el poate primesti si tu ceva daca-l pupi un pic la spate. Oltenii si moldovenii cocalari sa se intoarca la ei acasa !!! Free Banat , Banatul pt. banateni!!!!

an0nim1 a spus: (octombrie 22nd, 2012 at 12:54 )

Draga Cologne, de ce esti tu prost si iei din articol detalii care nu sti tu exact cum au ajuns sa fie postate (din ce surse si in ce context)? Ti-e tie tarsha ca nu ai ceas „de cocalar”? Ia-ti unul, iti permite buzunarul? Cocalarii se deosebesc de oamenii „de clasa”, iar tu nu iti permiti sa fi din nici o categorie, asa ca tine-ti parerile ptr. tine, ca esti prea prost sa apreciezi unul mai realizat ca tine…jeg prost ce te-a facut ma-ta:)

oprea filofteia a spus: (octombrie 29th, 2012 at 18:08 )

Sa moara si capra vecinului.Intotdeauna se vor ivi carcotasi.Nu suportam meritele altora.Felicitari,dnu-le MICLE.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega

Disputa dintre Direcția Județeană de Cultură și Primăria Timișoara, pe tema pasarelei pietonale peste Bega, pare să se fi sfârșit, cel puțin în viziunea directorului primei instituiții, Sorin Predescu. El oferă o cronologie a desfășurării evenimentelor, pentru ca la final să acuze primăria că minte, dar și că nu știa sau nu a vrut să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

societatea timisoara

Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai premiilor Societății Timișoara

Consiliul de conducere al Societății Timișoara a stabilit tradiţionalele premii pentru anul 2025. Printre laureaţi se numără Victor Rebengiuc, Raluca Moroșanu, Tudor Chirilă şi Dan Perjovschi. Totodată Lia Savonea şi şefa CSM, Elena Costache, au primit Premiul „Secera și ciocanul”: Premiile Societății Timișoara pe anul 2025 sunt următoarele: Premiul „Speranța”:Victor Rebengiuc și Raluca Moroșanu Premiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai  premiilor Societății Timișoara
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Final în forță! A treia victorie amicală, urmează cantonamentul din Antalya

Politehnica Timișoara a câștigat primul meci susținut în acest an pe teren cu iarbă și pe stadionul Electrica. Scorul partidei cu Unirea Sântana a fost 2-0 (0-0). Prima repriză a fost fără gol, deși alb-violeții au lovit de două ori bara, prin D. Popa (3, transversală) și C. Toma (27), iar în min. 37 un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Final în forță! A treia victorie amicală, urmează cantonamentul din Antalya
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Toate cele trei segmente ale drumului expres Arad – Oradea au contracte semnate pentru execuție

CNAIR a semnat contractul de execuție pentru ultimul din seria de trei contracte pentru realizarea unui drum expres între Arad și Oradea, acest proiect ”luând fața” celui privind realizarea autostrăzii Timișoara – Moravița. În acest moment, pe întreaga lungime de 120.47 de kilometri ai întregului Drum Expres Arad-Oradea sunt contracte parafate cu constructorii. Joi a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toate cele trei segmente ale drumului expres Arad – Oradea au contracte semnate pentru execuție

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Familia este primul loc în care copilul învață ce înseamnă siguranța, iubirea și apartenența. Este spațiul în care emoțiile prind glas, unde comportamentele capătă sens și unde fiecare relație lasă urme profunde. Centrul de Cercetare și Dezvoltare a Educației pentru Familie, cunoscut la nivel local ca Centrul STURZ și în curs de tranziție spre numele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul NeuroConnect – acolo unde educația începe cu relația dintre părinte și copil
Bătrânii din Timișoara vor beneficia de un nou centru, cu 50 de locuri, unde vor putea beneficia de servicii sociale moderne. Acesta va funcționa într-un spațiu reamenajat, iar investiția este realizată cu peste șapte milioane de lei, fonduri nerambursabile. În acest moment poate fi lansată licitația pentru găsirea firmei constructoare care se va ocupa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția de Asistență Socială Timișoara va deschide un nou centru pentru bătrâni, realizat cu fonduri nerambursabile
Societățile care oferă servicii de vidanjare în Timiș au fost descoperite cu probleme în urma unor controale realizate de Garda de Mediu. Amenzile scrise de inspectori au depășit o sută de mii de lei. Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș au desfășurat, în perioada 23.01.2026 – 29.01.2026, acțiuni de control la operatorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme în prestarea activității de vidanjare în Timiș. Amenzi de peste o sută de mii de lei
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN), în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Israel–România, sub egida Ambasadei Statului Israel în România, invită companiile timișene să acceseze noi parteneriate de afaceri pe piața israeliană prin participarea la un eveniment de networking internațional dedicat promovării cooperării economice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș susține cooperarea România-Israel în cadrul unui eveniment de networking
Consiliul de conducere al Societății Timișoara a stabilit tradiţionalele premii pentru anul 2025. Printre laureaţi se numără Victor Rebengiuc, Raluca Moroșanu, Tudor Chirilă şi Dan Perjovschi. Totodată Lia Savonea şi şefa CSM, Elena Costache, au primit Premiul „Secera și ciocanul”: Premiile Societății Timișoara pe anul 2025 sunt următoarele: Premiul „Speranța”:Victor Rebengiuc și Raluca Moroșanu Premiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai  premiilor Societății Timișoara
Vineri, primarul comunei Moşniţa Nouă, Gerald Simonis, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice prin reabilitare termică a instituțiilor de învățământ din comuna Moșnița Nouă”.  Proiectul presupune: reabilitare termoenergetică a clădirilor înlocuirea tâmplăriei modernizarea sistemelor de încălzire, ventilare și iluminat instalarea de panouri fotovoltaice Beneficiare vor fi Grădinița şi Școala din Urseni....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şcoala şi grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă, vor fi reabilitate energetic. A fost semnat contractul de finanţare
Autoritățile statului l-au luat din familie pe băiatul de 13 ani, acuzat că l-a ucis pe Mario, adolescentul de 15 ani din Cenei. Drepturile părintești au fost suspendate. Direcția pentru Protecția Copilului Timiș l-a ridicat de urgență pe copilul de 13 ani din familie, după ce părinții nu s-au conformat solicitărilor DGASPC. Inspectorii au solicitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Copilul de 13 ani acuzat de familie a fost preluat de stat, după ce familia nu și-a făcut datoria
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.