Academia „Gheorghe Hagi” a mai luat o perla de la Poli Timisoara

Copiii timişoreni nu mai visează să joace la Poli Timişoara. Echipa finanţată eminamente cu bani publici nu este capabilă să aibă grijă de copiii din propria pepinieră. Nu cu multă vreme în urmă, Poli a fost părăsită de Carlo Casap, un fotbalist de 14 ani, care a ales Academia „Gheorghe Hagi”, în detrimentul formaţiei timişorene.

Născut în 1998, Carlo Casap a fost pregătit până nu de mult la grupa de juniori antrenată de Sorin Vlaicu, fiind considerat cel mai talentat jucător al generaţiei sale. El s-a remarcat ultima dată pentru Poli Timişoara în luna septembrie, când a participat, la Craiova, la Cupa „Ion Oblemenco”, unde a disputat, împreună cu colegii, finala mică în faţa Academiei „Gheorghe Hagi”.

Elevii lui Vlaicu au pierdut cu 7-0, dar, la finalul turneului, mijlocaşul ofensiv Carlo Casap a fost declarat cel mai bun jucător al competiţiei, în timp ce Robert Mândrea, tot de la Poli, a fost cel mai bun portar. Imediat după turneul de la Craiova au intrat pe fir reprezentanţii Academiei „Gheorghe Hagi”, care au reuşit să-i convingă pe puşti şi pe părinţii săi că viitorul lui este mai bun dacă se mută la Constanţa.

Carlo Casap a fost mereu evidenţiat la jocurile lui Poli şi este considerat un viitor mijlocaş central de excepţie, având o bună constituţie fizică pentru vârsta lui şi o tehnică de invidiat, dar şi disponibilitate la efort. El este coleg, la naționala Under 15, cu Ianis Hagi.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

14 comentarii pentru acest articol

Cristi Brancovan a spus: (octombrie 31st, 2012 at 09:00 )

Juniorii sunt doar imprumutati de Iancu, timp de un an la ACS (cei ce au mai putin de 16 ani sunt liberi). Dar na, noi discutam de vrajeli cu „palmarese” …

@brancovan a spus: (octombrie 31st, 2012 at 09:04 )

Suferi ca nu vine palmaresu la liga 5? Sau?:))

Cristi Brancovan a spus: (octombrie 31st, 2012 at 09:13 )

Noi in liga a 5a ne-am asumat ca nu poate sa existe niciun gen de continuitate intre societatiile dinainte si aceasta noua echipa a Universitatii Politehnica.

dario vago a spus: (octombrie 31st, 2012 at 10:22 )

acs nu are un management tecnic la inaltime.trebuie un manager numai pentru centrul de copii.centru de copii trebuie separat de echipa de seniori,din punctul tecnic si financiar.gestiune separata cu un buget a parte,cu tecnicieni.cu sponsori indipendenti de clubul major.daca tot se amesteca pierdem tineri de valore ca pleaca unde sunt conditile mai bune.

SPERANTE DESARTE ! a spus: (octombrie 31st, 2012 at 10:52 )

Asa a plecat si Daminuta! Pacat de copil, care v-a plange! Parintii se vor consola cu o bere, o tigara, sau o cafea !

Bey, hahahalerelelor a spus: (octombrie 31st, 2012 at 10:54 )

Beliti ochii la Cr.Brancovan care sa chinuie sa va arate ce centru de juniori model are ASU POLI ! Nu parodie de centru de juniori ca la ACS POLI !

Bey, Ftaierilor a spus: (octombrie 31st, 2012 at 10:55 )

Daca nu va dati copii la ASU POLI si ii dati la ACS POLI, asa va trebuie! Nu stiti sa alegeti ce e mai bine!

Orza siu Ostaficiuc au promis a spus: (octombrie 31st, 2012 at 10:57 )

Orza si Ostaficiuc au promis ca toti copii si juniorii de la ASU POLI vor juca numai in Anglia,Spania,Franta si Italia! Dar voi nu ascultati la ce va spune Cr.Brancovan!

drukeria-membriidepartid a spus: (octombrie 31st, 2012 at 11:19 )

@SPERATE DESARTE este adevarat ce spui tu, singurul club care intradevar a promovat tinerii in romania a fost Poli TM, tineri care au ajuns si in echipa nationala si contracte banoase. In schimb toti cei care au plecat de tineri de la club pe de diverse filiere nu au comfirmat, nu au ajuns sa fie certitudini! Parinti ar trebui sa nu se lase pacaliti cu bani de o ‘saworma’ sau de o ‘lada de bere’!
Dar asta nu inseamna ca la club nu trebuie remediata aceasta situatie prin ca tineri talentati sa fie lasati sa plece atat de usor!

Si inca ceva: Le transmit „salutari” consilierilor de la drukeria!

@brancovan a spus: (octombrie 31st, 2012 at 12:47 )

Cristi daca tot stii tot ai idee ce salarii cereau juniorii care au plecat in vara? Crezi ca era ok sa le fi dat 1000-2000 de euro pe luna?! Eu zic ca nu…si daca le dadea tot tu sareai ca din bani publici;)

Cr.Brancovan a spus: (octombrie 31st, 2012 at 13:48 )

ASU POLI are grupe de copii incepand de la UN AN, astfel ca peste 7 ani, cand ASU POLI v-a ajunge in divizia C, sa avem jucatori din propria pepiniera! Avem antrenori, preparatori fizici, iar masaj le face chiar si dl. Orza!

O PERLA s-a intors ! a spus: (octombrie 31st, 2012 at 13:49 )

Daminuta s-a intors acasa! Pe cand se v-a intoarce si perla asta!

Cel putin DOI sunt MAI PERLE a spus: (octombrie 31st, 2012 at 14:00 )

Daca ati fi avut curiozitatea, sa-i vedeti pe acesti copii la meciuri, nu va era greu sa observati ca in aceea grupa sunt cel putin DOI MULT MAI PERLE decat acest Casap! Nu are rost sa va spun numele lor, dar probabil veti auzi de ei, chiar pana la vara! De pe buda insa, asa pare, ca asta a fost cel mai……

cristi a spus: (octombrie 31st, 2012 at 15:54 )

copilul e talentat si e inadmisibil sa se poata intampla asemenea chestii. aici vorbim de copiii timisorei, nu de nu stiu ce jucatori adusi de pe nu stiu unde.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş nu le dă nicio speranţă PSD-iştilor: “Nu veți câștiga niciodată Timișoara. Nici în 2028, nici în 3028, când Dominic Fritz sigur nu va mai fi primar

PSD încearcă să-l înlăture pe Dominic Fritz din funcţia de primar al Timişoarei prin introducerea unui amendament neconstituţional în Legea integrităţii, a declarat miercuri liderul senatorilor USR, Sorin Şipoş. El a anunţat că USR va strânge semnăturile necesare pentru a sesiza Curtea Constituţională în legătură cu proiectul adoptat de Senat. Şipoş spune că PSD este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş nu le dă nicio speranţă PSD-iştilor: “Nu veți câștiga niciodată Timișoara. Nici în 2028, nici în 3028, când Dominic Fritz sigur nu va mai fi primar
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

CSC Dumbrăviţa începe noul campionat cu un egal în faţa Olimpiei Satu Mare, ultima echipă care a prins Liga a 2-a

Deşi dată ca favorită, CSC Dumbrăvița nu a reuşit să se impună în primul meci al noului sezon de Liga a 2-a, terminând la egalitate, 1-1, în faţa Olimpiei Saru Mare. După cum au decurs ostilităţile de pe teren, timişenii pot să fie chiar bucuroşi pentru punctul obţinut. Pe o căldură aproape insuportabilă, ltimul meci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSC Dumbrăviţa începe noul campionat cu un egal în faţa Olimpiei Satu Mare, ultima echipă care a prins Liga a 2-a
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Conform vremurilor: UPT reduce temporar consumul de energie electrică, în contextul stării de alertă energetică națională

Gest de normalitate și solidaritate. Universitatea Politehnica Timișoara implementează, în perioada 4 –31 august 2026, o serie de măsuri temporare pentru reducerea consumului de energie electrică și utilizarea responsabilă a resurselor. Decizia vine în contextul stării de alertă energetică instituite la nivel național pentru luna august, pe fondul scăderii producției de energie electrică provocate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conform vremurilor: UPT reduce temporar consumul de energie electrică, în contextul stării de alertă energetică națională
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Deşi dată ca favorită, CSC Dumbrăvița nu a reuşit să se impună în primul meci al noului sezon de Liga a 2-a, terminând la egalitate, 1-1, în faţa Olimpiei Saru Mare. După cum au decurs ostilităţile de pe teren, timişenii pot să fie chiar bucuroşi pentru punctul obţinut. Pe o căldură aproape insuportabilă, ltimul meci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSC Dumbrăviţa începe noul campionat cu un egal în faţa Olimpiei Satu Mare, ultima echipă care a prins Liga a 2-a
PSD încearcă să-l înlăture pe Dominic Fritz din funcţia de primar al Timişoarei prin introducerea unui amendament neconstituţional în Legea integrităţii, a declarat miercuri liderul senatorilor USR, Sorin Şipoş. El a anunţat că USR va strânge semnăturile necesare pentru a sesiza Curtea Constituţională în legătură cu proiectul adoptat de Senat. Şipoş spune că PSD este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş nu le dă nicio speranţă PSD-iştilor: “Nu veți câștiga niciodată Timișoara. Nici în 2028, nici în 3028, când Dominic Fritz sigur nu va mai fi primar
Cunoscutul avocat Adrian Toni Neacşu, fost judecător şi fost membru CSM, afirmă că decizia luată de prefectul de Timiş, Paul Finta, în cazul primarului Dominic Fritz este perfect legală. El a prezentat şi sancţiunile date în ultimii trei ani în cazuri similare cu ale lui Fritz. Astfel, dintr-un total de 11 primari găsiţi în conflict...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În ultimii trei ani niciun primar aflat în conflict de interese nu şi-a pierdut mandatul. Avocatul Toni Neacşu ia apărarea prefectului de Timiş în cazul Dominic Fritz
Un număr de trei școli din Timișoara ar urma să aibă curți mai verzi prin programul „iȘcoala Verde”. Pentru aceasta, municipalitatea timișoreană va trebui să investească aproximativ 350.000 de lei pentru transformarea curților în spații care îi aduc pe elevi mai aproape de natură. Consilierii locali trebuie să aprobe proiectul. Este vorba despre Liceul Teoretic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să facă grădini în curțile mai multor școli
Gest de normalitate și solidaritate. Universitatea Politehnica Timișoara implementează, în perioada 4 –31 august 2026, o serie de măsuri temporare pentru reducerea consumului de energie electrică și utilizarea responsabilă a resurselor. Decizia vine în contextul stării de alertă energetică instituite la nivel național pentru luna august, pe fondul scăderii producției de energie electrică provocate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conform vremurilor: UPT reduce temporar consumul de energie electrică, în contextul stării de alertă energetică națională
Filmul „Ultimul ingredient”, realizat de Visit Timiș cu sprijinul financiar al BCR–Erste și al Consiliului Județean Timiș, a fost înscris în competiția internațională Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. În perioada 14–30 august 2026, publicul va putea vota online producțiile participante. Visit Timiș va reveni,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filmul „Ultimul ingredient”, o poveste a Banatului în competiția internațională Food Film Menu/VIDEO
Dorința viceprimarului Timișoarei, Ruben Lațcău, de a introduce Chișoda și Girocul în rețeaua metropolitană de transport a STPT, prin intermediul asociației SMTT, devine în final realitate. De la jumătatea acestei luni, pe străzile celor două localități periurbane vor circula autobuzele Timișoarei, în locul celor pe care asociația înființată de Consiliul Județean Timiș a încercat să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău anunță victoria în transportul metropolitan spre Giroc și Chișoda. Autobuzele STPT intră pe traseu din august
Municipalitatea timișoreană caută soluții pentru a putea emite în continuare documente urbanistice, în condițiile în care blocajul de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară continuă. Extrase de carte funciară noi nu pot fi obținute, așa că Primăria a decis să accepte la realizarea actelor și extrase mai vechi. Astfel, până la repunerea în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara acceptă extrase de carte funciară mai vechi pentru noi autorizații și certificate de urbanism
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.