Peste 1.000 de femei din județul Timiș au fost consultate gratuit, în luna octombrie, în cadrul programul național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin. În Timiș sunt 150.000 de femei eligibile pentru acest program, care se va desfășura pe durata a cinci ani.
Programul național de depistare a cancerului de col uterin se desfășoară, în Timiș, cu implicarea a două mari unitati sanitare, respectiv Spitalul Clinic Județean de Urgență și Spitalul Militar de Urgență. Datele culese de medicii specialiști care alcătuiesc Unitatea Regională de Management Vest arată că, în Timiș, sunt 150.000 de femei eligibile pentru screening. Este vorba despre cele cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani.
O primă raportare a medicilor arată că, în luna octombrie, au beneficiat de investigații 1.020 de femei. Programul prevede monitorizarea trimestrială a rezultatelor, astfel că, în luna ianuarie 2013, urmează să fie întocmit un bilanț al diagnosticelor stabilite în urma analizelor.
Comentarii prin facebook