O glumă proasta: strada Sergiu Nicolaescu in Timisoara

Cică o stradă din Timișoara ar putea să poarte numele regizorului, revoluționarului, politicianului și ce-o mai fi fost Sergiu Nicolaescu. Că așa ar fi propus niște nostalgici ai statului în frig și întuneric și aplaudatului „marelui cârmaci”. Iar capii primăriei urmează să analizeze cu mare seriozitate această propunere cel puțin bizară.

Care ar fi argumentele pentru care Sergiu Nicolaescu va da numele unei străzi din Timișoara e mai greu de spus. Ar fi însă niște pretexte, dacă stai să-ți bați capul. Unu. Cică omul a stat câțiva ani prin Timișoara. OK, milioane de oameni s-au preumblat în ultima sută de ani prin Timișoara. Unii cu rost, alții fără rost. Și nu toți au ajuns sa dea numele lor străzilor pe unde au pășit. Deci, nu prea stă în picioare.

Apoi – mă gândesc – un motiv ar fi că Sergiu Nicolaescu ar fi fost un mare regizor, cum am auzit pe la televizor. O fi fost mare, dar ca și cantitate. Calitativ, mai mult pentru Gigi Becali. Mult nu înseamnă automat și bun. Sergiu Nicolaescu a fost un fel de Adrian Păunescu al cinematografiei. Cu puține excepții, filmele sale au fost proaste sau foarte proaste. O spun criticii adevărați de film. Cică ar fi redescoperit apetența românului pentru istoria neamului, mai spun lăudătorii săi de serviciu. Da, o istorie contrafăcută în ultimul hal, istoria lui Sergiu Nicolaescu. Și nu mă refer doar la filmele cu comuniștii buni și burghezii sau chiaburii răi. La el, și Mircea cel Bătrân vorbea avant la lettre precum în discursurile Tovarășului de peste sute de ani.

A avut la dispoziție fonduri nelimitate și în perioada lui Ceaușescu (al cărui regizor preferat a fost), și o bună perioadă de după 1990. Astfel că a avut posibilitatea să tragă pe bandă rulantă zeci de filme de duzină. Sau filme de categoria B, cum se spune astăzi. Dacă ar fi rămas mare tartor în zona cinematografiei (cum a fost o bună perioadă de timp după 1990), azi nu am fi avut un Cristian Mungiu, un Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Tudor Giurgiu și alți reprezentanți ai noului val.

Și ultimele filme ale lui Nicolaescu colcăie de kitsch și prost gust fără limite. Toată viața a fost un fanfaron fără pereche, care s-a crezut „alfa și omega” al filmului românesc. Asta, deși cinematografia română chiar a avut regizori mari și înaintea sau în timpul lui Nicolaescu: Liviu Ciulei, Victor Iliu, Lucian Pintilie ș.a. Care contau și la Cannes, nu ca Nicolaescu, preferat doar în China și Coreea de Nord. Așadar, merită un stahanovist al filmului să dea numele unei străzi în Timișoara? Personal, nu cred.

Și ajungem la al treilea motiv. Aici e aici! Vine și legătura cu Timișoara. O Timișoară care așteaptă încă răspunsuri vizavi de evenimentele din decembrie 1989. Or, dacă lui Nicolaescu i-a ieșit un film, a fost cel al Revoluției Române. O diversiune la cel mai înalt nivel. Cu teroriști, agenturi, spioni, agenți mega-secreți. O mascaradă jenantă menită să legitimeze acapararea puterii de către Ion Iliescu și clica sa.

Și asta n-a fost de ajuns! Precum lupul pus paznic la oi, Nicolaescu a ajuns și șeful unei comisii senatoriale care să investigheze întâmplările din 1989. Adică să le mușamalizeze, producând și mai multă ceață asupra evenimentelor. Și atunci, care ar fi meritul lui pentru ca o stradă să-i poarte numele în Timișoara? Să-i fie cenușa ușoară, dar ce are a face spiritul Timișoarei cu histrionicul personaj? Că filmele lui îi plac lui Gigi Becali, colegul de partid al primarului Nicolae Robu? E un motiv care să stea în picioare?

Și ar mai fi ceva. Dacă ar exista o propunere ca un bulevard al Timișoarei să se numească Nicolae Ceaușescu, s-ar pune ideea în dezbatere? Credeți că nu sunt destui timișoreni care îi duc dorul „marelui cârmaci”? Al cărui dos, fie vorba între noi, a fost ani în șir dezmierdat și de Sergiu Nicolaescu?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

21 comentarii pentru acest articol

george a spus: (ianuarie 6th, 2013 at 13:00 )

esti un bou

uhjkhhb a spus: (ianuarie 6th, 2013 at 13:01 )

Mare dreptate aveti !!!

gica a spus: (ianuarie 6th, 2013 at 13:06 )

cel mai grav e ca a musamalizat evenimentele din decembrie 89 iar noi, prin puterea lui robu, ii facem strada. credeam ca timisoara va avea o alta fata odata cu castigarea alegerilor de catre robu. se pare ca m-am inselat.

Andru a spus: (ianuarie 6th, 2013 at 13:39 )

de la vorba pana la fapta e mult.

Mihai a spus: (ianuarie 6th, 2013 at 14:17 )

Robu e liberal la fel ca becali… doar pnl-ul actual mai primeste astfel de indivizi buni de nimic!

sanchi a spus: (ianuarie 6th, 2013 at 14:23 )

un cacat de om premieaza alt cacat de om ce vreti mai mult !!!!

ioana a spus: (ianuarie 6th, 2013 at 14:35 )

asta nici ca gluma proasta nu poate fi luata. sfidarea continua, iar timisoara se duce de rapa. uite ca se poate si mai rau decat cu barbosul. credea cineva?

Titi a spus: (ianuarie 6th, 2013 at 14:45 )

Mai mizerie de autor, cine plm te crezi ma de dai asa intr-un om care a lasat ceva in urma? Ia-te ma de mana cu boul celalalt de Mircea Dumitrescu si delectati-va voi ma prostilor numai cu filme de la Cannes. Mai lasati-ne si pe noi, romanii de rand, sa urmarim un film asa cum poate, in prostia noastra, noua ne place.

Bojin a spus: (ianuarie 6th, 2013 at 14:55 )

O sa moarta si ion Iliesu si propun sa redenumim Piata Unirii sau Victoriei in Piata Ion Iliescu!!! Ca doar si el a lasat multe in urma…in special Romania…

@Titi a spus: (ianuarie 6th, 2013 at 14:59 )

esti prea dur, prietene. daca nu stiai, in romania, de vreo 20 si ceva de ani exista dreptul la opinie. fiecare are o opinie despre ceva si nu trebuie sa fie la fel cu a celorlalti. din cand in cand, ar trebui sa-ti dai jos haina de pionier al patriei sau soim si sa te racordezi la realitate. daca ai fi un roman simplu, desi ma indoiesc, nu ai avea asemenea exprimari. cand treci pe la partid, nu uita sa pupi fundul ala din pricina caruia ai ajuns sa lucrezi la statul roman.

Jane Skimmer a spus: (ianuarie 6th, 2013 at 15:38 )

Articolul este foarte bun si scris cu bun simt.

De ce pe toate canalele se vorbeste de un comunist numit Sergiu Nicolaescu si nimeni nu vorbeste de regizorul Pippidi care a luat premii mari si e propus si la Oscar acuma? Sau de Dan Pita ?

Simplu, pentru ca comunisttii au ramas la putere in Romania si timisorenii au murit degeaba !!!

sorin a spus: (ianuarie 6th, 2013 at 17:43 )

un articol penibil, scris de pe genunchi. visceral si departe de orice obiectivitate jurnalistica. sa nu mai vorbim de analiza si de alte cele ce tzin de asta. pacat ca uneori in dorinta de a epata o iei pe aratura:))))) opinia ti-o respect dar a forma opinie pe baza unei analize ca si cea pe careai facut-o mai sus e departe
….crede-ma. daca faceai asta cand omul era in viata aveai oooo asa….ai ooooo de peste….icre se numesc

dan a spus: (ianuarie 6th, 2013 at 18:42 )

🙂
iata ce imi aduc eu aminte de Sergiu Nicolaescu:
filme istorice patriotarde
un film de exceptie, coproductie romana-franceza: „Francois Villon”
daramarea bisericii Vacarestilor in timp ce filma la „Noi cei din linia intai” (prezent fiind acolo ca soldat facand figuratie, acolo s-au filmat cadrele din Debretin si s-au aruncat in aer zidurile lacasului de cult si de cultura. plus multe momente penibile in care numai de cultura nu a fost vorba ….. ).
multa gargara si umflat in pene. imaginea atotstiutorului in ale revolutiei
pe scurt: un om si cu bune (putine din punctul meu de vedere) si cu rele si cu mult kitch (tot sin punctul meu de vedere)
personal cred ca e prea mult sa i se ofere o asemena cinste

nae l. a spus: (ianuarie 6th, 2013 at 21:28 )

Sergiu Nicolaescu a turnat filme la comanda,mutiland adevarul istoric ! A regizat , impreuna cu Iliescu , reusind cu succes deturnarea adevaratului scop al revolutiei ! Neaplicarea punctului 8 de la Timisoara ,i se datoreaza si lui !

jignitOrza a spus: (ianuarie 6th, 2013 at 21:32 )

Ino, tata…pana nu demult aveam impresia ca ti s-a facut o mare nedreptate intr-o anumita seara. Dupa acest articol aceasta impresie mi-a disparut cu desavarsire: ai meritat-o!

Nicu a spus: (ianuarie 8th, 2013 at 13:32 )

Intradevar avem pe altii care au facut ceva ptr., acest oras, aceasta regiune a Romaniei, care merita ca strazi, bulevarde, cladiri, etc., etc., sa le poarte numele.Ce-a ce nu inteleg de ce nu s-a facut asta pana acuma?(domnilor, sant 23 de ani de la revolutie) De ce cat a fost in viata acest OM nu s-a spus ce-a ce se spune acuma despre el? Indiferent see you cine a fost amic, prieten nu avem voie ACUMA sa-l ponegrim.Cu ce-a ce a realizat pe plan profesional, la vremea respectiva, noi am crescut, am avut momentele, clipele noastre de libertatea erau visele fiecaruia in Dacii, Mihai Viteazul, Nea Marin Miliardar, etc., etc! Adevarate sant vorbele lui S.N., si acuma:,, un fleac, m-au ciuruit!,,

marcu/surubelu a spus: (ianuarie 9th, 2013 at 19:18 )

Cica ar fi o vorba> de morti numai de bine. Faptele lui nu trebuie uitate, dar …. odihneasca/se in pace!

Un om liber a spus: (ianuarie 10th, 2013 at 23:26 )

O gluma proasta: Ino Ardelean jurnalist !!!

Nelu a spus: (ianuarie 12th, 2013 at 01:17 )

Cred ca cineva a lansat pe piata birfelor aceasta prostie si citiva ziaristi uitati de lume au si dat-o ca stire aflata pe surse.Vai si amar de presarii din Timisoara,criza mare de subiecte,iar ei o haita flaminda s-au si apucat de speculatii.Nimeni din Primarie nu s-a gindit la asta.Daca mai era Ciuhandu,se poate.Mai Ino, mai inventatorule hai cu documentatia la OSIM.

@Nelu a spus: (ianuarie 12th, 2013 at 08:56 )

dar tu din ce haita dfaci parte, nelutule? esti cumva unul din sugacii de serviciu ai noii puteri? nerusinatule, declaratia asta a fost facuta oficial de viceprimarul diaconu, dar mizerii duzinare ca tine care presteaza in calitate de postaci trebuie sa faca schimonoseasca adevarul. sunteti o adunatura de incompetenti. dar nu asta e problema, ci faptul ca limitati fiind sunteti extrem de p[ericulosi si aplicati pedepse, exact asa cum s-a intamplat la inceputurile comunismului. tragedia e ca nici nu mai avem cum sa scapam de voi.

Nicolaescu a spus: (ianuarie 15th, 2013 at 22:37 )

Articolul este foarte slab si rautacios. Poate ca omul sergiu nicolaescu a lasat de dorit in multe privinte dar sa-l compari cu regizorii de dupa 90 care sunt complet necunoscuti si care nu s-au remarcat prin nimic e cam mult. Reprezentantii noului val sunt foarte foarte slabi din pacate in materie de film. ca timisorean m-as simti onorat sa am o strada cu numele lui.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”

Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste trei zile intră în funcțiune noua modalitate de realizare administrativă a serviciului de furnizare a energiei termice în Timișoara, cu producția la Colterm și furnizarea la TermSet. Din 15 octombrie, activitățile de producție și cele de transport, distribuție și furnizare a energiei termice vor funcționa separat. Colterm va asigura producția energiei termice la CET...
Citeşte tot articolul Citeste articolul TermSet preia transportul și furnizarea energiei termice în Timișoara peste trei zile. Nu sunt schimbări sensibile pentru abonați
Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Municipalitatea timișoreană caută din nou o rezolvare pentru accesul spre Clinica ORL a Spitalului Municipal Timișoara, așa că propune CLT achiziția unei clădiri de pe strada Ludwig van Beethoven, la nr. 3. Aflată în zona centrală a orașului, această unitate medicală s-a mai lovit o dată de astfel de probleme, atunci când primăria a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema accesului spre Clinica ORL din centrul Timișoarei, din nou în actualitate. Primăria propune cumpărarea unui imobil cu totul
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara
Municipalitatea timișoreană bifează o nouă etapă în proiectul din zona Solventul și anunță predarea către constructor a amplasamentului pentru amenajarea unei noi linii de tramvai, care să lege Gara de Nord și Pasajul Solventul, de la Calea Bogdăneștilor. Odată predat amplasamentul, constructorul va începe organizarea șantierului și va mobiliza echipele și utilajele pentru primele lucrări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare
Societatea Colterm a anunțat că în cursul acestei săptămâni ar urma să înceapă furnizarea energiei termice către cei din Timișoara care sunt conectați la sistemul de termoficare centralizat. Deja, o serie de unități medicale beneficiază deja de furnizarea agentului termic. Colterm anunță că de peste două săptămâni, este asigurată căldura la Spitalul „Victor Babeș”, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri
Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.