Cică o stradă din Timișoara ar putea să poarte numele regizorului, revoluționarului, politicianului și ce-o mai fi fost Sergiu Nicolaescu. Că așa ar fi propus niște nostalgici ai statului în frig și întuneric și aplaudatului „marelui cârmaci”. Iar capii primăriei urmează să analizeze cu mare seriozitate această propunere cel puțin bizară.
Care ar fi argumentele pentru care Sergiu Nicolaescu va da numele unei străzi din Timișoara e mai greu de spus. Ar fi însă niște pretexte, dacă stai să-ți bați capul. Unu. Cică omul a stat câțiva ani prin Timișoara. OK, milioane de oameni s-au preumblat în ultima sută de ani prin Timișoara. Unii cu rost, alții fără rost. Și nu toți au ajuns sa dea numele lor străzilor pe unde au pășit. Deci, nu prea stă în picioare.
Apoi – mă gândesc – un motiv ar fi că Sergiu Nicolaescu ar fi fost un mare regizor, cum am auzit pe la televizor. O fi fost mare, dar ca și cantitate. Calitativ, mai mult pentru Gigi Becali. Mult nu înseamnă automat și bun. Sergiu Nicolaescu a fost un fel de Adrian Păunescu al cinematografiei. Cu puține excepții, filmele sale au fost proaste sau foarte proaste. O spun criticii adevărați de film. Cică ar fi redescoperit apetența românului pentru istoria neamului, mai spun lăudătorii săi de serviciu. Da, o istorie contrafăcută în ultimul hal, istoria lui Sergiu Nicolaescu. Și nu mă refer doar la filmele cu comuniștii buni și burghezii sau chiaburii răi. La el, și Mircea cel Bătrân vorbea avant la lettre precum în discursurile Tovarășului de peste sute de ani.
A avut la dispoziție fonduri nelimitate și în perioada lui Ceaușescu (al cărui regizor preferat a fost), și o bună perioadă de după 1990. Astfel că a avut posibilitatea să tragă pe bandă rulantă zeci de filme de duzină. Sau filme de categoria B, cum se spune astăzi. Dacă ar fi rămas mare tartor în zona cinematografiei (cum a fost o bună perioadă de timp după 1990), azi nu am fi avut un Cristian Mungiu, un Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Tudor Giurgiu și alți reprezentanți ai noului val.
Și ultimele filme ale lui Nicolaescu colcăie de kitsch și prost gust fără limite. Toată viața a fost un fanfaron fără pereche, care s-a crezut „alfa și omega” al filmului românesc. Asta, deși cinematografia română chiar a avut regizori mari și înaintea sau în timpul lui Nicolaescu: Liviu Ciulei, Victor Iliu, Lucian Pintilie ș.a. Care contau și la Cannes, nu ca Nicolaescu, preferat doar în China și Coreea de Nord. Așadar, merită un stahanovist al filmului să dea numele unei străzi în Timișoara? Personal, nu cred.
Și ajungem la al treilea motiv. Aici e aici! Vine și legătura cu Timișoara. O Timișoară care așteaptă încă răspunsuri vizavi de evenimentele din decembrie 1989. Or, dacă lui Nicolaescu i-a ieșit un film, a fost cel al Revoluției Române. O diversiune la cel mai înalt nivel. Cu teroriști, agenturi, spioni, agenți mega-secreți. O mascaradă jenantă menită să legitimeze acapararea puterii de către Ion Iliescu și clica sa.
Și asta n-a fost de ajuns! Precum lupul pus paznic la oi, Nicolaescu a ajuns și șeful unei comisii senatoriale care să investigheze întâmplările din 1989. Adică să le mușamalizeze, producând și mai multă ceață asupra evenimentelor. Și atunci, care ar fi meritul lui pentru ca o stradă să-i poarte numele în Timișoara? Să-i fie cenușa ușoară, dar ce are a face spiritul Timișoarei cu histrionicul personaj? Că filmele lui îi plac lui Gigi Becali, colegul de partid al primarului Nicolae Robu? E un motiv care să stea în picioare?
Și ar mai fi ceva. Dacă ar exista o propunere ca un bulevard al Timișoarei să se numească Nicolae Ceaușescu, s-ar pune ideea în dezbatere? Credeți că nu sunt destui timișoreni care îi duc dorul „marelui cârmaci”? Al cărui dos, fie vorba între noi, a fost ani în șir dezmierdat și de Sergiu Nicolaescu?
Comentarii prin facebook