Mai puţin de jumătate din liberalii cu drept de vot s-au prezentat la Adunarea Generală a Organizaţiei Municipale PNL Timişoara, desfăşurată joi seara la Sala „Capitol” a Filarmonicii Banatul. Din cele 434 de voturi exprimate, singurul candidat la funcţia de preşedinte al filialei, Dan Diaconu, a obţinut 391 de voturi.
43 de liberali au votat împotriva viceprimarului Timişoarei. Dan Diaconu a scăpat de concurenţă după ce fostul preşedinte, senatorul Petru Ehegartner, a preferat să nu-şi mai depună candidatura.
Aproximativ 1.050 de liberali aveau drept de vot la alegerile PNL Timişoara. Poate şi pentru că miza a lipsit, aproximativ 600 dintre ei nu s-au prezentat la urne. Comisia de numărare a voturilor număra la această oră voturile pentru membri Biroulului Permanent Municipal. Din cei 51 de candidaţi, 20 vor fi în Biroul Permament Municipal. Primii nouă ca număr de voturi vor fi desemnaţi vicepreşedinţi ai filialei municipale.
Comentarii prin facebook