Robu l-a facut frustrat, apoi l-a pupat pe Ehegartner

Senatorul Petru Ehegartner, de acum fostul preşedinte al PNL Timişoara, a avut un discurs care l-a deranjat pe primarul Nicolae Robu, la alegerile liberalilor de la municipiu. Ehegartner a explicat de ce nu a candidat pentru un nou mandat şi le-a bătut finuţ obrazul celor care au grăbit alegerile cu un an, dar şi celor ce au complotat pentru înlăturarea sa.

Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, s-a ridicat de la prezidiu şi a ţinut neapărat să-i răspundă senatorului liberal. „Domnul Ehegartner este cu siguranţă un liberal, dar i-ar fi stat mai bine să intre în competiţie şi nu să adopte un ton de frustrare. Nu are rost să ne prefacem că în tonul lui Ehegartenr nu am simţit o durere. Ea este provocată de acei liberali de cafenea. Nimeni nu a complotat împotriva lui Ehergartner. Chiar dacă i-au fost aduse reproşuri, ele trebuie acceptate”, a spus Robu.

Imediat după ce Ehegartner i-a răspuns primarului că îi va rămâne în continuare loial, cei doi şi-au strâns mâna şi s-au pupat în aplauzele sălii. Robu a pus imediat mâna pe scaunul pe care stătea senatorul, aflat la o masă lăturalnică, şi l-a aşezat la prezidiu. De aici, Ehegartner a ascultat discursul lui Dan Diaconu, singurul candidat la funcţia de preşedinte al PNL Timişoara.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

frustratul a spus: (mai 24th, 2013 at 06:29 )

Frustrarea este de la ce a ajuns pnl timis = soarta sa sa fie hotarata de pustani adusi cu japca doar pt. vot si platiti doar pt. asta = marca busulica secu!!!

spectator a spus: (mai 24th, 2013 at 07:13 )

Multa ipocrizie…. In loc sa asistam la o dezbatere liberala intre doi sau mai multi candidati, ne-am plictisit in fata monologurilor celor care intotdeauna se simt obligati sa vorbeasca. Nimeni nu are curajul sa puna punctul pe i si sa intrebe de ce au participat asa de putini liberali. Ceva se intampla, si nu bine.

penal a spus: (mai 24th, 2013 at 09:52 )

PNL a ajuns cel mai jalnic partid din Romania. O gasca de labari – si la bucuresti, si aici. Keep going Kakarau & Co …

dezamagitul a spus: (mai 25th, 2013 at 09:57 )

Din pacate PNL Timis a ajuns o rusine, oamenii adevarati, cu traditie in sustinerea liberala, sunt indepartati iar altii, comunisti convinsi, mai apoi pesedisti sunt sustinuti pentru functii si acum primiti in biroul permanent,,, rusine. Acest Robu mai bine ar merge la Bogsigul natal.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Municipalitatea timișoreană vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și a Gării de Sud

Primăria Timișoara vrea să mai modernizeze o dată zona din jurul Gării de Nord, de această dată este un proiect mai amplu, în urma unui acord cu CFR, pentru care va cere voie în vederea realizării celor din Consiliul Local. De asemenea, vrea să modernizeze și zona din jurul Gării de Sud, stația din cartierul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și a Gării de Sud
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan: „Îl desemnez pe Eugen Tomac să formeze guvernul”

La o lună după ce Guvernul Bolojan a căzut, președintele Nicușor Dan în sfârșit a oferit un nume, în ceea ce privește noul premier desemnat. Nu a fost nicio surpriză, președintele desemnându-și consilierul personal Eugen Tomac în acestă funcție foarte importantă. Cine este Eugen Tomac Eugen Tomac este un politician, istoric și jurnalist român, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan: „Îl desemnez pe Eugen Tomac să formeze guvernul”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara

Fotbalistul în vârstă de 35 de ani se află la final de contract cu FC Hermannstadt, înțelegerea sa cu formația sibiană urmând să expire la data de 30 iunie 2026. Cele două părți sunt aproape de a ajunge la un acord oficial, mutarea fiind considerată o adevărată lovitură pe piața transferurilor pentru echipa bănățeană din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

colterm

Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pompierii salvatori au intervenit joi, aproape de ora 16 la un grav accident petrecut pe VTM, sens de mers Giroc – Moșnița Nouă. În accidentul rutier sunt implicate trei autoturisme și un autotren cu semiremorcă care transportă cărămidă. Din primele informații, autotrenul este răsturnat pe un autoturism. Un bărbat prezintă leziuni incompatibile cu viața. O...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident teribil în Timiș, fiind implicate trei mașini și un autotren! O persoană a murit
Dacă în cazul primarului (fost) liberal de la Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, rezolvarea calității de membru al PNL Timiș a fost rapid rezolvată la plecarea sa, în ceea ce îl privește pe edilul-șef de la Buziaș, Sorin Munteanu, președintele filialei Timiș a partidului, Marilen Pirtea, pare să fie adeptul convingerii la revenirea liberală. Aceasta chiar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful PNL Timiș evită să ceară eliminarea din partid a lui Sorin Munteanu, dar îi cere să își dea demisia, bărbătește, dacă nu se mai consideră liberal
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, spune că filiala pe care o conduce nu are o poziție oficială în ceea ce privește colaborarea în Consiliul Local Timișoara cu cei de la USR, condiționată de obținerea de către partid a postului de city manager, așa cum sugera secretarul general al filialei, Alin Popoviciu, în urmă cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea analizează declarațiile lui Popoviciu pe tema schimbării city managerului la Timișoara: ”Este un om flamboaiant, exuberant”
  Moartea lui Matias, tânărul de 16 ani ucis într-un accident de circulație teribil continuă să provoce emoții puternice. Adolescentul era legitimat la juniorii Dumbrăviței, iar pe arena Ștefan Doboy, timp de mai multe zile s-au ținut ceremonii în memoria lui. Și Asociația Județeană de Fotbal a decis ca în toate partidele din acest weekend,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momente de reculegere în memoria lui Matias la toate meciurile de fotbal din județul Timiș din acest weekend
Primăriţa Craiovei, Olguţa Vasilesscu, unul dintre cei mai influenţi lideri naţionali ai PSD, a atacat ieri Guvernul pe motiv că ar aloca prea mulţi bani pe stadioane, în detrimentul altor sectoare. Unul din stadioanele care aşteaptă bani de la guvern este cel din Timişoara, pentru care militează preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, totodată preşedinte al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atac cu mantă la Alfred Simonis? Cu sacii în căruţă, Olguţa Vasilescu atacă guvernul pentru că ar irosi bani pe stadioane
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că pregătirile pentru sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat se află în desfășurare. Înscrierea candidaților are loc în perioada 2–4 iunie 2026, iar la această oră sunt înregistrați aproximativ 3.200 de candidați, din seria curentă și din seriile anterioare. Estimarea finală este de aproximativ 3.500 de candidați, un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiri pentru Examenul Maturității! 3.500 de candidați sunt așteptați în județul Timiș la BAC 2026
Nemulțumiți de nouă lege a salarizării în sistemul bugetar, majoritatea angajaților din Finanțe au decis să protesteze într-un mod inedit. Ei au declarat joi “Ziua fără finanțiști” şi nu vor fi prezenți la lucru. Acțiunea se simte și la Timișoara la sediul Direcției de Finanțe. Acum, acolo e destul de liniște, în clădire mai sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Direcția de Finanțe Timișoara e liniște. Are loc protestul “Ziua fără finanțiști”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.