Nici lui Robu nu i-a placut videoclipul Timisoarei

Primarul Nicolae Robu nu s-a arătat prea încântat de filmul de prezentare a Timișoarei, lansat în urmă cu două săptămâni, şi a anunţat că acesta va fi modificat. Filmul a fost prezentat în perioada în care  Robu era în concediu, astfel că el nu s-a putut pronunța asupra calității sale. În schimb, au făcut-o mai multe personaje din anturajul său, care au lăudat videoclipul făcut de un anume Alex Hreniuc, fost fotograf de nunți și botezuri, însă bun amic al unor apropiați ai primarului.

film prezentare

Filmulețul de prezentare a Timișoarei, cu o durată de 2,30 minute și care a costat 3.500 de euro, a născut extrem de multe controverse. Nicolae Robu spune că filmulețul trebuie modificat, urmând să fie filmate noi cadre. De asemenea, va fi schimbată și muzica de fond, iar cel mai probabil aceasta va fi propusă de Filarmonica Banatul. “Filmuleţul nu este definitiv. Este un filmuleţ care a răspuns nevoii de a avea un film la zi de prezentare a Timişoarei, unul cu forţa de comunicare şi scurt. Este esenţial să existe aşa ceva, un film cu o extensie de până la 3 minute. L-am văzut şi eu şi fără îndoială că el trebuie completat cu un număr destul de mare de imagini care să reflecte Timişoara în complexitatea sa”, a spus edilul şef.

El crede că unele secvenţe sunt prea lungi şi sunt prea multe aspect importante pierdute. “Simt că unele secvenţe sunt prea lungi şi nu aduc nimic nou. Nici mie nu mi-a plăcut. La Bega Bulevard l-am văzut în mod repetat pe ecrane şi sincer nu mi-a plăcut”, a mai spus Robu. Reprezentanţii primăriei au estimat că, până acum, filmuleţul a fost vizualizat de 100.000 de persoane.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

un exemplu a spus: (septembrie 10th, 2013 at 20:28 )

un exemplu de pur amatorism, acest asa zis videoclip! de fapt e un fel de filmulet, facut prin Timisoara de un incepator amator! ae fi bun totusi la „rubrica’:asa NU !

Gigi a spus: (septembrie 10th, 2013 at 22:00 )

Filmuletul nu e rau de loc. Un amator nu face asa ceva. Pentru banii platiti e corect. Sunt filmari complicate, din diverse unghiuri, etc. Transmite un mesaj frumos despre oras fara a fi propagandistic in mod exagerat. E chiar ok. Mult mai bun decat toate brosurile si cartile de prezentare a orasului care exista. Sigur ca se poate si mult mai profesionist dar atunci sigur am vorbi de cu totul alte sume de bani.

GEorge a spus: (septembrie 11th, 2013 at 11:59 )

Cum naiba sa ia un amator 3500 de euro pentru un filmul;et de 2 minute. Robule ce faci, nu observi ca primaria este capusata de niste amatori obraznici, pai nici la televiziune nu costa atata!!!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Viceprimarul Lațcău promite noi locuri de parcare în zona Girocului

Primăria Timișoara a descoperit trei noi locuri unde ar putea fi amenajate locuri de parcare pentru cetățenii din zona Girocului. Pentru două dintre acestea este nevoită să intervină pe teren, pentru a treia se poartă discuții cu un centru creștin, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Locurile de parcare, lipsa acestora a fost una dintre problemele principale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău promite noi locuri de parcare în zona Girocului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”

Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, dar şi lucrurile pe care le va lăsa în urma sa. Ajuns la borna cu numărul 17, el vorbeşte despre relaţiile internaţionale tot mai importante pe care le-a întreţinut Timişoara în ultimii ani. Dominic Fritz reaminteşte că în noiembrie vor fi la Timișoara prima președintă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorii pentru Șag și Poli II, egal muncit de Ghiroda în Cetatea Unirii

Etapa a III-a din C7 a adus rezultate bune pentru echipele din Timiș. Cele trei formații ce reprezintă cel mai vestic județ al țării au obținut 7 puncte în această rundă. Timișul Șag a produs surpriza, arătând că rezultatele anterioare nu au fost întâmplătoare. Echipa timișeană s-a impus pe un teren unde puține gupări termină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorii pentru Șag și Poli II, egal muncit de Ghiroda în Cetatea Unirii
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Dumbrăvița caută constructor pentru o nouă școală gimnazială și primară, în valoare de peste 36 milioane de lei

Primăria Dumbrăvița a lansat licitația pentru o nouă școală, pentru ciclul primari și gimnazial, în comuna de la marginea Timișoarei. Valoarea proiectului este de 36,1 de milioane de lei.  Finanțarea ar urma să fie susținută prin intermediul banilor disponibili în Programul Regional Vest, la care se adaugă banii alocați din bugetul comune Dumbrăvița. ”Investiția propusă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița caută constructor pentru o nouă școală gimnazială și primară, în valoare de peste 36 milioane de lei

Economic vezi arhiva Economic

vama moravita

Punctul de trecere a frontierei de la Moravița va fi reabilitat energetic cu cinci milioane de lei

Principalul punct de trecere a frontierei din această parte a României, cel de la Moravița, va intra în reabilitare. Poliția de Frontieră a lansat licitația pentru stabilirea unui executant al documentației și a lucrărilor efective pentru aceste operațiuni. Finanțarea este, în cea mai mare parte, nerambursabilă, din fonduri europene transfrontaliere. Obiectul contractului pubilicat pe SEAP...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei de la Moravița va fi reabilitat energetic cu cinci milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Dumbrăvița a lansat licitația pentru o nouă școală, pentru ciclul primari și gimnazial, în comuna de la marginea Timișoarei. Valoarea proiectului este de 36,1 de milioane de lei.  Finanțarea ar urma să fie susținută prin intermediul banilor disponibili în Programul Regional Vest, la care se adaugă banii alocați din bugetul comune Dumbrăvița. ”Investiția propusă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița caută constructor pentru o nouă școală gimnazială și primară, în valoare de peste 36 milioane de lei
Principalul punct de trecere a frontierei din această parte a României, cel de la Moravița, va intra în reabilitare. Poliția de Frontieră a lansat licitația pentru stabilirea unui executant al documentației și a lucrărilor efective pentru aceste operațiuni. Finanțarea este, în cea mai mare parte, nerambursabilă, din fonduri europene transfrontaliere. Obiectul contractului pubilicat pe SEAP...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei de la Moravița va fi reabilitat energetic cu cinci milioane de lei
Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, dar şi lucrurile pe care le va lăsa în urma sa. Ajuns la borna cu numărul 17, el vorbeşte despre relaţiile internaţionale tot mai importante pe care le-a întreţinut Timişoara în ultimii ani. Dominic Fritz reaminteşte că în noiembrie vor fi la Timișoara prima președintă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”
Concurs gastronomic dedicat preparatelor gătite la ceaun, cea de-a VII-a ediție a Festivalului Ceaunelor va avea loc în data de 17 octombrie, la Giarmata Vii. Cei cărora le place să gătească și vor să-şi pună rețeta la încercare sunt așteptaţi în concurs. Au început deja înscrierile care sunt deschise până pe data la 14 octombrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pasionații de gastronomie sunt invitaţi să se înscrie la Festivalul Ceaunelor din Giarmata Vii
Cei doi lideri ai administrației Timișoarei și Timișului au pornit un nou conflict, care s-a amplificat după ultima conferință de presă a lui Alfred Simonis, în care a spus că cei doi ar fi avut relații familiale apropiate, că s-ar fi vizitat acasă, dar că Dominic Fritz nu recunoaște asta. La două zile de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fritz și Simonis se ceartă public după momentul sincerității social-democratului. Acuzații dure și lovituri sub centură, politice și administrative
50 de pacienți oncologici din județul Timiș participă în acest weekend la o excursie gratuită la Sibiu, un eveniment organizat de Centrul de Suport Oncologic „Nu Ești Singur”, în parteneriat cu clinica OncoCenter Timișoara. Ajunsă deja la cea de-a IV-a ediție, această inițiativă a devenit o adevărată tradiție a asociației și o zi așteptată cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viața, dincolo de diagnostic: zeci de pacienți oncologici, într-o excursie dedicată bucuriei de a fi împreună
CSM Slatina își continuă parcursul foarte bun în actuala stagiune a Ligii 2. Oltenii s-au impus fără emoții, scor 2-0, pe terenul celor de la CSC Dumbrăvița, confirmându-și statutul de cea mai în formă echipă a campionatului. Băieții din Slatina au bifat astfel a șasea victorie a sezonului, o performanță care îi menține pe locul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio surpriză la Pădurea Verde! Revirimentul nu s-a produs și Dumbrăvița pierde și în fața liderului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.