Draganescu si Bedrosian raman fara locuri de muncă

Executivul a redus schema de personal, astfel că funcția de inspector guvernamental a dispărut. Este vorba de 77 de posturi, pentru care era prevăzută anual suma de cinci milioane de lei. Sunt afectați de această măsură și doi timișoreni.

„În principiu, este o măsură bună dacă o dată cu ea se va recunoaște că, în România, nu se pot aplica toate metodele europene, în cazul de față, înființarea unui corp de înalți funcționari publici independenți, care să nu poată fi mutați politic cu fiecare guvern nou care ajunge la putere. Nu știu ce o să fac în continuare, decizia o voi lua după ce apare legea, că acum poate fi modificată”, a declarat Ovidiu Drăgănescu, fost prefect de Timiș, în prezent inspector guvernamental în Maramureș. „Nu prea am ce să comentez, este un proiect și trebuie să treacă pe la Senat, apoi pe la Camera Deputaților, așa că poate oricând să suporte modificări. Chiar nu am ce să comentez în acest moment”, spune, la rândul lui, Laviniu Bedrosian, fost subprefect, acum inspector guvernamental în Timiș.
„Persoanele care au în prezent această calitate rămân în continuare înalți funcționari publici și vor intra într-un corp de rezervă. De aici pot fi selecționați pentru a ocupa o poziție care necesită calitatea de înalt funcționar public sau pot merge pe o poziție inferioară, dacă doresc și solicită acest lucru”, se precizează într-un comunicat al Biroului de Presă al Guvernului. Funcția de inspector guvernamental a apăru în perioada premierului Călin Popescu-Tăriceanu și a fost o modalitate de a asigura un loc de muncă bine plătit foștilor prefecți, subprefecți și secretari de stat înlocuiți din funcții de guvernele de altă culoare politică.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

dan a spus: (februarie 10th, 2011 at 13:57 )

O s[ le plang de mila la amandoi. Mai ales ca nu mai merg acum smenurile cu teenuri.

dr dre a spus: (februarie 10th, 2011 at 14:51 )

Puturosul asta prost nu stoie sa si puna mana sa munceasca ceva?ca de atatea posturi publice de frecangeala de menta, ne-am saturat sa auzim.
Draganescu, pune mana si munceste si tu ceva, daca vrei pensie.

Minodora Ignaton a spus: (mai 31st, 2011 at 02:45 )

Plange-ti tie de mila, stimate domn (sau stimata doamna!), pentru ca, spre deosebire de tine, Ovidiu Draganescu are de la Dumnezeu multe daruri: inteligenta, vitalitate, bun-simt si un suflet mare. Un om inteligent ca Dumnealui se descurca si intr-o jungla in care misuna jivine ca alde „dan” si „dr dre”. Cred ca trebuie sa mergeti amandoi la putina alfabetizare, ca sa scrieti mai corect si mai coerent. Sa auzim numai de bine!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Federația Română de handbal a programat meciul de Cupă al Timișoarei la ora… 14.30

S-a aflat programul din Final 4, iar orele de disputare sunt cam ciudate! Federația Română de Handbal a anunțat țintarul turneului final al Cupei României. Turneul va avea loc în zilele de 18 și 19 aprilie, la sala Constantin Jude din Timișoara. Semifinalele programate în prima zi, sâmbătă, se vor juca după programul: 14.30: SCM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Federația Română de handbal a programat meciul de Cupă al Timișoarei la ora… 14.30
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

SCM Politehnica Timișoara a câștigat trei dintre cele patru sferturi ale întâlnirii din sala „Dumitru Popescu Colibași”, ce a contat pentru etapa a 28-a din Liga Națională de Baschet Masculin, dar nu a fost destul pentru o victorie. Gazdele s-au impus cu 98-88, diferența făcându-se în sfertul doi, adjudecat de gazde cu 31-15. Mihai Măciucă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înfrângere sub panou la Brașov și un pas în spate în lupta pentru play-off
În mai puțin de șapte ani, Alianța pentru Unirea Românilor a trecut de la statutul de partid marginal, înființat în 2019, la prima opțiune în sondajele naționale. Nu mai vorbim doar despre o ascensiune electorală spectaculoasă. Vorbim despre ceva mai profund și mai incomod: frustrarea a ajuns să aibă mai multă forță politică decât partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alternativa AUR. Când frustrarea devine prima forță politică în sondaje
În această seară s-a stins din viaţă Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român din toate timpurile. Legendarul antrenor n-a reușit să câştige lupta cu infarctul pe care l-a suferit recent. El era internat de câteva zile la Spitalul Universitar. Primele probleme au apărut după ce i s-a făcut rău în cantonamentul echipei naționale a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit Mircea Lucescu. Legendarul antrenor avea 80 de ani
Președintele României, Nicușor Dan, a vizitat tabăra de pregătire a lotului național de robotică, format din cele mai bune opt echipe din țară, organizată la UVT pentru pregătirea viitoarei participări la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”. Curiozitatea a fost mare, din partea tuturor celor prezenți, elevi, profesori, mentori și arbitri, dar și din partea oficialilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan a vizitat tabăra de robotică a olimpicilor, de la UVT/FOTO
Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Din actele de urmărire penală a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un traficant de droguri a fost reținut, iar alți trei au scăpat cu control judiciar! Descinderi ale oamenilor legii
Președintele României Nicușor Dan, a ales să petreacă Ziua Mondială a Sănătății la Timișoara printr-o vizită efectuată pe (încă) șantierul Centrului de Mari Arși de la Spitalul Județean din orașul de pe Bega. Unitatea medicală va fi, aproape sigur, prima de gen din România aflată în construcție care va fi deschisă cu sprijinul Băncii Mondiale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a vizitat Timișoara și Centrul de Mari Arși/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.