Grindeanu nu mai vrea sa fie coleg cu Alibaba si alti 40 social-democrati

Pentru câteva secunde, duminica mi-a fost mai frumoasă după ce am aflat că Sorin Grindeanu, ministru în Cabinetul Ponta și președinte interimar al PSD Timiș, a anunțat că de acum înainte partidul nu va mai fi casă bună pentru cei care au probleme cu justiția. „Cine are cele mai mici probleme cu justiția, ne despărțim până când decizia justiției va spune dacă e sau nu vinovat”, spunea Grindeanu, deranjat că presa abundă de presupuse ilegalități ale colegilor lui de partid. Nu știe cum se va întâmpla asta procedural, suspendare sau autosuspendare, și nici dacă aici se încadrează Titu Bojin, Adam Crăciunescu ori Ilie Sârbu, socrul partidului, dar ideea este că atât timp cât dumnealui se află la conducerea filialei trebuie să fie curățenie, ce mama dracului!

După ce m-am bucurat acele câteva secunde că lumea va fi mai bună fără presupușii hoți ai pesedeului în funcții, imediat mi-am revenit cu constatarea că precizarea președintelui Grindeanu și-a atins scopul. Uzul extern, aceasta era miza informației că PSD Timiș cu Grindeanu în funcție va fi unul mai curat. Era foarte important ca poporul trebuia să afle asta înainte ca pe colegi să-i apuce râsul. Într-o lume ideală îmi imaginam altfel momentul în care PSD se curăță. O variantă ar fi fost să se curețe de tot, dar zic că se poate și altfel, convenabil pentru democrație. Îmi imaginam că președintele PSD Timiș, Sorin Grindeanu, va face curățenie în propriul partid, in filiala pe care o conduce, fără zurgălăi de presă. Treburile astea puteau fi comunicate în interiorul partidului, locul unde se vor lua și crâncenele măsuri.

Apoi mai este și prevenția. Ce frumos ar fi să trăim momentul în care Sorin Grindeanu își educă colegii de partid în spiritul corectitudinii. N-am auzit de la vreun lider PSD de la înființare și până în prezent imbolduri de genul „oameni buni, nu mai furați, nu mai încălcați legea”. Nu, în PSD eventual lumea se detașează de hoț sub presiunea opiniei publice, după ce, anterior, scuturi umane protejează în parlament sau la DNA respectivii impricinați. În cel de-al 17 ceas, cu cuțitul la os, se vorbește de toleranța ZERO la corupție, de sancțiuni, dar unde mama mă-sii erau liderii ăștia când toții țeparii dădeau tunuri statului? E ca și cum, neoficial, le-ai zice hoților să fie atenți să nu fie prinși, că apoi e vai de ei dacă îi prinde DNA ori presa.

Nu mai bine le-ar zice Sorin Grindeanu colegilor să nu mai facă precum Traian Stoia, viceprimar de Timișoara? Să nu mai tăinuiască măcar, dacă nu chiar să faciliteze, operațiunea de scoatere din proprietatea municipalității a unui imobil central în favoarea unei firme private? Sau să nu umble cu evaluări dubioase pentru a face mai mic prețul la sediul PSD Timiș. Sau ca primarii să nu mai pună botul la tot felul de licitații sau la recomandările unor șefi de a contracta cu cine trebuie scule sau excavatoare. Unde e prevenția când tu iei în partid toate loazele plecate de la alții? Se uita cineva la mecla și onorabilitatea ălora primiți în partid, ca mai apoi să nu fii în situația de a „autosuspenda” un coleg de partid cu probleme în justiție?

Altfel, inițiativa este una foarte bună. În filmul din lumea mea politică ideală, președintelui Grindeanu i s-a luat o piatră de pe inimă. Somnul îi era senin ca al unui copil nevinovat.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Pesedistul banatean a spus: (ianuarie 18th, 2015 at 22:03 )

Domnu Sasu, va intreb pe dumneavoastra care sinteti mai scolit si cu creierul mai format decat mine: Care este semnalul pe care il transmite PSD in Timis atunci cand filiala judeteana/municipala ajunge sa fie condusa de trei olteni care efectiv isi bat joc de oras si de judet? Ce sa mai vorbim de afacerile cu Fratii care vin dictate direct de la Bucuresti? Cum sa castigam Timisoara si judetul cand victor da bani doar pt Craiova iar grindeanu este un mucos la bucuresti?Tineti minte ce spun, O SA-L REGRETAM PE TITU!

timisorean a spus: (ianuarie 19th, 2015 at 07:57 )

Corecta interpretarea. Este declaratie pentru „prostimea” din afara partidului.
„… precizarea președintelui Grindeanu și-a atins scopul. Uzul extern, aceasta era miza informației că PSD Timiș cu Grindeanu în funcție va fi unul mai curat. Era foarte important ca poporul trebuia să afle asta înainte ca pe colegi să-i apuce râsul.”

dorel a spus: (ianuarie 19th, 2015 at 10:29 )

ce mai conteaza o minciuna in plus,o abureala specifica , cine -l mai poate crede?

Pesedistul timisorean a spus: (ianuarie 24th, 2015 at 10:39 )

Domnu Sasu, va intreb pe dumneavoastra care sinteti mai scolit si cu creierul mai format decat mine, de situatia de mai jos cine are curajul sa discute?
S I T U A Ț I A
sesizărilor transmise Ministerului Public pentru efectuarea urmăririi penale
în cazurile în care prejudiciul estimat depășește suma de 500.000 de euro.

Structura de control. Camera de Conturi a județului Timiș/ Proces verbal de constatare nr. 2041/29.07.2013
Entitatea publică controlată : Primaria Lugoj , Primar Francisc Boldea.
Fapta săvârșită: Contractarea de lucrări de modernizare, extindere și întreținere a sistemului de iluminat public. Abuz în serviciu art.2481 Cp
Prejudiciul estimat: 3.335.724 lei aprox. 750.000,00 EURO.
Hotărâre plen nr. 291/12.12.2013
Nr. hotărârii de plen și adresa de sesizare a organelor de urmărire penale Adresa nr. 41076/14.01.2014
Organul de urmărire penală sesizat Dosar trimis la DNA Bucuresti.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița are o deplasare lungă și un meci greu, la Suceava

Liga a II-a de fotbal se reia, după pauza internațională de aproape trei săptămâni. În etapa a 9-a, CSC Dumbrăvița are programată una dintre deplasările cele mai lungi ale sezonului, pe terenul nou-promovatei Cetatea Suceava. Meciul de pe stadionul „Areni” se va juca sâmbătă, de la ora 11.00. Alb-verzii abordează jocul de la Suceava cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița are o deplasare lungă și un meci greu, la Suceava
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag

Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, anunţă un nou pas privind educația copiilor din comuna limitrofă Timişoarei. Este vorba de semnarea contractului de execuție pentru noua şcoală din Șag. Valoare totală a investiției este de peste 16 milioane de lei. “Un nou pas important pentru educația copiilor noștri!  Astăzi s-a semnat contractul de execuție pentru noua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag

Economic vezi arhiva Economic

DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, anunţă un nou pas privind educația copiilor din comuna limitrofă Timişoarei. Este vorba de semnarea contractului de execuție pentru noua şcoală din Șag. Valoare totală a investiției este de peste 16 milioane de lei. “Un nou pas important pentru educația copiilor noștri!  Astăzi s-a semnat contractul de execuție pentru noua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag
Anunțata demarare a șantierului de regenerare urbană a zonei Kuttel, din Iosefin, nu va avea loc la începutul săptămânii viitoare, așa cum se anunțase inițial, ci va fi amânată timp de două săptămâni, urmând să înceapă pe 26 octombrie. Vă reamintim că începutul șantierului aducea la pachet și o serie de restricții și modificări ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se amână începerea lucrărilor de regenerare urbană pentru zona Kuttel. Restricțiile rutiere, schimbate semnificativ
În urma unei ședințe de plen extraordinară de îndată, consilierii locali timișoreni au aprobat cererea de transfer a Spitalului Clinic Căi Ferate Timișoara din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara. În fapt, acest spital va fi integrat în structura Spitalului Clinic Municipal Timișoara. Ineditul acțiunii este că la pachet...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unanimitate la vot. Timișoara preia Spitalul CFR, la pachet cu trei ambulatorii din alte orașe și județe
Pasajul rutier care se construiește peste calea ferată pe drumul județean care leagă Dudeștii Noi și Sânandrei în cadrul proiectului de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș și Arad, lotul 4, a ajuns la momentul realizării tablierului. Ulterior va avea loc turnarea betonului și realizarea rampelor de acces. Conform CFR Infrastructură, structura pasajului prinde contur,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la pasajul peste calea ferată de pe drumul dintre Dudeștii Noi și Sânandrei au ajuns la realizarea tablierului
Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros
Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.