Ehegartner nu mai vrea in echipa cu Robu: „Eu raman cu liberalii”

Cu toate că la nivel național Partidul Liberal Reformator pierde tot mai mulți membri, unii chiar la vârf, în Timiș el se dezvoltă din ce în ce mai mult. Cel puțin asta susține senatorul Petru Ehegartner, cel care conduce, încă de la înființare, filiala de Timiș a partidului neînregistrat încă oficial.
După alegerile prezidențiale, unde PLR l-a susținut pe perdantul Victor Ponta, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu a intrat în picaj. Mulți membri zgârie ușile la PNL, iar alții, printre care și unul dintre cei mai importanți lideri, Radu Stroe, s-au îndreptat spre alte partide. Președintele PLR Timiș, Petre Ehegartner, susține însă că în filiala condusă de el lucrurile sunt pe făgaș normal. „A mai venit lume! Lucrurile evoluează!(…) Lucrurile merg bine și aceasta este un lucru îmbucurător pentru noi. Avem o creștere în numărul de membri. Am reluat activitatea în teritoriu pentru că nu avem în toate localitățile organizații”, a declarat Ehegartner.
Totuși, mai este încă mult de lucru în județ, mai ales că demersurile pentru înregistrarea oficială a PLR-ului sunt încă în derulare. Teoretic, până în februarie liberalii lui Tăriceanu vor avea un partid complet, susține Ehegartner. De asemenea, senatorul spune că cel mai tare se concentrează asupra alegerilor locale din 2016. Miza este mare pentru că, cel puțin deocamdată, PLR vrea să candideze singur. „Ne pregătim pentru alegeri, în sensul că vrem să candidăm singuri în 2016. Cel puțin în momentul de față acesta este proiectul și pentru aceasta ne pregătim”, afirmă Ehegartner. În ceea ce privește PNL, partidul în care el a activat până în 2014, senatorul spune că nu mai există cale de întoarcere. Ehegartner rămâne ferm și susține că nu vrea să fie din nou colegul lui Nicolae Robu. „Eu rămân cu liberalii”, spune senatorul, iar în viziunea sa liberalii adevărați sunt în PRL.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

reformator a spus: (ianuarie 26th, 2015 at 20:33 )

Petre, uiți că datorită lui Robu ai ajuns senator? Dar președinte la municipiu? Nu mușca mâna stăpânului…Robu!

@reformator a spus: (ianuarie 27th, 2015 at 08:43 )

domnule reformator, purtator de vorbe-n vant…!!!, robu a ajuns presedinte pnl datorita lui Ehegartner si Tariceanu!!!! iar primul care a muscat mana stapanilor&colegilor a fost chiar robu la indicatiunile pretioase ale lui….???? (si mata faci parte dintre ei, din invidieee)!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu

Printre cei care au cerut vehement demisia lui Dominic Fritz din funcţia de primar, în urma problemelor cu ANI, a fost, inevitabil, fostul edil-şef al Timişoarei, Nicolae Robu. În aceste rânduri reîmprospătăm memoria unora, posibil şi a lui Robu, obişnuit să “uite” de îngheaţă apele. Fiindcă acesta nu s-a uitat la bârna din ochii lui,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Maraton de 10! Celebra cursă organizată cu implicarea UPT ajunge la o ediție rotundă

S-au deschis înscrierile! Timișoara se pregătește pentru una dintre cele mai așteptate competiții sportive ale toamnei. Înscrierile pentru Timișoara City Marathon 2026 powered by UPT sunt deschise, iar alergătorii profesioniști, amatorii, familiile și susținătorii mișcării sunt invitați să participe la ediția aniversară cu numărul 10. Evenimentul va avea loc duminică, 25 octombrie 2026, sub sloganul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maraton de 10! Celebra cursă organizată cu implicarea UPT ajunge la o ediție rotundă
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Printre cei care au cerut vehement demisia lui Dominic Fritz din funcţia de primar, în urma problemelor cu ANI, a fost, inevitabil, fostul edil-şef al Timişoarei, Nicolae Robu. În aceste rânduri reîmprospătăm memoria unora, posibil şi a lui Robu, obişnuit să “uite” de îngheaţă apele. Fiindcă acesta nu s-a uitat la bârna din ochii lui,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu
Apele Române Banat au anunțat că au demarat, la sfârșitul lunii iulie, lucrări de reparații în aval de barajul Topolovăț, la canalul golirii de fund al acumulării, unde trebuie refăcut pereul acestuia, deteriorat de eroziunea apei. Scopul acumulării Topolovăț este atenuarea undelor de viitură de pe cursul de apă Valea Mociur, protejând astfel zona împotriva...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apele Române efectuează reparații la Acumularea Topolovățu Mare
Miercuri seara, în Parcul Izvor din Giarmata a “plouat” local. Și nu oricum, a “plouat” direct de la pompieri. Beneficiari au fost micuţii din localitate, care s-au bucurat de o oră de splash cu pompierii voluntari din Giarmata. Astăzi “ploaia” se mută la Cerneteaz. După intervențiile din ultima săptămână, pompierii de la SVSU Giarmata rămân...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru micuţii din Giarmata, miercuri, timp de o oră, a venit „ploaia”. Apa a fost asigurată de pompierii voluntari
Astăzi, 6 august 2026, imediat după ora 8, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 68A, la ieșirea din localitatea Margina. Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a condus o motocicletă pe DN 68A, dinspre Margina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Neatenția și graba fac în continuare victime pe drumurile județului. Două persoane aflate pe motocicletă au ajuns în spital după un accident cu o mașină
S-au deschis înscrierile! Timișoara se pregătește pentru una dintre cele mai așteptate competiții sportive ale toamnei. Înscrierile pentru Timișoara City Marathon 2026 powered by UPT sunt deschise, iar alergătorii profesioniști, amatorii, familiile și susținătorii mișcării sunt invitați să participe la ediția aniversară cu numărul 10. Evenimentul va avea loc duminică, 25 octombrie 2026, sub sloganul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maraton de 10! Celebra cursă organizată cu implicarea UPT ajunge la o ediție rotundă
Primăria Moşniţa Nouă anunţă că a avut loc recepția finală a lucrărilor la unul dintre cele mai importante proiecte educaționale din comună. Este vorba de proiectul „Construire liceu tip școală verde”, finanțat prin 𝐏𝐍𝐑𝐑. Miercuri, 5 august, a avut loc recepția finală a lucrărilor pentru proiectul „Construire Liceu Tip Școală Verde”, finanțat prin PNRR –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment important pentru comuna Moșnița Nouă. S-a făcut recepția finală a lucrărilor la “Liceul Verde”
Deşi dată ca favorită, CSC Dumbrăvița nu a reuşit să se impună în primul meci al noului sezon de Liga a 2-a, terminând la egalitate, 1-1, în faţa Olimpiei Saru Mare. După cum au decurs ostilităţile de pe teren, timişenii pot să fie chiar bucuroşi pentru punctul obţinut. Pe o căldură aproape insuportabilă, ltimul meci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSC Dumbrăviţa începe noul campionat cu un egal în faţa Olimpiei Satu Mare, ultima echipă care a prins Liga a 2-a
PSD încearcă să-l înlăture pe Dominic Fritz din funcţia de primar al Timişoarei prin introducerea unui amendament neconstituţional în Legea integrităţii, a declarat miercuri liderul senatorilor USR, Sorin Şipoş. El a anunţat că USR va strânge semnăturile necesare pentru a sesiza Curtea Constituţională în legătură cu proiectul adoptat de Senat. Şipoş spune că PSD este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş nu le dă nicio speranţă PSD-iştilor: “Nu veți câștiga niciodată Timișoara. Nici în 2028, nici în 3028, când Dominic Fritz sigur nu va mai fi primar
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.