În vara anului 2004, după alegerile locale, Ilie Sârbu îl înlocuia pe Dan Poenaru în fruntea PSD Timiș. Venea astfel o perioadă de dezgheț, era parfum de libertate atât pentru PSD-iștii de rând, dar și pentru timișeni, în special antreprenori.
Supararile Doamnei M
Monica Macovei este tipul de om care nu acceptă nuanțele de gri. Totul e în alb și negru. De asemenea, ea trezește în rândul oamenilor aceleași reacții maniheiste: unii o iubesc, alții o urăsc. Nu prea există cale de mijloc.
Robu are Mercedes. Sa ne taiem venele!
Lae Robu are Mercedes. Să-l linșăm, și-au spus cei de la Antena 3 și nu numai. Zis și făcut. Primarul Nicolae Robu tocmai ce-a fost făcut praf la postul celor care umblă și ei cu limuzine scumpe, cumva suportate tot din banul public încă neexecutat ca urmare a unor sentințe judecătorești date împotriva „Varanului”. Astfel…
Ce naste din pisica tot soareci mananca sau reality show-ul din PSD Timisoara
Că-ți place sau nu, PSD este un partid mare, serios. De fapt, e cel mai mare din țară ca organizare și număr de membri. Că nu-i foarte iubit e una, dar e clar că respectat și luat în serios. La Timișoara însă, mai ales în organizația municipală, e cu totul altfel.
Ce legatura exista intre pierderea Primariei Capitalei de catre PNL si bugetul Timișoarei
Primele sondaje de opinie făcute în Capitală confirmă ceea ce orice om de bun simț putea anticipa. Și anume că șansele candidatului Antena 3 și PNL la Primăria București sunt egale cu ale lui Cristi Borcea să câștige Premiul Nobel pentru literatură cu cărțile scrise în pușcărie.
Sportul Pentru Toti alegatorii: Radu Toanca vrea sa scoata untul din noi
Undeva prin decembrie șeful clubului sportiv municipal, Radu Țoancă, a trimis administrației județene o solicitare de sponsorizare pentru suma de 3.000.000 lei, vreo 660.000 de euro. Motivația directorului interimar al SCM Timișoara pentru acest demers a fost aceea că CJT a susținut financiar sportul timișorean și în anii precedenți.
Hai sa declaram razboi Norvegiei!
Norvegienii sunt un popor de primitivi și stupizi. E clar acest lucru, atâta timp cât ei nu folosesc smardoiala în educația copiilor. Mai mult, în ignoranța lor, copiii altoiți de părinți pot fi luați din familie și duși în centre de plasament. C-așa-i legea la ei!
Haina noua a Timisoarei si chilotul rupt in fund
Cu pomi, fără pomi, cu pavaj roșu și fără statuie cu Eugeniu de Savoya, centrul istoric al Timișoarei va fi un punct de atracție pentru turist ori timișoreanul cu chef de plimbare. Mai ales vara, când vor fi scoase terasele, iar autoritățile vor impune un anume tip de vitrine spațiilor comerciale.
Tim
Antrenori români care să pregătească echipe din Vestul Europei au mai fost; începnd cu Piști Covaci la marele Ajax, trecând prin Mircea Lucescu și până la timișoreanul Contra sau Costel Gâlcă. Dar români care să ajungă manageri la un club din vest nu cred că au mai fost.
Busoi pune de-un complot antiRobu pentru a-l face pe Ciprian Bogdan sef la CJT
Liberalii îi iau peste picior pe PSD-iști că n-au încă un candidat la Primaria Timișoara, dar nici ei nu par să stea mai bine la capitolul CJ Timiș. Respectiv, încă nu și-au găsit un candidat pentru șefia instituției păstorită încă de Titu Bojin.
Basmul in care Titu ar fi preferat lui Lae
În timp ce social-democrații timișeni suceau la sondaje ca să scoată din joben mielul de Paște, Titu Bojin arunca pe piață „poanta” cu candidatura sa la Primăria Timișoara. Din nefericire pentru PSD Timiș, anunțul cu pofta lui Bojin nu mi se pare deloc o poantă și să zică Sorin Grindeanu un mare mulțam.
Cand Basescu si Ponta se reunesc in hora teoriei conspiratiei
Există la români o fascinație aproape morbidă pentru tot ce înseamnă teorie a conspirației, scenarită etc. De ce să explicăm un fenomen prin argumente logice, când se poate să-l alambicăm? Iar dacă mai pui și o doză de supranatural e cu atât mai bine.
Cum trebuie reactionat in fata nesimtitilor de la Curtea de Conturi
Nicolae Robu are marele merit, pe final de an pre-electoral, că a reușit să facă un frumos bici. Asta este vestea bună. Vestea proastă este că biciul despre care vorbim este ăla de este făcut dintr-o grămadă de rahat.
Domnule Robu, nu marimea conteaza!
Când l-am auzit pe primarul Nicolae Robu la final de 2015 că Timișoara va avea în curând un stadion și o sală polivalentă, ca urmare a unui răspuns corect al Companiei Naționale de Investiții, zău că nu știam dacă edilul liberal e Moșul Crăciun care ne aduce bucuria sau e copilul naiv care mai crede în minunea de sub brad.
2015 fost anul Colectiv. 2016 ce an va fi?
Dacă ar fi să descrii un an printr-un singur cuvânt, cred că 2015 ar fi anul „Colectiv”, așa cum 2014 a fost anul „Iohannis”. Groaznica tragedie din clubul bucureștean a condus la o schimbare totală nu doar la nivelul guvernului, dar chiar și la nivelul mentalului multor români.
A doua mazilire a Regelului Mihai
În urmă cu exact 68 de ani, pe 30 decembrie 1947, Regele Mihai era obligat să abdice. A fost de altfel un șantaj cu pistolul lui Petru Groza pe masă și amenințarea uciderii a 1.000 de studenți aflați în temnițe. Era un final totuși inevitabil într-o țară ocupată de bolșevici.
Cum miroase onoarea in PSD?
N-aș fi vrut nici să închei, nici să încep anul încărcat de stupoare și indignare pe ce se întâmplă în politică, dar văd că nu se poate altfel și trebuie să ne eliberăm ficații după atâtea sarmale, cârnațuri, vinuri, țuici, fleici și rahaturi servite de PSD.
Minunea de Craciun de la PSD Timis
Fiindcă au fost mai cuminți în 2015 și n-au mai furat și mințit precum în anii precedenți (mă rog, e o figură de stil!), Moș Crăciun a fost tare darnic în acest an cu cei din PSD Timiș. Nu, nu mă refer la pensiile nesimțite pentru parlamentari, votate cu ambele brațe de aleșii PSD Timiș.
Exploziv! Nicolae Robu n-a blestemat in ajunul sarbatorilor
V-ați imaginat vreodată cât de fericit ar fi primarul Nicolae Robu dacă în loc de Mercedes ar avea un elicopter, iar șoferul Vasile i-ar deveni un feroce pilot de serviciu? Probabil c-ar plânge ca un copil fericit.
De Craciun ne-am luat ratia de panglici
În mod cert, cel mai fericit politician din Timiș în aceste zile ar trebui să fie europarlamentarul Maria Grapini, a cărei fabrici de panglici și bretele a dat lovitura. Culmea, cele mai grase comenzi au fost făcute de adversarii ei politici, șeful CJ Timiș, Titu Bojin, și primarul Nicolae Robu.