Paul Codrea încă mai speră că va juca cu Politehnica Timişoara în cel de-al patrulea eşalon, chiar dacă acest lucru, regulamentar vorbind, este aproape imposibil. Pentru a avea vreo şansă, echipa timişoreană ar trebui să se bucure de refuzul altor trei echipe din judeţ, în cazul în care o formaţie din liga a IV-a s-ar retrage.
Bojin il pune la punct pe Robu pe proiectul ACS Poli
Primarul Nicolae Robu nu mai are limite când vine vorba despre clubul de fotbal ACS Poli. Se laudă peste tot că este doar proiectul lui şi se crede deja patron de echipă. Președintele CJ Timiș, Titu Bojin, îi taie sec din elan și îi transmite să nu-și mai asume merite pe care nu le are.
CJ Timis mai da 600.000 de lei pentru Poli
Aleşii locali au decis, cu mare tam-tam, majorarea bugetului lui Poli cu încă două milioane de lei, contribuţia CL ajungând la 6 milioane lei pe sezon. Mult mai discret, Consiliul Judeţean Timiş nu se lasă mai prejos.
Taub, dorit de Multescu la Dinamo, refuzat de Velcea la Poli
Un fotbalist de la o echipă din Liga a IV-a Timiş a refuzat Dinamo Bucureşti, unde a fost dorit insistent de antrenorul Gigi Mulţescu. Acelaşi jucător de la Auto Timişoara a mai refuzat o ofertă din Liga I în urmă cu jumătate de an, când Mulţescu, pe atunci antrenor la Gaz Metan Mediaş, a vrut să-l ducă la echipa din Ardeal.
De miercuri se pot face abonamente la meciurile lui ACS Poli
ACS Poli a stabilit prețurile biletelor și abonamentelor pentru sezonul 2013/2014. Clubul va pune la dispoziția suporterilor un sistem de ticketing online, iar aceștia își vor putea cumpăra biletele din fața calculatorului. Cele mai ieftine bilete costă 10 lei și sunt la peluze. Cele mai scumpe abonamente costă 500 de lei și sunt la categoria VIP.
ACS Poli – Dinamo, in prima etapa!
N-a fost să fie Steaua la debutul lui ACS Poli în prima ligă fotbalistică a țării, așa cum a vrut antrenorul Vali Velcea, dar e Dinamo. Prima etapă a noului campionat, care va avea loc în 20 iulie, îi va aduce pe „Dan Păltinișanu” pe „dușmanii” tradiționali ai fotbalului timișorean, „câinii roșii” din Ștefan cel Mare.
Keita a semnat cu ACS Poli
Mijlocașul senegalez Souleymane Keita va evolua în următoarele două sezoane la ACS Poli. El a ajuns la un acord cu șefii clubului timișorean și s-a pregătit, sâmbătă, la stadionul „Dan Păltinișanu”.
Inca doua milioane de lei pentru Poli din bani publici si se cauta sponsori
Aleşii locali au votat alocarea a încă două milioane de lei pentru clubul ACS Poli. Banii urmează să ajungă la echipă după ce contractul de asociere dintre club şi primărie va fi modificat. Nicolae Robu a refuzat două oferte private pentru ACS Poli, dar își va găsi timp să discute cu reprezentanții câtorva sute de companii!
Velcea: „Mai avem mult de munca”
ACS Poli, ajunsă în cele din urmă în cantonament în Austria, a pierdut, miercuri, primul meci de verificare. Lokomotiv Moscova a marcat golul victoriei abia în minutul 89. Velcea testează, în aceste zile, un atacant francez de 25 de ani.
ACS Poli a plecat in cantonament cu 23 de jucatori
ACS Poli a plecat, luni dimineață, în cantonament în Slovenia. Lotul lui Vali Velcea cuprinde 23 de jucători, care se vor pregăti împreună până pe 12 iulie. Primul meci amical ar putea avea loc chiar pe 2 iulie.
Vine Scutaru si se pleaca in masa de la ACS Poli
Încă o veste bună în perspectiva aventurii din Liga I, pe care ACS Poli o va începe în scurt timp. Cristi Scutaru a semnat, sâmbătă, un contract cu echipa timișoreană. În același timp, Velcea a renunțat la mai mulți jucători.
Nuno Claro, Rusu si Nicola, noutatile lui Poli
Lotul lui Poli pentru Liga I începe să se contureze. Până la începerea noului sezon mai e puțin, iar Vali Velcea trebuie să știe pe cine se poate baza pentru ca echipa să aibă o evoluție bună.
Popovici si Belu au semnat cu Poli, urmeaza Scutaru si Mera
La Poli încep să apară şi certitudini în privinţa transferurilor. Claudiu Belu, Alex Popovici şi Adrian Rusu vor evolua în sezonul viitor pentru Poli Timişoara. De asemenea, pentru trupa de pe arena „Dan Păltinişanu” va evolua în continuare şi portarul Eduard Pap, care a avut mai multe oferte concrete de a părăsi echipa.
Poli poate ramane fara cateva grupe de copii, sefii clubului se tin de inginerii financiare
Problemele de la centrul de copii şi juniori de la Poli sunt departe de a se fi terminat. Conducerea clubului încearcă să repare o greşeală legată de remuneraţia a patru antrenori care, recent, au trecut un examen făcut de ochii lumii. Dacă nu vor găsi o soluţie mulţumitoare, Poli riscă să rămână fără câteva grupe de copii şi juniori.
Rosenblum transforma Poli intr-o echipa a nepotismelor pe bani publici
Nepotismele încep să-şi facă loc, din nou, la Poli. Șefii echipei îşi angajează copiii la clubul care trăieşte în proporţie de peste 90% din bani publici. Fără nicio realizare notabilă la Poli, managerul sportiv Călin Rosenblum, remarcat doar prin diverse scandaluri, care au culminat cu ameninţarea unui junior internaţional cu exmatricularea, s-a gândit că nu ar strica dacă ar profita puţin de poziţia lui.
Vali Velcea, pe picior de plecare de la Poli?
Poli nu a pierdut niciun jucător din lotul care a readus Timişoara în primul eşalon fotbalistic în detrimentul vreunei echipe cu nume din România, dar ar putea rămâne fără Valentin Velcea, arhitectul promovării.
Poli Timisoara ataca Liga I dupa model „old boys” si „no name”
Reunirea lotului polist nu a impresionat deloc prin prisma noutăţilor. Hristu Chiacu, un jucător care nu a pus piciorul pe minge de vreo doi ani, plus trei stranieri de care nu a auzit nimeni. Explicaţia oficialilor polişti este simplă: Poli nu are buget care să permită atragerea de fotbalişti bine cotaţi pe piaţă. Nu a apărut însă nicio explicaţie oficială faţă de tratamentul discreţionar la care sunt supuşi în continuare fotbaliştii timişoreni de perspectivă.
Poli aduce fotbalisti experimentati pentru Liga I
La reunirea de luni a lui Poli Timişoara vor apărea mai mulţi jucători noi cu care conducerea clubului este în tratative înaintate. Un ucrainean, un portughez, un senegalez şi un sârb vor fi şi ei prezenţi la reunirea lotului lui Poli.
Incet-incet, Poli devine interesanta si pentru investitorii privati
Poli Timişoara începe să primească bani şi din sponsorizări sau publicitate. Mai multe firme din oraş au fost convinse să sponsorizeze Poli Timişoara sau să-şi facă reclamă pe stadionul „Dan Păltinişanu”.
Un antrenor de la juniorii lui Poli sufera de sindromul „Emil Sandoi”
Smardoiul Emil Săndoi, selecţionerul naţionalei de tineret care şi-a luat la palme un elev în pauza jocului cu selecţionata Insulelor Feroe, are un corespondent la Timişoara. Un antrenor de la centrul de copii şi juniori de la Poli a luat la palme doi juniori, la o competiţie oficială. În loc să-şi asume răsunătorul insucces de la Piatra Neamţ, unde juniorii A au participat la semifinala Campionatului Naţional, Cristian Contescu s-a pus să-i pălmuiască pe juniori, într-un exces de furie.