Decizie soc a Sfantului Sinod: Mitropolitul Banatului, mazilit!

Surse de la cel mai înalt nivel din cadrul Mitropoliei Banatului ne-au confirmat că mitropolitul Nicolae Corneanu nu mai are nicio putere, după şedinţa de vineri a Sfântului Sinod.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis, vineri, ca mitropolitul Banatului, Înalt Prea Sfinţia Sa Nicolae Corneanu, să-şi piardă dreptul de semnătură. Au fost invocate mai multe probleme de sănătate, dar şi unele scandaluri din Arhiepiscopia Timişoara. Nicolae Cornenu a glumit şi a spus că se lasă pe mâna lui Dumnezeu. „Ştiţi cum zic englezii şi americanii: No comment. Nu ştiu nimic oficial, probabil că o să aud ce trebuie auzit. Nu am nicio tulburare, cum vrea Dumnezeu, suntem toţi în mâna lui”, ne-a declarat Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu. Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Banatului, preotul Marius Florescu, nu are nimic la mână, dar ştie despre ce este vorba. „Nu avem informaţii oficiale, până nu avem hotărârea scrisă sau comunicatul de la Sfântul Sinod nu pot face declaraţii. Într-adevăr, pe ordinea de zi a sinodului a fost trecut un punct la starea de sănătate a Preasfinţitului şi administrarea Arhiepiscopiei Timişoarei”, spune Marius Florescu.
Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, preotul Constantin Stoica. „Ţinând cont de starea de sănătate a ÎPS Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, atribuţiile administrative au fost încredinţate PS Paisie Lugojanu, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Timişoara, sub îndrumarea şi supravegherea ÎPS Mitropolitul Irineu al Olteniei”, a dseclarat Stoica. Acesta a mai precizat că decizia a fost luată „vizând buna desfăşurare a vieţii bisericeşti în Mitropolia Banatului”. Sfântul Sinod nu este la prima decizie de acest fel, luând una similară în cazul episcopului din Roman.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

calugaru a spus: (mai 20th, 2011 at 23:06 )

TURNATORII INTRE EI INCEP SA-SI PUNA TALPI. RUSINE POPI BATRANI !!!

mam a spus: (mai 20th, 2011 at 23:16 )

CĂTRE TOȚI CREDINCIOȘII DIN BANAT!!!

Către toți cei care cred că bunul simț, toleranța și bunavecinătate mai reprezintă ceva pentru urbea noastră, ortodocși, catolici, greco-catolici, protestanți, neoprotestanți, musulmani, mozaici, toți cei care într-o formă sau alta ați beneficiat de PAX NICOLAUS în materie de religie,

Având în vedere decizia UNILATERALĂ a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la deposedarea de drepturile legitime a Mitropolitului Nicolae,

VĂ CHEMĂM
Să vă exprimați sprijinul, alături de preoții bănățeni pentru mitropolitul nostru, prin solicitarea către Sfântul Sinod a temeiului și a referatului pe baza căruia s-a luat o astfel de decizie care lezează grav episcopatul bănățean și prin acest precedent însăși ființa Bisericii Ortodoxe.
Solicitările vor fi depuse prin efortul dumneavoastră la toate bisericile pe bază de tabele cu nume, prenume, adresă, etc, și vor exprima dezacordul nostru în ceea ce privește actul samavolnic determinat de dezimformările purtate de terți către Sfântul Sinod.
Totodată solicităm prin această acțiune și cercetarea cauzelor acestui accident nefericit!
Vă așteptăm, pentru pacea duhovnicească din această zonă să reacționați și să depuneți aceste solicitări la toate bisericile din Banat și la sediile eparhiilor care formează Mitropolia Banatului!

OAMENI BUNI!
Demonstrați acum că Biserica nu este doar o instituție de funcționari, așa cum propovăduiesc unii, ci Biserica suntem noi OAMENII!!! pentru ca
AZI ÎN TIMIȘOARA MÂINE ÎN TOATĂ ȚARA, să nu se fi strigat în zadar!!!

Cristina a spus: (mai 21st, 2011 at 00:10 )

Oameni buni, BOR l-a insfacat pe Mitropolitul nostru! Nu sunt eu credinsioasa lumii, dar l-am citit pe Inalt Prea Sfintia Sa Nicolae. E, poate, ultima reduta intelectuala a Banatului! Iar acum se incearca eliminarea sa, intr-un mod abject, de o institutie care nu mai are nicio legatura cu ceea ce ne defineste: IERUSALIMUL!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

CFR Timișoara, victorie muncită la futsal cu Tg. Mureș

Etapa a 12-a a adus o victorie importantă în prima ligă de futsal pentru CFR Timișoara, care nu era favorită în meciul cu CSM Tg. Mureș, a treia clasată. A fost un 3-2 cu emoții pentru încă echipa ce deține titlul de vicecampioană, CFR Timișoara, după un meci intens, de luptă. Prima repriză a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CFR Timișoara, victorie muncită la futsal cu Tg. Mureș
isho.ro

Social vezi arhiva Social

UVT a primit Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Comandor

Universitatea de Vest Timișoara a primit Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Comandor, la aniversarea celor 80 de ani de la înființare. Acesta a fost acordat cu prilejul Zilei Naţionale a României, în semn de înaltă apreciere pentru rezultatele importante obținute în procesul de formare intelectuală și umană a tinerelor generații, pentru promovarea calității...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a primit Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Comandor
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Companiile de distribuție ale grupului PPC fuzionează sub denumirea Rețele Electrice România

Companiile de distribuție a energiei electrice, parte a grupului PPC în România, au fuzionat sub numele Rețele Electrice România. Fuziunea companiilor într-o singură entitate legală urmărește optimizarea operațiunilor specifice la nivelul celor 3 regiuni – Banat, Dobrogea și Muntenia, prin eficientizarea modului de alocare a resurselor și reducerea complexității administrative. Noua societate va asigura în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile de distribuție ale grupului PPC fuzionează sub denumirea Rețele Electrice România

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După opt ani, UDMR Timiș va avea din nou un parlamentar. Este vorba de Andrei Molnar, fost subprefect de Timiş, care a prins ultimul loc după redistribuire. Andrei Molnar, președintele UDMR Timiș, va intra în Parlamentul României, prinzând ultimul loc în urma redistribuirii voturilor. Iniţial s-a vorbit că al zecelea deputat de Timiş va ajunge...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La loc comanda! Ultimul loc de deputat de Timiş ajunge la UDMR pentru Andrei Molnar
Ziua Națională a României a venit cu probleme pentru pacienții de la Maternitatea Odobescu. O parte din tavanul uneia dintre toaletele de la etajul clădirii, unde se ală și sala de nașteri s-a prăbușit, cel mai probabil din cauza vechimii clădirii.  Soluția găsită, mutarea mamelor și copiilor, provizoriu, în spațiile de la Spitalul de Copii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O parte din tavanul Maternității Odobescu s-a prăbușit. Se pregătește mutarea mamelor și copiilor/UPDATE
Program cu adevărat spectaculos pe toată durata lunii decembrie. Colinde, expoziții, muzică experimentală, dansuri moderne, poezie și multe fermecătoare surprize alcătuiesc programul lunii decembrie la Școala de Arte Timișoara, care își încheie stagiunea de iarnă cu evenimente care aduc în fața publicului cei mai entuziaști, talentați și sârguincioși elevi ai săi. Este cel mai bun...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lună decembrie, plină de cadouri artistice din partea Școlii de Arte
Decizia Primăriei Timișoara, de a instala în oraș mai multe locații speciale pentru colectarea uleiului alimentar uzat, s-a dovedit a fi una de succes. În doar 3 luni, timișorenii au depus peste 1.000 de kilograme de ulei alimentar folosit în cele 7 oilbox-uri din oraș. Mai mult, uleiul este transformat în lumânări parfumate și biodiesel....
Citeşte tot articolul Citeste articolul În doar trei luni, timișorenii au predat spre reciclare 1000 de kilograme de ulei alimentar folosit
Dacă aveți cartea de identitate expirată și doriți, totuși, să votați, Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara vine în ajutorul celor în această situație. Instituția are un program special și în acest weekend, pentru a asigura că toți cetățenii au posibilitatea de a-și exprima votul la turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Dacă actul dumneavoastră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Continuă seria zilelor cu program special la Buletine
Într-o postarea pe rețeaua de socializare X Alexandr Dughin, ideologul lui Vladimir Putin, a afirmat că „în curând România va face parte din Rusia.” Acelaşi Dughin este un apropiat al “candidatului Mesia” din România, lucru observat de Dominic Fritz Ideologul lui Putin, Alexandr Dughin, şi-a exprimat din nou convingerile expasioniste, într-un mesaj pe reţeaua X....
Citeşte tot articolul Citeste articolul “România va face parte din Rusia.” Prietenul putinist al „candidatului Mesia” trasează noi frontiere
Primarul Dominic Fritz a decis, într-un final, să se confeseze pe marginea unui subiect care în mod normal nu este abordat în spaţiul public, dar care a ţinut agenda alegerilor: credinţa. El spune că este un credincios practicant, crescut într-o familie creştină şi absolvent al unei şcoli catolice. Credinţa a fost una din temele care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz se confesează: “Eu am crescut într-o familie religioasă, încă merg la biserică, încă ne rugăm înainte de fiecare masă în familie”
Curtea Constituțională a validat luni rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale. În turul doi, care va avea loc pe 8 decembrie, se vor confrunta Călin Georgescu și Elena Lasconi. Marian Enache, președintele CCR, a declarat că judecătorii au decis, cu unanimitate de voturi, respingerea ca neîntemeiată a contestației candidatului Cristian Terheş. ”Curtea a decis în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Finala rămâne să se joace între Călin Georgescu şi Elena Lasconi. CCR a validat rezultatele din primul tur al alegerilor prezidenţiale
Top