Casute de Craciun, in loc de „acvariu”, in Piata Victoriei / Patronii dezmint mutarea

O lună. Atât mai are de stat „acvariul” din Piața Operei. Asta a promis, marți, primarul Nicolae Robu. Acesta susține că, în 30 noiembrie, locul hidoasei construcții va fi luat de căsuțele târgului de Crăciun. UPDATE: Patronul clădirii îl contrazice însă pe Nicolae Robu.

Epopeea „acvariului” cu pizza și covrigi din Piața Victoriei se apropie cu pași repezi de final. Cel puțin așa susține primarul Nicolae Robu, care și-a făcut un scop din mutarea construcției al cărei termen de concesiune este expirat de aproape patru luni.

Încă de la instalarea în biroul de pe CD Loga 1, Nicolae Robu a spus că „acvariul” trebuie să dispară. Cele mai optimiste estimări vorbeau de o mutare într-o lună. Odată cu ultimele declarații ale edilului șef, operațiunea se pare că va fi efectuată în termenul de șase luni anunțat în campania electorală a lui Robu.

Construcția se va muta pe Bd. Republicii, lângă benzinăria Mol. Terenul respectiv a fost repartizat de municipalitate filialei Timiș a PSD, pentru ridicarea unui nou sediu. În septembrie, social-democrații au anunțat că renunță la acesta, pe motiv că nu vor dispune, într-un viitor foarte apropiat, de resursele financiare pentru o asemenea acțiune.

UPDATE:  Daniel Azgur, unul dintre patronii „acvariului” din centrul Timişoarei susţine că nu s-a ajuns la nicio înţelegere în privinţa mutării acestuia din Piaţa Operei. „Până în momentul de faţă nu am ajuns la nicio înţelegere cu primăria. Nu este nimic bătut în cuie. Domnul Robu poate să facă orice declaraţie vrea, dar noi nu ne-am înţeles încă”, ne-a declarat Azgur.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

23 comentarii pentru acest articol

INCONTRO a spus: (octombrie 30th, 2012 at 12:26 )

hahahahaha !!!!!!!!!!! alo!!!! tovarasu’ robu ? spuneai septembrie ????
cu reevaluarea din primarie a mafiotilor ; cojocarii , ciupa … era vorba de august ??? militienii de la comunitara ???? pai dom’ prof’ , te-au invata astia sa fii excroc , mincinos si hot. e virusata rau primaria timisoara. cum intri acolo , tre’ sa fii de-a lor …esti si tu ca ceilalti , dute dracului .

...spre niciunde a spus: (octombrie 30th, 2012 at 12:30 )

nu uita de piata iosefin, care trebuia sa intre in functiune (conform promisiunilor) de la 1 septembrie, iar saptamana trecuta am aflat ca de la 1 decembrie…moment in care vom primi alt termen probabil…ne-am obisnuit cu genul asta de „promisiuni a la robu”

promisiuni pe termen scurt a spus: (octombrie 30th, 2012 at 12:38 )

dupa ce timp de o luna de zile m-am trezit cu robu (ghinion, blocul din fata geamului avea banner cu el), am mers cu taxi cu robu, am mancat cu robu, chiar si la toaleta am fost cu robu (remember stickerele cu „eu votez robu” care au inundat fiecare coltisor al timisoarei) si am ajuns sa invat pe de rost programul politic al viitorului primar, constat ca nici una din promisiunile domnului primar (structurate frumos: prioritati pe 6 luni, pe 4 ani, proiecte de anvergura etc.) nu s-au indeplinit…degeaba iese si declara saptamana ce o sa faca peste o luna, la anu sau in 2014…pana acum, a demonstrat ca nu e in stare sa-si respecte promisiunile scrise alb pe negru (pe milioanele de pliante in campanie)

Carla a spus: (octombrie 30th, 2012 at 12:42 )

Domnule Robu, tinand cont ca au trecut 6 luni de cand sunteti primar, as vrea sa-mi spuneti si mie care din prioritatile pe 6 luni le-ati rezolvat. Daca nu va mai amintiti care sunt, va pot ajuta cu un link:
http://nicolaerobu.ro/Prioritati-6-luni_Activitate-Nicolae-Robu_78.html

claustrofobus a spus: (octombrie 30th, 2012 at 12:45 )

cat de mincinosi sunt unii. in iulie robu a zis maxim 6 luni acvariul dispare. mai are doua luni pana la sfarsitul lui decembrie. nu va mai rabda timisoara de basescoizi, stafiloboci, si udreaiscopozi. ati bagat rahatul ala de acvariu pe gatul timisorenilor cu ostaficiul vostru cu tot si acum va e ciuda ca il darama robu. afara tradatori pdl arde din timisoara!

Luiza a spus: (octombrie 30th, 2012 at 12:46 )

In sfarsit gata cu oribilitenia aceea. O pata urata pe fata orasului

@incontro a spus: (octombrie 30th, 2012 at 12:47 )

Ciupa nu mai este in Primarie… cu restul… se asteapta noua organigrama. Acum nu am pretentii sa stii ceva despre functionarii publici sau cat e de greu sa-i demiti. Dar poti sa te infomezi daca vrei 🙂

anti-acvariu a spus: (octombrie 30th, 2012 at 12:49 )

alo ostaficiuc, popoviciu, boc, udrea, slugile lu basescu. daca vreti acvariu mutati-va dracu in alt oras. nesimtiti ce sunteti. prin coruptie ati dat aprobari pt. acvariu cand erati la putere si acum va doare ca-l darama. las ca se schimba treaba si o sa aveti acvariu pe popa sapca sau la rahova cu nastase.

@anti-acvariu a spus: (octombrie 30th, 2012 at 12:56 )

aloooo, acvariul a fost construit in timpul lui ciuhandu – primar si grindeanu – viceprimar … aloooooo, grindeanu – psd, ciuhandu – in alianta locala cu psd si pnl … alooooo, frustratilor de genu` „basescu e de vina pt ca ploua”

alo tradatorul a spus: (octombrie 30th, 2012 at 13:02 )

mincinosule. te-am prins. grindeanu nu era viceprimar pe vremea aia. si oricum terenul a fost dat de ostaficiuc sluga lui basescu si boc pentru ca tinea de consiliul judetean. gata cu minciuna, pana aici.

alo tradatorul a spus: (octombrie 30th, 2012 at 13:04 )

v-am mai zis, pdlisti nenorociti, vreti acvariu mergeti si construiti-l la basescu la vila. tradatorilor! robu vrea sa-l dea jos si voi il atacati! voi sunteti timisoreni? nu va mai suporta pamantul banatean de mincinosi! jos acvariu!

ilie a spus: (octombrie 30th, 2012 at 13:23 )

clar se muta la pastele cailor. Nea Robu aud ceva? Ti-au dat-o peste nas acvaristii

@alo tradatorul a spus: (octombrie 30th, 2012 at 13:24 )

nu-l acuza nimeni pe robu ca muta acvariul, nu citi 2 cuvinte din 3 ca pierzi esenta :)) pur si simplu oamenii ii atrag atentia primarului ca nu si-a respectat promisiunile facute pe 6 luni…nici macar una din ele…intra pe site-ul lui robu si gasesti acolo promisiunile…apoi iesi pe strada in timisoara si incearca tu sa bifezi realizarile de pe lista…hmmm, nu`ti mai scrie pixul?

radu a spus: (octombrie 30th, 2012 at 13:26 )

vad ca obsesia cu basescu si cu pdl nu poate fi depasita :)) sunteti la guvernare uslisti, nu mai dati vina pe ceilalti..asumati-va ceea ce faceti, sau mai bine spus ce nu faceti

nedumerit a spus: (octombrie 30th, 2012 at 13:27 )

ce treaba are consiliu judetean cu terenul din mijlocul timisoarei ?????

Aquarium a spus: (octombrie 30th, 2012 at 13:28 )

nu o mai datzi cu pdlistii , ca astia nu au nici in clin si nici in maneca cu acvariu’. aici este vorba de pnlisti, prin rapoastul sergiu stirbu , taranistii-ciuhandu-cojocarii , miut si alte otrepe taraniste si liberale .
nu mi-o luati in nume de rau , nu sunt partinic , dar stiu situatia concreta.

nedumerit a spus: (octombrie 30th, 2012 at 13:31 )

grindeanu:
2004 – 2008 consilier local
2008 -2012 – viceprimar

deci da…in mandatul lui grindeanu s-a construit acvariul

marian a spus: (octombrie 30th, 2012 at 13:41 )

se pare ca robu incepe sa-si respecte promisiunile…nu va bucurati prea tare insa, ca o face in stilul caracteristic uselist: incepe cu strazile si trotuarele din cartierul in care locuieste el

andreea a spus: (octombrie 30th, 2012 at 15:23 )

nu s-a ajuns inca la o intelegere? robu chiar ne ia de prosti? incearca sa ne ia ochii cu declaratii populiste, dar el nu are nici o solutie pentru problemele pe care cica le rezolva

@andreea a spus: (octombrie 30th, 2012 at 15:33 )

te mai mira ceva? nu te-ai obisnuit deja cu stilul noului primar? nu conteaza ce faci, conteaza ce „latrii” (cuvant preferat de robu atunci cand caracterizeaza ziaristii)

Andrei Popa a spus: (octombrie 30th, 2012 at 17:22 )

Ce-mi plac postacii astia gen andreea care isi comenteaza propriile comentarii :)) … eu zic sa te apuci de scris povestiri in rama … ca sadoveanu :)) Cat despre Robu! Spor la treaba dle primar, dati jos insulta aia vizuala din centru si ignorati rautaciosii fiindca sunt putni, se repeta si devin din ce in ce mai putin convinsi de spalatura craniana portocalie 😀

latrator de serviciu a spus: (octombrie 30th, 2012 at 17:50 )

hmmm…nu-i mai place domnului primar ca latratorii de serviciu si-au luat lumea in cap si mai scriu si de naspa despre el…asa ca si-a pus tinerii s-o arda in comenturi … imi place de andrei popa 🙂 face acelasi lucru ca si andreea, doar ca e de cealalta parte e esicherului politic

Aurelian a spus: (octombrie 30th, 2012 at 20:59 )

Robu e singurul primar care a prezentat raport cu cea facut in primele 4 saptamani de mandat si a facut o gramada de lucruri bune iar de-atunci pana acum a facut mai multe ca ciuhandu in cei 18 ani cat a fost primar. Faptul ca a dat drumul la o duzina de proiecte mari care iau cel putin un an pana incep efectiv cum sunt cel 3 pasaje pe sub calea ferata la str. Jiul, str. Popa Sapca si la Solventul si la subpasajul Michelangelo si la reabilitarea centrului istoric si la ala cu jocurile de apa si lumini pe muzica pe Bega si multe altele nici nu le mai stiu arata ca avem un primar super. Si eu ma bucur ca orasul e mult mai curat acum si ca s-a asfaltat Stan Vidrighin pe 4 benzi si o mare parte din str. Closca tot pe 4 benzi pe care eu circul cand merg si vin de la lucru la Continental Automotive. Si mai apreciez si ca s-a facut str. pietonala Marasesti care e super si ca Robu s-a tinut de cuvant si cu Poli si a creat o echipa noua a noastra a timisorenilor fara mitici sau alti smecheri care e pe locul 2 in liga a doua deci pe loc promovabil. Nu-s destule pt. 4 luni de cand e primar? Sunt enorm de multe fraierilor nemultumiti!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj a terminat anul 2024 în forţă, cu o victorie categorică

Etapa a 16-a din liga de elită de volei feminin a debutat pe malul Timişului la Lugoj, unde echipa locală CSM a întâlnit o adversară de tradiţie, CSM Bucureşti. Gazdele veneau după două victorii importante obţinute tot acasă, 3-2 cu Dinamo şi Corona Braşov, în timp ce oaspetele, în scădere mare de formă, şapte eşecuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj a terminat anul 2024 în forţă, cu o victorie categorică
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Din această săptămână putem zbura direct între Timișoara și Dubai

Una dintre cele mai solicitate destinații aeriene din ultima perioadă din România, va avea o legătură aeriană directă de la Timișoara. Vorbim despre Dubai, luni a plecat spre această destinație prima cursă de tip charter.  Cursele vor fi operate de avioanele companiei aeriene românești HiSky, fiind o cursă de tip charter, a unei societăți de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din această săptămână putem zbura direct între Timișoara și Dubai

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După ce au picat o dată la vot proiectul taxelor și impozitelor locale, consilierii locali timișoreni de la PNL, PSD și PNL s-au pus de acord după ce șefii de partid au agreat o reducere a cotei cu care să se aplice clădirilor nerezidențiale. Primarul Dominic Fritz a făcut amendamentul, care a scăzut la 1,7%...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul impozitelor locale pe 2025 trece de votul consilierilor. Scade doar impozitul pe clădiri nerezidențiale, nu și pentru autovehiculele timișorenilor
La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au reținut un bărbat în vârstă de 51 de ani bănuit de comiterea infracțiunii de furt. În fapt, la data de 20 decembrie, polițiștii au pus în executare dou[ mandate de percheziție domiciliară, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A furat dintr-o maşină parcată în Brestovăţ! Unde l-au prins poliţiştii
Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului Timiș. Este o investiție de amploare, care va merge până la granița cu Serbia. Operațiunile de consolidare și reprofilare a râului Timiș are loc pe sectorul Lugoj – frontieră Serbia, în juduț Timiș. Amplasamentul lucrărilor este pe teritoriul următoarelor localități:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ABA Banat investește 29 de milioane de lei în consolidarea și reprofilarea malurilor râului Timiș
13 kilometri de rețele termice vor fi reabilitați, Primăria Timișoara semnând contractul de finanțare. Această nouă investiție cu fonduri europene vine după înlocuirea a 30 de kilometri de rețea de termoficare primară și secundară, dar și de modernizare a 25 de puncte termice, a anunțat viceprimarul Ruben Lațcău. Noua investiție vizează magistrala care distribuie energia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara continuă modernizarea rețelei de termoficare a orașului
Campioana națională de rugby, SCM USV Timișoara, și-a asigurat serviciile a doi jucători de la CSM Constanța. Este vorba despre Ngoni Chibuwe și Waisake Raqili, care au semnat contracte pe doi ani. Centrul Ngoni Chibuwe, născut 17 octombrie 1994, este un jucător cu experiență, component al naționalei statului Zimbabwe. În sezonul recent încheiat, el a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi jucători străini vin la SCM USV via Constanţa
La sfârșit de an, Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, a făcut o analiză a evoluțiilor recente din mediul economic și impactul acestora asupra companiilor din România. Într-un context marcat de provocări globale și instabilitate politică internă, Drăgan atrage atenția asupra unor probleme care ar putea influența semnificativ piața muncii și mediul de afaceri în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Drăgan, rectorul UPT: „A fost un an plin de incertitudini în mediul economic, iar instabilitatea politică accentuează problemele”
PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților naționale au ajuns la un acord de coaliție pentru formarea viitorului guvern. De asemenea, au convenit să aibă un candidat comun la președinție în persoana lui Crin Antonescu. Această decizie urmează să fie votată în forurile de conducere ale fiecărui partid. Preşedinţii PSD, PNL, UDMR şi liderul Grupului minorităţilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crin Antonescu, anunţat candidatul comun al coaliţiei la alegerile prezidenţiale
Top