Un tur sau doua tururi: aceasta e intrebarea

Iniţiativa legislativă de a alege primarul într-un singur tur este văzută din perspective diferite de politicienii timişeni. ACD şi creştin-democraţii se opun demersului, iar PDL şi UNPR îl susţin. Social-democraţii aşteaptă încă ordine de la Bucureşti.

Cei mai vehemenţi opozanţi ai proiectului de lege care vizează modificarea alegerilor locale sunt creştin-democraţii. „Propunerea de alegere a primarului într-un singur tur reprezintă un simulacru al democraţiei. Acesta nu va reprezenta majoritatea acelei comunităţi”, spune consilierul local Corado Toader, din partea PNŢCD. Liberalii şi partenerii lor de coaliţie militează, de asemenea, pentru două tururi, atât la alegerile pentru primar, cât şi la cele pentru consiliul judeţean şi parlament. „Dezavantajul este lipsa de reprezentativitate, întrucât nu ne putem aştepta la prezenţe mari la vot nici în 2012. Un candidat care se situează pe primul loc în ambele tururi dovedeşte că are cea mai mare susţinere în rândul electoratului. Este principiul majorităţii, care funcţionează în democraţie. Or, nu putem vorbi despre asta cu un singur tur”, spune preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu. „Un singur tur dezavantajează cetăţenii, pentru că este vorba despre funcţii importante. Având în vedere prezenţa scăzută de la urne, se poate ajunge ca primarul să fie ales cu numai câteva procente din populaţia acelei localităţi”, a afirmat, la rândul ei, Maria Grapini, preşedintele PC Timiş.
De cealaltă parte, atât democrat-liberalii, cât şi reprezentanţii Uniunii Naţionale pentru Progresul României susţin un singur tur de vot. „Cel care câştigă cele mai multe voturi e normal să conducă comunitatea respectivă şi nu mai sunt discuţii”, a declarat preşedintele PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc. Acesta a adăugat că un singur tur ar avea ca avantaj reducerea cheltuielilor. „Un singur tur este cel mai eficient. Facem economie, iar cel care e cel mai bun câştigă, fără alte jocuri făcute de partide în ce de-al doilea tur”, susţine Ion Răducanu, preşedintele UNPR Timiş.
Social-democraţii nu au discutat încă problema şi aşteaptă varianta de la conducere. „În principiu poate fi discutată legea. Nu am hotărât încă, vom avea şedinţă la biroul central şi vom vedea”, spune liderul PSD Timiş, Titu Bojin. Personal, Bojin înclină spre două tururi, dar nu se va opune unuia singur, dacă aşa va hotărî conducerea. „După părerea mea, cea mai corectă variantă ar include şi turul doi. În momentul în care primarul e ales din primul tur cu 20%, poate să rămână singur cuc şi să fie numai scandal. Vom discuta şi, dacă se va hotărî altceva, n-o să fim noi cei care fac probleme”, a mai spus Titu Bojin.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Au fost finalizate lucrările la cea de a treia celulă de la Deponeul Ghizela. Urmează scăderea tarifelor practicate la colectarea gunoiului

Județul Timiș va avea în scurt timp, din nou acces la propriul deponeu de gunoi, fără a mai fi nevoit să trimită gunoiul, pe mulți bani, în alte județe. Lucrările de realizare și amenajare a celulei trei de la Ghizela au fost finalizate, a anunțat președintele CJ Timiș. Urmează autorizarea noii celule și începerea operării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost finalizate lucrările la cea de a treia celulă de la Deponeul Ghizela. Urmează scăderea tarifelor practicate la colectarea gunoiului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Șeful PSD Timiș, dispus să susțină la alegeri un candidat de primar din partea unei alianțe PNL – USR, dar acesta să fie liberal

Liderul PSD Timiș spune că filiala locală a PNL, partid cu care social-democrații sunt aici într-o alianță, este sub presiuni foarte mari din partea USR, dar mai ales din partea lui Gheorghe Falcă, politicianul arădean care ar dori ca liberalii să aibă … liber în Arad la candidaturi, sacrificând la schimb Timișul și Timișoara în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful PSD Timiș, dispus să susțină la alegeri un candidat de primar din partea unei alianțe PNL – USR, dar acesta să fie liberal
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Marea finală Super Rally de la București cu familia Benea la start

Piloții timișoreni, Radu Benea și Nicolas Benea, se vor afla printre cele 30 de nume selectate pentru a lua startul în Trofeul UniCredit Leasing 2026 de la București, marea finală a sezonului 2026 în Campionatul Național de Super Rally. După ce acum două săptămâni și-a asigurat al doilea titlu de campion național la viteză în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marea finală Super Rally de la București cu familia Benea la start
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Vaporetto

Traseele vaporetto pe Bega, modificate temporar. Se demolează pasarela de la Parcul Copiilor

Societatea de Transport Public Timișoara anunță introducerea temporară a unor modificări în traseul transportului public cu vaporetto, pe Bega. Trei stații vor fi suspendate, timp de două zile, azi și mâine, ca urmare a desfășurării lucrărilor de demolare a pasarelei pietonale de la Parcul Copiilor – Pestalozzi. Modificările intră în vigoare astăzi, la ora 12,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseele vaporetto pe Bega, modificate temporar. Se demolează pasarela de la Parcul Copiilor

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Liderul PSD Timiș spune că filiala locală a PNL, partid cu care social-democrații sunt aici într-o alianță, este sub presiuni foarte mari din partea USR, dar mai ales din partea lui Gheorghe Falcă, politicianul arădean care ar dori ca liberalii să aibă … liber în Arad la candidaturi, sacrificând la schimb Timișul și Timișoara în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful PSD Timiș, dispus să susțină la alegeri un candidat de primar din partea unei alianțe PNL – USR, dar acesta să fie liberal
Județul Timiș va avea în scurt timp, din nou acces la propriul deponeu de gunoi, fără a mai fi nevoit să trimită gunoiul, pe mulți bani, în alte județe. Lucrările de realizare și amenajare a celulei trei de la Ghizela au fost finalizate, a anunțat președintele CJ Timiș. Urmează autorizarea noii celule și începerea operării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost finalizate lucrările la cea de a treia celulă de la Deponeul Ghizela. Urmează scăderea tarifelor practicate la colectarea gunoiului
Municipalitatea timișoreană propune Consiliului Local demararea negocierilor cu firma care operează Piața Aurora, în vederea achiziționării clădirilor existente acolo. Primăria deține terenul de 1,4 hectare, dar acesta este concesionat firmei, pe durata existenței clădirilor. Intenția este de a realiza acolo o parcare de mari dimensiuni. Vizate sunt patru clădiri din Piața Aurora, acolo municipalitatea intenționează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea cumpărarea clădirilor existente în Piața Aurora și transformarea acesteia în parcare
O zi dedicată copiilor, sportului și poveștilor care schimbă vieți, la Timișoara! Pe 17 octombrie 2026, Stadionul „Gheorghe Rășcanu” din cartierul Ronaț devine locul în care sportul, bucuria copilăriei și spiritul comunității se întâlnesc. ACS Warriors Timișoara invită copiii, părinții și toți iubitorii rugby-ului să se bucure de o zi specială, dedicată mișcării, performanței și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aduceți copiii la arenă! Pledoarie pentru rugby
Lucrările efectuate pentru demolarea clădirilor existente în prezent pe terenul unde se va ridica noul Institut Regional Oncologic Timișoara sunt finalizate. Acum , posibil săptămâna viitoare, este așteptată demararea lucrărilor de construire pentru noul spital, care va lua locul ruinelor Municipalului de pe Calea Torontalului. Proiectul IROT merge înainte, a anunțat, vineri, Alfred Simonis, președintele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp vor începe lucrările la Institutul Oncologic Timișoara. Demolările au fost finalizate
Un loc de joacă din zona de nord a Timișoarei, în apropierea intersecției dintre Calea Aradului și Calea Sever Bocu, a intrat în modernizare. Lucrările vizează înlocuirea echipamentelor de joacă învechite și refacerea suprafețelor degradate, astfel încât spațiul să poată fi folosit în condiții mai bune de siguranță de către copiii din cartier. Intervenția presupune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou loc de joacă din Timișoara a intrat în modernizare, în zona Aradului. Ce lucrări sunt prevăzute
Aproape 1.000 de copii, vârstnici și persoane vulnerabile din zonele Freidorf, Fratelia și Dâmbovița vor beneficia de servicii sociale și educaționale, ca urmare a implementării unui proiect care include programe after-school cu masă caldă pentru elevi, sprijin pentru persoanele aflate în risc de excluziune socială și dezvoltarea unor servicii dedicate copiilor și seniorilor. Finanțarea se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect de 16 milioane de lei va oferi sprijin educațional și social pentru 1000 de copii, vârstnici și persoane vulnerabile
Societatea de Transport Public Timișoara anunță introducerea temporară a unor modificări în traseul transportului public cu vaporetto, pe Bega. Trei stații vor fi suspendate, timp de două zile, azi și mâine, ca urmare a desfășurării lucrărilor de demolare a pasarelei pietonale de la Parcul Copiilor – Pestalozzi. Modificările intră în vigoare astăzi, la ora 12,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseele vaporetto pe Bega, modificate temporar. Se demolează pasarela de la Parcul Copiilor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.