Cad „pionii”, raman „regele” si „regina”

Acţiunile din vămi duc doar la sacrificarea „pionilor” (simpli angajaţi vamali), în timp ce „regele” şi „regina” nu sunt deranjaţi, susţin sindicaliştii din sistemul vamal.

Prin intermediul unui comunicat de presă, Sindicatul Naţional al Vameşilor şi Poliţiştilor „Pro Lex” a sărit în apărarea colegilor anchetaţi din mai multe vămi din vestul ţării. „În legătură cu evenimentele din vămi, văzând că atenţia mass-media se concentrează pe corupţia din micul trafic, pe baza informaţiilor pe care le deţinem, suntem în măsură să vă prezentăm informaţii cu adevărat importante pentru a fi dezbătute. Contrar percepţiei publice, sub aspectul sumelor obţinute, înainte de aderarea la UE, vămile din interior erau mai importante decât vămile de frontieră, iar după aderarea la UE, accizele sunt mai importante decât vămile. Sumele pot proveni din colecta zilnică a micului trafic şi a mărfurilor subevaluate cantitativ sau valoric, precum şi din diferenţa de încadrare tarifară. De asemenea, sume importante de bani sunt plătite sub formă de abonament sau finanţare a campaniilor electorale”, se arată în comunicat.
Sumele sunt colectate printr-un sistem organizat şi centralizat cu destinaţie către persoane care finanţează partidele politice, mai susţin sindicaliştii. „Elemente ce au favorizat sau au contribuit la buna funcţionare a sistemului: promovarea temporară a şefilor de tură, şefilor de vamă (a se vedea cazul vămii Halmeu) şi directorilor de regionale; permutări de lucrători vamali prin îndepărtarea unora şi aducerea altora; aducerea în funcţii de conducere a unor persoane ce nu aveau cunoştinţe în ceea ce priveşte legislaţia vamală; mutarea lucrătorilor vamali fără decontarea cheltuielor de deplasare sau cazare; îndepărtarea, schimbarea din funcţii sau destituirea lucrătorilor vamali care au descoperit fraude sau nereguli săvârşite de firme protejate. Mijloace de protecţie a sistemului: şefi profesionali, persoane importante în politică, procurori, instituţii în subordinea cărore se află ANV, mass-media”, se arată în comunicat.
În finalul documentului este descrisă schema persoanelor implicate în sistemul piramidal: „Pionii – lucrători vamali; Caii sau colectorii – şefi de tură, şefi de vamă, lideri de sindicat (a se vedea ascensiunea liderilor de sindicat din vămi). Nebunul sau coordonatorul, persoana indispensabilă – liderul de sindicat şi/sau director ANV. Tura – şeful ANV şi directorii Direcţiei de supraveghere vamală. Regina – partidul politic, membrii importanţi din partid care pot decide numirea şefului şi directorilor ANV şi ANAF. Regele- ?”.

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

carol a spus: (februarie 8th, 2011 at 12:09 )

adevarat graesti, unde e regele? dar asta nu inseamna ca ceilalti vinovati nu trebuie trimisi unde le este locul.

laviniu a spus: (februarie 8th, 2011 at 12:17 )

Corect! Fiindca unii fura mai putin nu inseamna ca sunt nevinovati.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Dominic Fritz a devenit ghid pentru francezi la Timișoara

În aceste zile, la Timișoara se află peste 30 de lideri ai unor companii franceze din domeniul dezvoltării urbane, imobiliare, construcțiilor. Alături de ei se află reprezentanți ai Institutului Palladio din Paris și ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), delegația se află la Timișoara pentru o vizită de studiu dedicată viitorului marilor centre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a devenit ghid pentru francezi la Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ofertele USR și PSD, de susținere a unui candidat liberal la Primăria Timișoara, ”temperate” de PNL Timiș: ”Vom desemna candidatul prin propriile structuri”

Liberalii timișeni își vor alege singuri, după propriile criterii, eventualul candidat la Primăria Timișoara, este anunțul purtătorului de cuvânt, Raul Olajos, după ce două partide guvernamentale s-au propus să fie parteneri la această alegere, dar în propriile condiții. PNL Timiș pare să fi devenit cea mai curtată filială de partid politic din județ, potrivit lui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ofertele USR și PSD, de susținere a unui candidat liberal la Primăria Timișoara, ”temperate” de PNL Timiș: ”Vom desemna candidatul prin propriile structuri”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Deplasare la Cluj cu un singur obiectiv: victorie cu bonus ofensiv

SCM USV Timișoara joacă al cincilea meci în deplasare din cele mai recente șase disputate în Liga de Rugby. Alb-violeții vor evolua pe terenul echipei CSU ELBI Cluj-Napoca. Partida este programată sâmbătă, 12 decembrie, de la ora 11:00. Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan au anunțat primul XV, decizând să menajeze câțiva jucători de bază....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deplasare la Cluj cu un singur obiectiv: victorie cu bonus ofensiv
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Reborn Run schimbă circulația mijloacelor de transport în comun în zona centrală

Societatea de Transport Public Timișoara informează că, duminică, 13 septembrie 2026, în intervalul orar 5 –20, evenimentul sportiv Reborn Run 2026 va aduce modificări în circulația mai multor mijloace de transport public. Pe durata evenimentului, circulația rutieră va fi închisă pe bulevardul Vasile Pârvan, pe sectorul cuprins între bulevardul Mihai Viteazu și Pasajul Michelangelo (Piața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reborn Run schimbă circulația mijloacelor de transport în comun  în zona centrală

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea căii ferate care traversează Timișoara a ajuns la aproape o treime din total/VIDEO

Lucrările de reabilitare a lotului de cale ferată care traversează Timișoara, de la Gara Mică până în Ronaț, au ajuns la un stadiu fizic de 27,47%. Acest lot include și investiția în cele două gări principale ale orașului, Gara de Est și Gara de Nord, estacada care trece prin centru, dar și lucrările importante din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea căii ferate care traversează Timișoara a ajuns la aproape o treime din total/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În aceste zile, la Timișoara se află peste 30 de lideri ai unor companii franceze din domeniul dezvoltării urbane, imobiliare, construcțiilor. Alături de ei se află reprezentanți ai Institutului Palladio din Paris și ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), delegația se află la Timișoara pentru o vizită de studiu dedicată viitorului marilor centre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a devenit ghid pentru francezi la Timișoara
Societatea de Transport Public Timișoara informează că, duminică, 13 septembrie 2026, în intervalul orar 5 –20, evenimentul sportiv Reborn Run 2026 va aduce modificări în circulația mai multor mijloace de transport public. Pe durata evenimentului, circulația rutieră va fi închisă pe bulevardul Vasile Pârvan, pe sectorul cuprins între bulevardul Mihai Viteazu și Pasajul Michelangelo (Piața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reborn Run schimbă circulația mijloacelor de transport în comun  în zona centrală
Asociația EcoStuff România și Primăria Timișoara ar urma să colaboreze din nou în cadrul unui parteneriat care vizează noi plantări de arbori pe o parcelă de aproximativ 1,5 hectare din zona perdelei forestiere de protecție a Timișoarei, cei de la organizația amintită vor oferi gratuit materialul săditor. Municipalitatea propune Consiliului Local aprobarea unui protocol prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O parcelă de 1,5 hectare din perdeaua forestieră a Timișoara ar putea intra într-un program de plantare de arbori
Noul stadion al Timișoarei va fi, conform proiectului, unul cu o formă compactă, va acoperi o suprafață de 85.000 de metri pătrați desfășurați și o înălțime de 36 de metri. Vor fi două inele pentru tribune și acestea vor putea găzdui 32.000 de spectatori, toate fiind acoperite. Sunt primele detalii, alături de primele randări ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem primele imagini cu noul stadion Dan Păltinișanu! S-au purtat primele discuții cu proiectanții și constructorii/FOTO
La Sânnicolau Mare continuă investițiile pentru un oraş mai modern și mai eficient energetic. Astfel zilele trecute, a fost semnat un nou contract de execuție pentru reabilitarea termică a altor două loturi de blocuri. Contractul de finanțare este de aproximativ 1,5 milioane de euro, iar de investiție vor beneficia aproximativ 140 de familii din Sânnicolau...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare continuă reabilitarea termică a blocurilor. Proiect de aproximativ 1,5 milioane de euro, beneficiare fiind 140 de familii
Așa cum era de așteptat de la începutul campionatului, Poli se bate la întâietate, iar Dumbrăvița are probabil cel mai greu sezon de „B” de până acum. Ambele echipe ce reprezintă Timișul joacă pe teren propriu în etapa de weekend. Alb-violeții revin pe stadionul Electrica după aproape două săptămâni. Sâmbătă, Poli o înfruntă pentru cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica și Dumbrăvița joacă sâmbătă acasă. Echipele din Timiș au obiective diferite
În comuna Moșnița Nouă funcționează de acum o echipă comunitară integrată care oferă sprijin persoanelor și familiilor aflate în situații vulnerabile, prin servicii sociale, educaționale și medicale. Proiectul SCI2000 reunește specialiști din mai multe domenii și poate oferi îndrumare și sprijin adaptat fiecărei situații, de la accesarea serviciilor sociale și medicale, până la sprijin educațional,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul SCI2000: servicii de sprijin pentru persoanele și familiile vulnerabile la Moşniţa Nouă
Un sistem israelian bazat pe coordonare în timp real, Big Data și inteligență artificială ar putea fi testat în cadrul unui proiect-pilot în județul Timiș. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Camera de Comerț și Industrie Israel-România au organizat o sesiune online de prezentare a proiectului MDANet, sistemul innovator pentru managementul și coordonarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.