BC Timba Timişoara a fost echipa vedetă la turneul ligii secunde de baschet organizat în oraşul de pe Bega. Trei victorii din trei au reuşit jucătorii lui Bogdan Murărescu, iar promovarea devine din ce în ce mai realizabilă.
Băieţii de la Timba s-au impus cu 76-60 în primul joc al turneului, chiar în faţa concitadinilor de la BC II Timişoara. Sâmbătă a urmat cel al doilea succes, al în dauna clujenilor de la „U” Mobitelco II Cluj, cu scorul 84-75. Duminică, timişorenii au zdrobit Gaz Metan II Mediaş cu scorul 92-48, Leonard Filip fiind MVP-ul întâlnirii, cu 24 de puncte, dar şi 18 recuperări. Acesta a fost urmat de Valentin Păcurariu (18 puncte) şi Daniel Pătru (17 puncte). Rezultatele înregistrate în cadrul turneului în zilele de sâmbătă şi duminică: BC II Timişoara – BC II Mureş Tg. Mureş 71 – 61; Corona Braşov – Gaz Metan II Mediaş 75-52; BC Timba – „U” Mobitelco II Cluj 84-75; BC II Timişoara – „U” Mobitelco Cluj 78-62; BC II Mureş Tg. Mureş – Corona Braşov 65-52; BC Timba – Gaz Metan II Mediaş 92-48. (sursa foto: bctimba.ro)
Comentarii prin facebook