Până să moară sub sfântul prag electoral, în 2012 sau când o fi să fie, PDL pare, cu ocazia colegiului director, mult mai viu decât alte partide de granit ale spectrului politic românesc. Decât să-ţi fie frică să iei cuvântul pentru ca nu cumva limba să-ţi fie involuntar prea aspră pentru fundul lui Adrian Năstase – ce vremuri, nu-i aşa?! – aş prefera oricând ca un partid de care depinde soarta ţării să aibă o dezbatere în interior, să propună soluţii, ba chiar să demaşte măgării ale taberei adverse, ca astfel să le aflăm şi noi. Da, cineva imi va aminti că PSD a dat naştere ultimilor doi preşedinţi ai săi prin alegeri libere în partid, după lupte grele de culise şi chiar apariţii spumoase în public. Corect, numai că PSD tocmai din acele vremuri de „perestroika” internă nu mai este un partid puternic, trăindu-se încă prin social-democraţie nostalgia partidului de forţă condus de tata „nea Nelu” sau de „anticarul” cu mână de fier, soţul Danei Năstase.
Spre binele ţărişoarei şi chiar spre sănătatea partidului, acele vremuri au trecut, dar tot de atunci PSD nu a mai avut preşedinte de ţară, nici prim-ministru şi nici guvernare mai amplă şi mai „de muls” decât joaca aia din 2009, în interiorul Guvernului Boc, văicărindu-se prin preşedintele de onoare că partidul s-a pricopsit ba cu un „prostănac”, ba cu un „cârlan tânăr fără minte”. Cei cu o minimă preocupare pentru viaţa politică aşteaptă totuşi ceva de la congresul PDL, iar ipoteza schimbării la vârful partidului de guvernământ este întotdeauna apetisantă simplului spectator şi nu numai. În această lumină, varianta celor care au prins curaj să-l ia pe preşedintele Băsescu de coarne devine una dintre moţiunile aşteptate la congres să aibă câştig de cauză. Îi ştiţi, ei sunt „talibanii” sau „rechinii” partidului, troica Blaga-Videanu-Berceanu, la care se adaugă curentul tot mai larg al celor care nu cred că e necesar ca partidul să fie mai ferm împotriva „penalilor”. Până ce troica BVB era sub comanda lui „Zeus” de la Cotroceni, PDL era arătat cu degetul în principal pentru „caracatiţa” bănuită a fi instrumentată de cei trei „bătrâni” vicleni ai partidului, la care se adăugau câţiva nou veniţi pe cai nărăvaşi şi iegări albi, să le zicem generic Elena.
Acum, când BVB se ia la trântă cu Băsescu, brusc, „rechinii” au devenit peşti ceva mai mici, nişte cegă, apoi nevinovaţi delfini, ba chiar simpatici căluţi de mare, speranţa partidului, a ţării şi a viitoarelor coaliţii de guvernare, parteneri frecventabili, ce mai!
De partea cealaltă sunt „lingăii” lui Băsescu, „reformiştii”, „luminaţii”, depinde din ce partid concurent sau ce televiziune face catalogarea. Că „lingăii” spun ceva, iar ce spun reclamă exact necesitatea curăţirii unui partid sau a clasei politice de şmenarii care ne-au condus 20 de ani nici nu mai contează. Tot ce este important e să piardă gruparea protejată de Băsescu, pentru că ceilalţi se mişcă mai natural în mocirla asta, mai pe placul unei clase politice care nu vrea să se schimbe pentru că nu are nimic de câştigat din asta. Ba, mai e ceva foarte important, că TRU este urât, că pe Voinescu îl mai cheamă şi Cotoi, iar Cristian Preda e ochelarist şi făcător de opinie pe blog. Chiar aşa, n-aţi auzit pe nimeni exclamând: „Ce mai vrea şi Macovei aia, nu vezi ce cocoşată e?!”.
Comentarii prin facebook