Mutare cu scandal la gradinita speciala „Speranta”

Imobilul în care funcţionează o grădiniţă specială pentru copii cu handicap prezintă risc ridicat de prăbuşire în caz de cutremur. Primăria a decis mutarea acesteia, spre nemulţumirea părinţilor. Ei susţin că, în aceste condiţii, copiii lor nu vor mai beneficia de aceleaşi tratamente de recuperare.

50 de copii cu handicap, care acum învaţă să socializeze şi fac terapie la Centrul „Speranţa” de la strada Fagului, trebuie să se mute. Primăria mută grădiniţa din cauza riscului ridicat de prăbuşire al imobilului, în caz de seism. Părinţii sunt însă nemulţumiţi şi se tem că, dacă vor fi mutaţi, copiii nu vor mai beneficia de terapia de recuperare necesară în astfel de cazuri. „Au pus un afiş în care anunţă că, de la 1 aprilie, se evacuează clădirea din cauza pericolului de seism de gradul I. În prima fază, ne-au spus că terapeuţii şi educatorii vor veni la domiciliu, ceea ce nu e normal. La grădiniţă, aceşti copii învaţă să socializeze, fac stimulări în grup, desenează, dansează, fac kinetoterapie, lucruri care nu se fac acasă. Apoi am aflat că mută doar grădiniţa, în timp ce ONG-ul «Speranţa» rămâne în vechiul sediu. Nouă ne e teamă că, după această mutare, copiii noştri nu vor mai beneficia de atenţia specialiştilor de aici”, explică doamna Mihaela, mama unui copil care, din cauza handicapului, nu vorbeşte şi nici nu poate sta în şezut. Temerile femeii sunt împărtăşite şi de ceilalţi părinţi, care spun că, odată cu mutarea grădiniţei, toată munca depusă de terapeuţi şi toate progresele înregistrate de copii se vor pierde. De partea cealaltă, reprezentanţii primăriei spun că sunt nevoiţi să mute grădiniţa, deoarece au primit o adresă oficială de la specialişti în domeniul structurii de rezistenţă a clădirilor, care îi atenţionează asupra riscului la care se expun dacă nu renunţă la utilizarea imobilului respectiv. Viceprimarul Adrian Orza spune că nici măcar cu semnătură pe proprie răspundere din partea fiecărui părinte nu poate permite funcţionarea grădiniţei în sediul de pe strada Fagului. „Trebuia să găsim o variantă cât mai rapidă, pentru că situaţia a apărut brusc. Problema la Liceul «Azur», acolo unde vom muta grădiniţa, este că trebuie reparat acoperişul, lucrare care costă cam un million de lei, şi trebuie să mutăm o clasă, ca să eliberăm spaţiu. Până vor fi gata lucrările, copiii vor face terapie acasă, pentru că nu avem altă soluţie”, a conchis Orza.

Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

JazzX vs Sala de Sport Polivalentă. Prima rectificare bugetară a bugetului județului afectează finanțarea investițiilor sportive

Două dintre principalele puncte cuprinse în prima rectificare a bugetului județului Timiș vizează în mod direct infrastructura sportivă din Timișoara. Dacă sala de sport a Politehnicii, de fapt a orașului, aflată în construcție de o veșnicie, primește un milion de lei, suma alocată pentru ridicarea stadionului Dan Păltinișanu scade cu puțin peste un milion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul JazzX vs Sala de Sport Polivalentă. Prima rectificare bugetară a bugetului județului afectează finanțarea investițiilor sportive
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Arc peste timp. Traian Băsescu s-a întâlnit cu Dănuţ Groza, primarul oraşului unde şi-a anunţat candidatura pentru cel de-al doilea mandat

Pe 4 octombrie 2009, în cadrul unei vizite la Sânnicolau Mare, Traian Băsescu îşi anunța candidatura pentru cel de-al doilea mandat de președinte al României. „Cel mai bun lucru e să faci lucruri la care nu te aştepţi. Eu nu mă aşteptam să îmi anunţ candidatura la Sânnicolau Mare, dar mă bucur că am făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arc peste timp. Traian Băsescu s-a întâlnit cu Dănuţ Groza, primarul oraşului unde şi-a anunţat candidatura pentru cel de-al doilea mandat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica bate Tășnadul categoric în ultima etapă din Liga 3 și visează frumos!

Goluri anulate, 11 ratat, ocazii irosite, chiar și așa nu a fost vorba despre un echilibru între Poli și Tășnad, într-o rundă care contează doar pentru statistică! Meciul dintre Politehnica Timișoara și Unirea Tășnad, disputat pe Stadionul Electrica, s-a încheiat cu o victorie clară a gazdelor, scor 3-0 (0-0), în ultima etapă a play-off-ului din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica bate Tășnadul categoric în ultima etapă din Liga 3 și visează frumos!
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Goluri anulate, 11 ratat, ocazii irosite, chiar și așa nu a fost vorba despre un echilibru între Poli și Tășnad, într-o rundă care contează doar pentru statistică! Meciul dintre Politehnica Timișoara și Unirea Tășnad, disputat pe Stadionul Electrica, s-a încheiat cu o victorie clară a gazdelor, scor 3-0 (0-0), în ultima etapă a play-off-ului din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica bate Tășnadul categoric în ultima etapă din Liga 3 și visează frumos!
Puteți face magie pentru 15 copii cu nevoi speciale! La finalul lunii iunie, aceștia pot merge în tabără la munte, la Anina, în cadrul unei acțiuni caritabile. Organizatorii ”Zâmbete fără limite” au pus la punct o serie de acțiuni pentru a se aduna banii necesari, firmele pot sponsoriza acțiunea, dar fiecare dintre noi putem contribui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul MAGIE pentru copiii cu nevoi speciale. Ajutați 15 micuți să meargă în tabără la munte și puteți câștiga delicii dulci
Două dintre principalele puncte cuprinse în prima rectificare a bugetului județului Timiș vizează în mod direct infrastructura sportivă din Timișoara. Dacă sala de sport a Politehnicii, de fapt a orașului, aflată în construcție de o veșnicie, primește un milion de lei, suma alocată pentru ridicarea stadionului Dan Păltinișanu scade cu puțin peste un milion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul JazzX vs Sala de Sport Polivalentă. Prima rectificare bugetară a bugetului județului afectează finanțarea investițiilor sportive
Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara (UVT), prin Centrul de Drept Comparat și Interdisciplinaritate, în parteneriat cu Université de Strasbourg (Franța), Universitat Autónoma de Barcelona (Spania), Université du Luxembourg (Luxemburg) și Universität Zürich (Elveția), sub egida Facultății Internaționale de Drept Comparat (Strasbourg), organizează la Timișoara, în perioada 25-29 mai, a doua ediție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara are loc ediția a doua a Școala de Vară de Drept Comparat
Cetățenii din zona Gării de Nord Timișoara vor avea acces la o nouă parcare publică de mari dimensiuni mai repede decât le va oferi primăria acces la o asemenea investiție în aceeași zonă, dar aflată în stadiul de proiect. Parcarea aflată deja în lucru este parte din proiectul de modernizare a căii ferate care traversează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la noua parcare publică din zona Gării de Nord, parte din proiectul de modernizare a căii ferate care traversează Timișoara/Foto
Sfaturi de viață de la un absolvent al… „școlii vieții”, într-o întâlnire specială care a umplut sala la refuz. În cadrul ediției din acest an a Zilelor Studenților Timișoarei, organizate de Universitatea Politehnica Timișoara, seria de dezbateri Young Hub a adus în prim-plan teme de actualitate și interes pentru tânăra generație: democrație, implicare civică, leadership...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Băse”, față în față cu studenții UPT: „Învățați mai întâi o meserie, apoi intrați în politică!”
Pe 4 octombrie 2009, în cadrul unei vizite la Sânnicolau Mare, Traian Băsescu îşi anunța candidatura pentru cel de-al doilea mandat de președinte al României. „Cel mai bun lucru e să faci lucruri la care nu te aştepţi. Eu nu mă aşteptam să îmi anunţ candidatura la Sânnicolau Mare, dar mă bucur că am făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arc peste timp. Traian Băsescu s-a întâlnit cu Dănuţ Groza, primarul oraşului unde şi-a anunţat candidatura pentru cel de-al doilea mandat
Buget de aproape 3 miliarde de lei. Dezbatere publică de 30 de minute. Aproximativ 100 de milioane de lei pentru fiecare minut de dialog civic. Aceasta este transparența modernă a administrației românești. Primăria Timișoara organizează dezbaterea publică pentru bugetul pe 2026 într-un ritm care spune multe despre relația reală dintre administrație și cetățean. Vorbim despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 100 de milioane pe minut
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.