Primaria, agent publicitar pentru firma Drufec

Balta din spatele Pieței Aurora a fost curățată, marți, de niște angajați de la Retim și Drufec, cărora li s-au alăturat câțiva elevi. Acțiunea este anunțată ca o mare victorie, pe site-ul primăriei, instituție de la care firma Drufec primește sume importante.

Incontestabil, firma Drufec este cea mai cunoscută firmă de casă a Primăriei Timişoara. Specializată în spaţii verzi, banii primiţi de Drufec de la bugetul local depăşesc cu mult fondurile obţinute de societatea de profil a Consiliului Local Timișoara, SC Horticultura. Drufec s-a specializat în a vinde primăriei fire de iarbă la preţ de orhide din Hawaii şi arbuşti la preţuri de baobabi sau sequoia. Mai nou, se pricepe şi la deszăpeziri, din momentul în care această activitate a fost preluată de către Direcţia de Mediu din primăriei, condusă de Vasile Ciupa, omul din spatele Drufec. Lucrurile nu se opresc aici, Primăria a început să facă şi reclamă la firma în cauză. La iniţiativa viceprimarului Adrian Orza, coordonator al Direcţiei de Mediu, marţi, câţiva angajaţi ai lui Drufec, alături de salariaţi ai Retim şi mai mulţi elevi au participat la curăţirea bălţii din spatele Pieţei Aurora. Acţiune lăudabilă, la urma urmei, numai că participarea Drufec a fost consemnat la loc de frunte şi pe site-ul primăriei, într-un comunicat de presă semnat de Orza şi în declaraţii, de parcă ar fi salvat întreg oraşul din mizerie. La câţi bani a luat de la municipalitate, Drufec putea să împrumute cinci muncitori pentru două ore şi fără să se facă atâta caz.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

confort SA a spus: (martie 22nd, 2011 at 16:31 )

si retim primeste sume importante. daca spui ca cineva face voluntariat, inseamna ca ii faci reclama? de ce nu au venit cei care lucreaza la drumuri sa faca voluntariat?

confort SA a spus: (martie 22nd, 2011 at 16:34 )

„cativa elevi”-i aia meritau pomeniti in articol. dar nu ati mai avut spatiu de injuraturi?

raducu a spus: (martie 23rd, 2011 at 12:51 )

corect Confort!!! zic ca si tine! elevii aceia trebuiau sa fie mentionati nu drufec

raducu a spus: (martie 23rd, 2011 at 12:55 )

da confort! ai dreptate…elevii trebuiau mentionati ..merita

marius a spus: (iunie 27th, 2011 at 20:48 )

Drufec a prins si prinde toate parcurile si spatiile verzi de multa vreme si nici nu mai pare nimic ciudat cand e jaf la drumul mare la ce preturi practica.

Dar asa se duc banii nostri in buzunarele „baietiilor destepti”

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier

În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua

După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Economic vezi arhiva Economic

Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație
MINA îi așteaptă pe vizitatori la Iulius Town cu două noi spectacole imersive, „Da Vinci” și „Rembrandt”, care propun călătorii vizuale distincte în universul unor artiști care au schimbat istoria artei. MINA Studios continuă să exploreze felul în care tehnologia poate transforma relația publicului cu patrimoniul artistic și poate crea noi modalități de a descoperi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara începe un nou șantier în zona de nord a orașului, într-un moment în care traficul din această parte a orașului va fi deja afectat de mai multe lucrări. De săptămâna viitoare, pe lângă șantierele existente, vor începe lucrările la viitorul Pod Solventul și cele de regenerare urbană din zona Kuttel, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Republicii intră în șantier exact când nordul Timișoarei se blochează: Podul Muncii, Solventul și Kuttel sunt deja în schemă
După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României
Timișorenii care sunt conectați la sistemul centralizat de încălzire ar trebui să fie pregătiți pentru o eventuală majorare a prețului practicat la acest serviciu, spune viceprimarul Ruben Lațcău. O altă greutate pentru buzunarul cetățeanului la plata căldurii ar putea fi și oprirea momentană a plății căldurii în două… rate, dar situația va fi doar una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău nu exclude o majorare a prețului gigacaloriei produse de Colterm
De 15 ani, fără întrerupere, în luna octombrie, FILTM devine, pentru trei zile, locul de întâlnire pentru autori români și străini cu iubitorii de literatură din capitala Banatului. “Nou, pe toate fronturile” este tema celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara. O temă care pornește de la lumea în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILMT) se întoarce săptămâna viitoare cu a XV-a ediţie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.