Deputaţii au adoptat, marţi, cu 174 de voturi „pentru”, 110 „împotrivă” şi trei abţineri, proiectul de lege care stipulează că primarii vor fi aleşi într-un singur tur de scrutin, cu excepţia situaţiilor de balotaj.
Proiectul fusese respins anterior de Senat, dar a fost adoptat luni pe articole de către deputaţi, Camera Deputaţilor fiind camera decizională pentru această lege organică. Proiectul de lege a fost promovat iniţial de parlamentarii PD-L şi PSD, partide care aparent ar fi favorizate de actul respectiv. Aceasta, pentru că legea ar favoriza primarii în funcţie, or, PD-L şi PSD au cel mai mare număr de edili la această oră. Liberalii au fost de la început împotrivă, criticând proiectul ca fiind “nedemocratic”. Chiar dacă, iniţial, a susţinut legea, PSD a votat, alături de PNL, împotriva proiectului. Printre cei avantajaţi de lege se numără şi primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, aflat la patrulea mandat.
Comentarii prin facebook