Bocul lusitan

Ca să vezi! Pentru o clipă, am crezut că, după ce Emil Boc a rezistat în fruntea PDL şi a Guvernului României, cel mai înjurat politician de la nord de Dunăre şi sud de Munţii Tatra a ajuns prim-ministru al Portugaliei. I-auzi ştire: „Portugalia, în corzi. Un pachet de ajutor financiar pentru Portugalia ar putea ajunge la 78 miliarde de euro, au declarat două surse europene apropiate situaţiei, după ce respingerea unor măsuri de austeritate în parlament şi demisia guvernului au crescut probabilitatea ca ţara să recurgă la sprijin extern”, informează Mediafax. Ce să înţelegi de aici? Că guvernul de la Lisabona ar fi vrut să aplice nişte măsuri de austeritate, nu le-a validat parlamentul grijuliu cu soarta boborului, guvernul a demisionat în lipsă de variante, iar ţara s-a dus la vale până Uniunea Europeană şi FMI a zis „Stop”, plusând cu un împrumut de 78 miliarde euro. Enorm, nu? Mai ales pentru o ţară mai mică şi chiar cu resurse mai limitate decât ale României. Rămâne ca, după ce tocmai a refuzat să aprobe măsurile de austeritate, să sară prin Parlamentul Portugaliei voci aprig patriotice, care să condamne faptul că ţărişoara a ajuns să fie datoare vândută forurilor financiare internaţionale, suspecţilor de viol de la FMI şi câtor alte necazuri pornite de la o guvernare iresponsabilă. Ca acum, necaz după necaz, să vină creditul împovărător de la UE şi FMI la pachet cu condiţionări de genul: reducerea pensiilor mai mari de 1.500 euro, reduceri de personal de 2% până în 2013, măsuri costisitoare de întărire a domeniului bancar şi altele tocmai respinse de legislativul de la Lisabona. Parcă am mai auzit apucături din astea pe undeva. Da, ştiu, mă va întreba cineva dacă am habar cât de bine poate să trăiască un pensionar portughez cu 1.500 euro la buzunar. Aşa este, poate trăi bine, dar regulile financiare de consolidare a fondurilor de pensii funcţionează la fel peste tot, cu o rigurozitate matematică, fie că o ţară este mai săracă, fie că este mai bogată. Chiar şi populismul rămâne la fel. Apropo, oare cum l-o chema pe Ponta al portughezilor?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Dian a spus: (mai 21st, 2011 at 08:22 )

SPUNE STOP REGIMULUI!!!!!.TOATE TARILE FAC PROTESTE IMPOTRIVA AUSTERITATII, DOAR ROMANII NU FAC.INSEAMNA CA SUNTEM MULTUMITI CA NE-AU TAIAT SALARIILE, SOMAJUL,PLATIM 100000 DE TAXE si cheltuieli de 600 RON pe luna.VA VENI CURENTUL 12 MIL. ,cheltuiel1 12 mil. si va fi TOT MAI RAU. HAIDETI IN STRADA 23 mai ,ora 14 la PREFECTURA.

benone a spus: (mai 21st, 2011 at 08:38 )

traiasca Basescu si regimul lui!!!!!!!!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor

Locul unde va fi șantierul Pasarelei Îndrăgostiților va fi îngrădit de către constructor în zilele următoare, a anunțat Primăria Timișoara. Pe durata lucrărilor accesul dinspre promenadă către Parcul Copiilor va fi închis. Urmează relocarea utilităților de pe pasarelă, pentru ca până la finalul acestei luni să înceapă demolarea efectivă. “Le recomandăm bicicliștilor să folosească pistele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu

Printre cei care au cerut vehement demisia lui Dominic Fritz din funcţia de primar, în urma problemelor cu ANI, a fost, inevitabil, fostul edil-şef al Timişoarei, Nicolae Robu. În aceste rânduri reîmprospătăm memoria unora, posibil şi a lui Robu, obişnuit să “uite” de îngheaţă apele. Fiindcă acesta nu s-a uitat la bârna din ochii lui,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele

Programul turului 3 din Cupa României Betano s-a stabilit astăzi. Politehnica Timișoara va juca acasă cu CSC Dumbrăvița. Cele două s-au întâlnit și amical de puțin timp, alb-violeții impunându-se cu 1-0. Meciul se joacă miercuri, 12 august, de la ora 17.30, pe stadionul „Electrica”. Tot atunci, dar la Șag, Timișul din localitate va întâlni CSM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Programul turului 3 din Cupa României Betano s-a stabilit astăzi. Politehnica Timișoara va juca acasă cu CSC Dumbrăvița. Cele două s-au întâlnit și amical de puțin timp, alb-violeții impunându-se cu 1-0. Meciul se joacă miercuri, 12 august, de la ora 17.30, pe stadionul „Electrica”. Tot atunci, dar la Șag, Timișul din localitate va întâlni CSM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele
Temperaturile extrem de ridicate și lipsa precipitațiilor din ultima perioadă au dus la scăderea debitelor cursurilor de apă din Spațiul Hidrografic Banat la sub 30% din normalul perioadei, confruntându-ne cu o secetă hidrologică serioasă, arată datele ABA Banat. Lipsa precipitațiilor a diminuat și rezervele de apă din freatic, motiv pentru care pot apărea frecvent cazuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Debitele râurilor din vestul României au scăzut sub 30% din normalul perioadei
Locul unde va fi șantierul Pasarelei Îndrăgostiților va fi îngrădit de către constructor în zilele următoare, a anunțat Primăria Timișoara. Pe durata lucrărilor accesul dinspre promenadă către Parcul Copiilor va fi închis. Urmează relocarea utilităților de pe pasarelă, pentru ca până la finalul acestei luni să înceapă demolarea efectivă. “Le recomandăm bicicliștilor să folosească pistele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, în perioada 10 august – 13 august, circulația mijloacelor de transport de pe liniile de firobuz 15 și 16, precum și de pe linia de autobuz Expres 3, va fi modificată. În această perioadă va avea loc închiderea traficului rutier pe Calea Martirilor, pe tronsonul cuprins între bulevardul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT anunță modificări în circulația liniilor 15, 16 și Expres 3, în perioada 10 – 13 august
Printre cei care au cerut vehement demisia lui Dominic Fritz din funcţia de primar, în urma problemelor cu ANI, a fost, inevitabil, fostul edil-şef al Timişoarei, Nicolae Robu. În aceste rânduri reîmprospătăm memoria unora, posibil şi a lui Robu, obişnuit să “uite” de îngheaţă apele. Fiindcă acesta nu s-a uitat la bârna din ochii lui,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu
Apele Române Banat au anunțat că au demarat, la sfârșitul lunii iulie, lucrări de reparații în aval de barajul Topolovăț, la canalul golirii de fund al acumulării, unde trebuie refăcut pereul acestuia, deteriorat de eroziunea apei. Scopul acumulării Topolovăț este atenuarea undelor de viitură de pe cursul de apă Valea Mociur, protejând astfel zona împotriva...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apele Române efectuează reparații la Acumularea Topolovățu Mare
Miercuri seara, în Parcul Izvor din Giarmata a “plouat” local. Și nu oricum, a “plouat” direct de la pompieri. Beneficiari au fost micuţii din localitate, care s-au bucurat de o oră de splash cu pompierii voluntari din Giarmata. Astăzi “ploaia” se mută la Cerneteaz. După intervențiile din ultima săptămână, pompierii de la SVSU Giarmata rămân...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru micuţii din Giarmata, miercuri, timp de o oră, a venit „ploaia”. Apa a fost asigurată de pompierii voluntari
Astăzi, 6 august 2026, imediat după ora 8, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 68A, la ieșirea din localitatea Margina. Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a condus o motocicletă pe DN 68A, dinspre Margina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Neatenția și graba fac în continuare victime pe drumurile județului. Două persoane aflate pe motocicletă au ajuns în spital după un accident cu o mașină
S-au deschis înscrierile! Timișoara se pregătește pentru una dintre cele mai așteptate competiții sportive ale toamnei. Înscrierile pentru Timișoara City Marathon 2026 powered by UPT sunt deschise, iar alergătorii profesioniști, amatorii, familiile și susținătorii mișcării sunt invitați să participe la ediția aniversară cu numărul 10. Evenimentul va avea loc duminică, 25 octombrie 2026, sub sloganul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maraton de 10! Celebra cursă organizată cu implicarea UPT ajunge la o ediție rotundă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.