Duru le arata polistilor luminita de la capătul tunelului

Timişoara fotbalistică a trăit una dintre cele mai triste zile din istorie, prin neacordarea licenţei care are repercusiuni grave asupra viitoarei evoluţii a clubului alb-violet. Verdictul este devastator: de la anul, echipa va evolua în Liga a III-a. Există însă o portiţă, şi anume Comitetul Executiv al FRF.

Viorel Duru, noul duşman absolut al fotbalului timişorean, în viziunea lui Marian Iancu, spune că soarta lui Poli va fi decisă joi, în Comitetul Executiv al FRF. Acesta poate decide ca alb-violeţii să joace, în sezonul viitor, în Liga I, chiar dacă porţile Europei vor rămâne închise. Legea fair-play-ului financiar, aplicată în acest caz, spune despre cluburi că trebuie să fie autonome şi nu au voie să aibă datorii la stat sau faţă de alte cluburi. Din păcate, Poli Timişoara are datorii la stat, dar şi către angajaţi, jucători şi alte cluburi. „Comitetul Executiv decide cine joacă în Liga I. Sunt mai multe variante. Comisia de joi va decide soarta Timişoarei. CEx poate promulga o lege pe ultima sută de metri, ca Timişoara să joace în Liga 1, sigur este numai că ea nu va juca în Europa”, a explicat Viorel Duru, citat de gsp.ro. Şeful comisiei de licenţiere spune clar cine sunt vinovaţii pentru situaţii Timişoarei. „UEFA a stat cu ochii pe Timişoara pentru că a făcut o divizare şi trebuia să plătească toate datoriile. Ei nu au putut să demonstreze acest lucru şi cei de la UEFA s-au sesizat. Aici e exclusiv culpa celor care au manageriat echipa”, a mai declarat Duru.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

cristi a spus: (iunie 1st, 2011 at 07:43 )

luminita de la capatul tunelului… fain ar fi sa fie asa! asteptam pana joi.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz continuă lupta și după pierderea mandatului de primar: ”Eu rămân timișorean”

La scurt timp după ce Legea ANI a fost publicată, principalul vizat de amendamentul pierderii mandatului inclus în actul legislativ, Dominic Fritz, ne anunță că nu se lasă și rămâne la Timișoara, dar și președinte al USR. Din septembrie, conducerea primăriei va fi preluată de cei doi viceprimari, mai subliniază acesta. În ceea ce privește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz continuă lupta și după pierderea mandatului de primar: ”Eu rămân timișorean”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Vechiul asfalt aflat pe autostrada A1, la Margina, porțiunea după coborârea de pe drumul rapid, este frezat în aceste zile, constructorul lotului lipsă urmând să toarne asfalt nou. Astfel, lucrările din afara zonei tunelurilor de pe tronsonul A1, Margina-Holdea, au intrat într-o nouă etapă. Dinspre nodul rutier Margina spre organizarea de șantier, pe secțiunea D,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ultima cursă de la Campionatul Mondial de canotaj de la Amsterdăm intră în istorie. România a cucerit aurul, două sportive tricolore devin primele din lume cu trei locuri I la CM, iar un sportiv legitimat la CSM obține și el aurul mondial. AUR pentru România în proba de 8+1 mixt (Mix8+) la Campionatele Mondiale de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Timișoara are un campion mondial la canotaj! Simona Radiș și Adriana Adam intră direct în cărțile de istorie, sunt legende
O clipitură de ochi… Pilotul din Câmpulung Muscel, Aurelian Andronache, la bordul monopostului Wolf Thunder, a bifat prima sa victorie din carieră la Super Rally după ce s-a impus la Trofeul Profi Timișoara 2026, fiind mai rapid cu doar 19 sutimi de secundă decât Simone Tempestini. Pilot de viteză în coastă, Andronache a debutat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât raliu… spectacol total! Andronache a câștigat prima cursă din carieră chiar la Timișoara, unde i-a învins la limită pe Tempestini și timișoreanul Leo Borlovan
Atmosferă de zile mari, cu mii de fani alb-violeți pe Electrica, pregătiți pentru un meci care în alte condiții se juca altundeva și în altă ligă. Poli a avut un prim sfert de oră perfect în care a și înscris, oapeții din Tg. Mureș au mai domolit apoi avântul gazdelor și apoi au pus probleme,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu e niciunde ca la Timișoara! Chiar și cu un om în minus, Poli a învins clar AFC ASA Tg. Mureș, dar a și suferit pentru cele trei puncte
Continuă și în luna septembrie acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea țânțarilor și a larvelor acestora. Intervențiile sunt programate în perioada 2-7 septembrie. Operațiunile vor avea loc pe timpul nopții, între orele 22 și 06, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Se recomandă evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara reia acțiunile de dezinsecție terestră
Primăria Timișoara a făcut publice o serie de imagini noi de pe stadionul LEGO din Calea Buziașului. Cele mai noi informații arată că viitoarea zonă de joc e pregătită pentru instalarea gazonului. Pe stadion a fost încheiată instalarea acoperișului de deasupra tribunelor principale, dar și la peluze. Urmează să fie puse și jgheaburile și celelalte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stadionul LEGO așteaptă instalarea gazonului/VIDEO
S-a pus în „mișcare” și Liga 3 în acest weekend, acolo unde Unirea Alba Iulia pare principală favorită la play-off, alături însă de Blaj și de alte echipe care s-au întărit, în seria vestică, a VII-a. Surprizele nu au întârziat să apară încă din prima rundă. Timișul Șag a învins la Ghiroda, o echipă puternică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A început și Liga 3. În Seria 7, Deva este primul lider după un succes cu Poli II, în timp ce Șagul a învins surprinzător la Ghiroda
Când am făcut cunoștință cu Galinni, în urmă cu un an, povestea era una despre liniște, răsfăț și câteva gesturi simple prin care o femeie își poate face loc, chiar și într-o zi aglomerată, pentru propriul ei moment de bine. Un an mai târziu, povestea nu mai încape într-o lumânare aprinsă sau într-o baie parfumată....
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la ritualul de baie la un univers complet de stare de bine: Galinni își extinde povestea bănățeană
Dominic Fritz acuză televiziunea Realitatea Plus că a încercat să îl implice în ancheta desfășurată de Recorder pe tema implicării șefului SPP, Lucian Pahonțu, în evenimentele din decembrie 1989. Liderul USR spune că i s-a solicitat o reacție în acest sens de către televiziunea amintită, dar că răspunsul dat nu a fost luat în considerare....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, în conflict cu o televiziune bucureșteană care îl acuză de implicare în ancheta Pahonțu/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.