Spagarii de la Moravita, adusi la Timisoara

Au fost duşi la Bucureşti în mare grabă, cu elicopterele, şi s-au întors acasă cu autocarele. Este vorba despre aproape 40 de vameşi şi poliţişti de frontieră arestaţi, în luna februarie, pentru luare de mită şi contrabandă cu ţigări. Ei vor fi judecaţi la Timişoara.

Operaţiunea desfăşurată, acum trei luni, în punctele de trecere a frontierei cu Serbia s-a soldat cu 140 de persoane reţinute, deopotrivă poliţişti de frontieră şi vameşi. Toţi au fost transferaţi la Bucureşti, până când procurorii DNA au întocmit rechizitoriile. Miercuri, 38 dintre cei reţinuţi în februarie au fost transferaţi la Timişoara, fiind aduşi acasă cu autocarul. Până la finalizarea procesului şi anunţarea sentinţelor, judecăţii şi primirea sentinţei, ei vor sta în arestul Poliţiei Timiş. „Nu va fi o problemă, activitatea arestului se va desfăşura în condiţii normale, deoarece are suficiente locuri”, a declarat Emil Andrei, ofiţerul de presă al Poliţiei Timiş,. Din cauza transferului, Curtea de Apel Timişoara a fost obligată să amâne, până vineri, cererile de liberare provizorie care erau pe rol miercuri.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

aeroportul-timisoara-stuttgard

Administratie vezi arhiva Administratie

gauss-topografie-timisoara_728x90px

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT, misiune economică în SUA

Sport vezi arhiva Sport

Naționala U19 se pregătește de ”Elită” în Turcia. Trei jucătoare de la Fortuna, în lot

Selecționata feminină Under 19 a României se află în această perioadă într-un stagiu de pregătire în Turcia, pentru a pune la punct toate detaliile înaintea jocurilor de la Turul de Elită, ultima fază înainte de EURO WU19 din această vară. Trei jucătoare de la Fortuna becicherecu Mic au fost chemate la lot de un selecţioner...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Naționala U19 se pregătește de ”Elită” în Turcia. Trei jucătoare de la Fortuna, în lot
Iulius Town

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

blocuri reabilitate

Timişoara pe locul trei la nivel naţional la chiria apartamentelor. Un apartament de două camere, 350 de euro

Piața închirierilor de apartamente a fost, în ultimul trimestru din 2019, una destul de dinamică pentru final de an. Timişoara rămâne, ca şi preţuri, pe locul 3 la nivel naţional, pe primele două fiind la egalitate Bucureştiul şi Clujul, fiind unul dintre marile oraşe unde chiriile solicitate au rămas relativ constante. În București, chiria medie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara pe locul trei la nivel naţional la chiria apartamentelor. Un apartament de două camere, 350 de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Piața închirierilor de apartamente a fost, în ultimul trimestru din 2019, una destul de dinamică pentru final de an. Timişoara rămâne, ca şi preţuri, pe locul 3 la nivel naţional, pe primele două fiind la egalitate Bucureştiul şi Clujul, fiind unul dintre marile oraşe unde chiriile solicitate au rămas relativ constante. În București, chiria medie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara pe locul trei la nivel naţional la chiria apartamentelor. Un apartament de două camere, 350 de euro
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara au dispus arestarea preventivă a unui bărbat care este acuzat că întreținut relații sexuale cu fiica ca timp de mai mulți ani. Aceasta a rămas și însărcinată, născând la… 15 ani. Copila locuia cu tatăl său în Bistrița-Năsăud, iar ulterior s-a mutat la Timișoara. Bărbatul întreținea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbat arestat preventiv după ce a întreținut relații sexuale cu fiica sa, când era minoră, și a lăsat-o însărcinată
Prezentările de modă pentru Primăvară-Vară 2020 ale marilor Case de Modă s-au remarcat prin modele de pantofi interesante, în culori vii, cu un plus de prospețime. Spre deosebire de anul anterior, 2019, care a fost predominat de modele de pantofi inspirate din moda anilor 90, anul 2020 a venit cu stiluri noi referitoare la aceste accesorii care ne pun în evidență atât de bine picioarele și scot din anonimat orice ținută oricât de banală ar fi!
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințele anului 2020 în materie de pantofi
Timișul va fi promovat la București, la Târgul de Turism din această primăvară, alături de Timișoara, care în 2021 va fi Capitală Europeană a Culturii. Timișul are multe de arătat, Timișoara la fel, dar mulți dintre potențialii vizitatori nu cunosc aceste locuri. O oportunitate în plus pentru a le cunoaște este Târgul de Turism de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Să vină turiștii! Timișul va fi promovat la București, la Târgul de Turism din primăvară!
Selecționata feminină Under 19 a României se află în această perioadă într-un stagiu de pregătire în Turcia, pentru a pune la punct toate detaliile înaintea jocurilor de la Turul de Elită, ultima fază înainte de EURO WU19 din această vară. Trei jucătoare de la Fortuna becicherecu Mic au fost chemate la lot de un selecţioner...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Naționala U19 se pregătește de ”Elită” în Turcia. Trei jucătoare de la Fortuna, în lot
Două grupuri de migranți au fost depistate de polițiștii locali în Timișoara. Tineri din Siria, Maroc și Afganistan au fost depistați în zona centrală a Timișoarei. Polițiștii au observat ieri, pe strada A. Pacha, trei tineri care, la vederea patrulei, au devenit agitați. Au fost legitimați de polițiștii locali, care au constatat în timpul discuției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tineri migranți din Siria, Maroc și Afganistan – depistați de polițiștii locali în zona centrală a Timișoarei
Top