Proiectul „Voluntar în Europa” se desfăşoară, în zilele de 7 şi 8 mai, la Universitatea de Vest Timişoara, organizat de Asociaţia Studenţilor Europeni (AEGEE). Asociaţia este una dintre cele mai mari organizaţii studenţeşti din Europa, cu peste 250 de filiale în oraşe din 40 de ţări.
Cea de a doua ediţie a proiectului „Voluntar în Europa” îşi propune să-i educe pe elevii de liceu pentru munca voluntara şi să-i determine să-şi asume responsabilităţi. Membrii AEGEE vor ca liceenii să conştientizeze importanţa voluntariatului în cadrul unui ONG. Printre activităţile proiectului se regăsesc cursuri de scriere a proiectelor, de promovare a unui concert, ca activitate practică, dar şi o ieşire în oraş, sâmbătă seara, de la ora 20,30. Prima ediţie a acestui proiect a avut loc în primăvara anului 2010, cu participarea a 30 de elevi de la Liceul „Grigore Moisil” şi Colegiul Bănăţean.
Comentarii prin facebook