Primaria nu face fata invaziei de ambrozie

Municipalitatea timişoreană continuă războiul cu ambrozia. Această plantă originară din America de Nord, dar împământenită zdravăn pe terenurile virane din oraşul de pe Bega face zile amare localnicilor care suferă de alergii.

Specie invazivă, Ambrosia Artemisiifolia este inclusă în lista oficială a buruienilor de carantină şi în multe ţări din Europa este combătută mecanic şi chimic. Planta are o perioadă de înflorire care se întinde pe mai multe luni, iar cantitatea de polen produsă se dublează în perioadele de secetă şi temperaturi crescute. La Timişoara, ambrozia le face viaţă grea alergicilor care, timp de câteva luni pe an, sunt condamnaţi să ia medicamente cu ghiotura, pentru a putea respira cât de cât normal. Angajaţii municipalităţii au făcut, din nou, un inventar al zonelor infestate de ambrozie şi urmează să demareze acţiunea de erbicidare. În funcţie de condiţiile meteo, aceasta se va desfăşura după următorul program: 29 august – cartierul Plopi; 30 august – cartierul Ciarda Roşie; 31 august – Elisabetin – Freidorf; 1 septembrie – Mehala şi Ronaţ; 2 septembrie – Calea Aradului, Calea Torontalului, strada Ovidiu Balea; 3 septembrie – Calea Lipovei, zona UMT. Există şi o hotărâre de consiliu local care prevede amendarea celor care nu distrug buruienile de pe terenurile pe care le deţin, dar nu se ştie numărul amenzilor date până acum. Totuşi, reprezentanţii municipalităţii îi roagă pe timişorenii care pot da relaţii despre proprietarii terenurilor virane pe care creşte în voie ambrozia să anunţe Direcţia de Mediu, la numărul de telefon 0256-408437.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Timişoara a arătat respect. “Marele protest” al Partidului Antena 3 împotriva primarului Dominic Fritz… un fâs penibil

Câteva personaje dezorientate s-au rătăcit, în această după-amiază la “marele protest” organizat în faţa Primăriei Timişoara de PUSL, partidul lui Dan Voiculescu şi Maria Grapini. Protestul împotriva primarului Dominic Fritz fost anunţat cu mare tam-tam de vreo zece zile, organizatorii bazându-se pe prezenţa a mii de oameni. „Timișoara merită respect!” a fost sloganul prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara a arătat respect. “Marele protest” al Partidului Antena 3 împotriva primarului Dominic Fritz… un fâs penibil
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

6 iulie 1958 în istoria Politehnicii! Pentru prima dată în istorie, Cupa României venea la Timișoara/VIDEO

6 iulie 1958 este o zi scrisă cu litere de aur în istoria orașului! Știința, numele sub care evolua atunci Politehnica, cucerea Cupa R.P.R. și aducea la Timișoara primul trofeu din istoria clubului. În finala disputată pe stadionul 23 August din București, studenții timișoreni învingeau Progresul cu 1-0, prin golul lui Cădariu. Știința a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 6 iulie 1958 în istoria Politehnicii! Pentru prima dată în istorie, Cupa României venea la Timișoara/VIDEO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Sistemul de valorificare a nămolului rezultat din epurarea apelor uzate de Aquatim e aproape de finalizare

Societatea Aquatim se apropie de momentul în care va pune în funcțiune instalația de valorificare a nămolului rezultat în urma procesului de epurare a apelor uzate. În aceste zile se montează scrubberele – echipamente industriale esențiale pentru funcționarea noii instalații. Acestea au rolul de a trata aerul rezultat din procesul de uscare a nămolului, reținând și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sistemul de valorificare a nămolului rezultat din epurarea apelor uzate de Aquatim e aproape de finalizare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Printr-o serie de evenimente desfășurate între 6 și 30 iulie, Universitatea de Vest Timișoara, prin Facultatea de Arte și Design, aduce arta contemporană în spațiul public și creează contexte de întâlnire între tinerii creatori, profesioniștii din domeniu și comunitate. Publicul este așteptat să descopere creația noii generații de artiști și designeri, în cadrul „Turning Point”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Arte și Design din cadrul UVT invită publicul să descopere creația noii generații de artiști și designeri în cadrul „Turning Point” 2026
Municipalitatea timișoreană a lansat licitația care va stabili executantul proiectului Magistrala Verde, unul în valoare de peste 150 de milioane de lei și care va schimba total Calea Șagului din Timișoara. Proiectul este finanțat în cea mai mare parte, cu 97 de milioane de lei, cu fonduri europene nerambursabile. Calea Șagului va fi transformată într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a început căutarea pentru firma care va realiza Magistrala Verde de pe Calea Șagului
6 iulie 1958 este o zi scrisă cu litere de aur în istoria orașului! Știința, numele sub care evolua atunci Politehnica, cucerea Cupa R.P.R. și aducea la Timișoara primul trofeu din istoria clubului. În finala disputată pe stadionul 23 August din București, studenții timișoreni învingeau Progresul cu 1-0, prin golul lui Cădariu. Știința a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 6 iulie 1958 în istoria Politehnicii! Pentru prima dată în istorie, Cupa României venea la Timișoara/VIDEO
Societatea Aquatim se apropie de momentul în care va pune în funcțiune instalația de valorificare a nămolului rezultat în urma procesului de epurare a apelor uzate. În aceste zile se montează scrubberele – echipamente industriale esențiale pentru funcționarea noii instalații. Acestea au rolul de a trata aerul rezultat din procesul de uscare a nămolului, reținând și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sistemul de valorificare a nămolului rezultat din epurarea apelor uzate de Aquatim e aproape de finalizare
Fotbalul la sat este un fenomen social profund, un liant comunitar și o oază de pasiune unde se îmbină tactica simplă, ambiția pură și terenurile neconvenționale. Acesta păstrează intact farmecul sportului-rege, concentrându-se mai puțin pe tactici sofisticate și mai mult pe dăruire, fair-play și socializare. Iar la Cerneteaz, doamna fotbalului timișean, Lenuța Tiuch, ține la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul unește generații! Iar cele mai frumoase amintiri se scriu la firul ierbii, mai ales la Cerneteaz/FOTO
Nu cred că adevărul este cea mai mare nevoie a omului. Cred că apartenența este. Afirmația pare cinică. Poate chiar periculoasă. Ne place să credem că oamenii iau decizii după ce cântăresc argumente, verifică fapte și aleg ceea ce este adevărat. Așa ne descriem. Așa ne-am dori să fim. Dar istoria spune altceva. De mii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu minciuna ne cucerește. Singurătatea ne predă. Conflictul ascuns dintre adevăr și nevoia de a aparține
Dacă îți dorești să petreci o zi de vară în mijlocul naturii, printre livezi, legume proaspăt culese și preparate gătite cu grijă, producătorul local Dintre Dealuri te invită sâmbătă, 11 iulie, la Brunch-ul verii în grădină, un eveniment care promite să aducă împreună gusturile autentice ale Banatului, oameni pasionați de agricultura locală și experiențe culinare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Brunch-ul verii în grădină: producătorul local Dintre Dealuri te invită la o zi cu gust de Banat, roșii colorate și gem de caise la ceaun
Top