Festivalul rachiului, la Sampetru Mare

Un pahar de rachiu este oricând bine venit. Asta o ştiu şi timişenii comuna Sâmpetru Mare, care s-au decis să organizeze, sâmbătă, un eveniment în care rolul principal va fi deţinut de rachiu. Este vorba despre o idee comună, care va fi pusă în practică de primăria din Sâmpetru Mare, Uniunea Sârbilor din România şi câţiva sponsori locali.

Nu vor lipsi nici concursurile. Organizatorii vor oferii premii în rachiu de cea mai bună calitate celor mai bune echipe la trasul de funie, iar cei care vor arunca cât mai departe bolovanul vor fi şi ei răsplătiţi. Cel mai important concurs va fi însă acela în care participanţii se vor duela la secţiunea „Cel mai bun rachiu”. Bănăţenii care cred că au cel mai bun rachiu sunt astfel invitaţi să-i contacteze pe organizatori pentru a se înscrie la prima ediţie a „Festivalului rachiului” de la Sâmpetru Mare. Aceiaşi organizatori îi „ameninţă” pe participanţi cu tot felul de specialităţi la grătar, fasole la ceaun şi gulaş, toate acestea urmând a fi asezonate cu păhărele multe de rachiu de cea mai bună calitate.
Programul artistic va fi asigurat de mai multe ansambluri folclorice, dintre care amintim ansamblul Provesta Vukovar din Croaţia, Vinca din Serbia, Mladost din Timişoara, Sfântul Sava din Sânnicolau Mare şi Plavii Delia din Sâmpetru Mare. Şi pentru ca atmosfera să fie în ton cu rachiul ce va fi servit la eveniment, organizatorii i-au convins pe cei din grupul de tamburaşi şi din orchestra de suflători ai lui Deian Ilici din Serbia să le ofere participanţilor un spectacol de neuitat.

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

sorin a spus: (septembrie 21st, 2011 at 14:36 )

haideti fratilor sa bem!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! bautura-i temelie, iar mancarea-i fudulie! sa fie clar!

banatzan a spus: (septembrie 21st, 2011 at 16:04 )

cine a scris articolul asta e un jurnalist de 2 bani sau mai degraba o emigranta in BANAT! in primul rand nu exista in BANAT termenul (rachiu) ci rachie-asa-i spunem noi banatenii si o a doua mare gafa este loc sanpetru mare si nu sampetru! esti varza ca si informare! deci esti o azilanta ce traiesti aiurea pra la noi prin covasie! (daca intelegi) desi nu cred!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Punct final în circul pe tema Pasarelei Îndrăgostiților. A fost emisă autorizația de construire

Noua pasarelă a îndrăgostiților, denumirea găsită pentru pasarela pietonală de la Parcul Copiilor, poate intra în lucru. Primăria Timișoara a emis autorizația de construire pentru obiectiv, ca urmare a decizie favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii. Decizia vine după un an de dispute pe tema...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punct final în circul pe tema Pasarelei Îndrăgostiților. A fost emisă autorizația de construire
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Doi importanți oficiali europeni vor participa la Forumul Timișoara pentru Valori Europene

Forumul Timișoara pentru Valori Europene se va bucura de prezența a doi importanți oficiali europeni, Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (2019–2024) și comisar european pentru concurență (2014–2024) și Marcelo Rebelo de Sousa, președintele Portugaliei (2016 – 9 martie 2026). Ei se vor afla la Timișoara în perioada 5–6 noiembrie 2026. Forumul este organizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi importanți oficiali europeni vor participa la Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Performanță de top pentru CSM Timișoara: Andreea Gogan, dublă medaliată cu bronz la Naționalele U20 de haltere, la doar 16 ani

Sala de Atletism „Ioan Soter” din București a găzduit săptămâna aceasta Finala Campionatului Național U20 la haltere, o competiție unde sportivele din întreaga țară și-au măsurat forțele. Printre remarcatele ediției s-a numărat sportiva legitimată la CSM Timișoara, Andreea Gogan, care a reușit o evoluție entuziasmantă în limitele categoriei 53 kg, una foarte puternică în România,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță de top pentru CSM Timișoara: Andreea Gogan, dublă medaliată cu bronz la Naționalele U20 de haltere, la doar 16 ani
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, admite că România va putea reveni la un deficit bugetar de 3% doar în anul 2031. aceasta, după ce a analizat Raportul BNR publicat cu titlul „Sustenabilitatea financiară – De la deficite la convergență nominală”. Raportul arată că România a ajuns într-un punct de presiune fiscală majoră: deficit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sala de Atletism „Ioan Soter” din București a găzduit săptămâna aceasta Finala Campionatului Național U20 la haltere, o competiție unde sportivele din întreaga țară și-au măsurat forțele. Printre remarcatele ediției s-a numărat sportiva legitimată la CSM Timișoara, Andreea Gogan, care a reușit o evoluție entuziasmantă în limitele categoriei 53 kg, una foarte puternică în România,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță de top pentru CSM Timișoara: Andreea Gogan, dublă medaliată cu bronz la Naționalele U20 de haltere, la doar 16 ani
Operațiunile de reabilitare și consolidare efectuate pe DN 59B, între Deta și Cruceni avansează. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 – km 75), echipele antreprenorului PORR Construct au finalizat așternerea stratului de legătură, au început execuția marcajului rutier provizoriu, amenajarea acceselor la proprietăți, a acostamentelor și înlocuirea capacelor de la căminele de canalizare. Pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Continuă lucrările executate pe drumul dintre Deta și Cruceni/FOTO
Bronzul ultimei ediții de Superligă feminină, Politehnica Timișoara, nu a mai prelungit contractul antrenorului Orlando Ștefan, care a luat echipa la greu din Liga a II-a și a dus-o pe podium în elită și s-a orientat rapid spre un alt tehnician. Așadar, Andra Vela este antrenoarea Politehnicii Timișoara Femina începând cu acest sezon. Deținătoare a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Schimbare pe banca Politehnicii Femina. Iese Oli Ștefan, intră Andra Vela
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, la Atelierul de scriere creativă – audiție muzicală: Concertul pentru corn nr. 4 de Wolfgang Amadeus Mozart, interpretat de Ioan Rădulescu – corn, Theodor Rădulescu – pian. Participanții la Atelierul de scriere creativă se vor reuni la Casa cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelier de scriere creativă și audiție muzicală la UMF. Concertul pentru corn nr. 4 de Wolfgang Amadeus Mozart
Noua pasarelă a îndrăgostiților, denumirea găsită pentru pasarela pietonală de la Parcul Copiilor, poate intra în lucru. Primăria Timișoara a emis autorizația de construire pentru obiectiv, ca urmare a decizie favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii. Decizia vine după un an de dispute pe tema...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punct final în circul pe tema Pasarelei Îndrăgostiților. A fost emisă autorizația de construire
La Timișoara s-a deschis cea de-a XXXIII-a ediție a Cursurilor de vară de limbă, cultură și civilizație românească, unul dintre programele de tradiție ale facultății, dedicat promovării limbii și culturii române în plan internațional. Organizator este Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), prin Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie, a deschis Susținut de peste trei decenii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara continuă tradiția promovării limbii și culturii române prin cursurile de vară de limbă, cultură și civilizație românească
Actorul Ion Rizea a câștigat concursul de proiecte organizat de Ministerul Culturii pentru postul de director al Teatrului Național Timișoara. El ocupa ca interimar acest post încă din luna mai, atunci când fostul manager, Ada Hausvater a părăsit Timișoara pentru a prelua conducerea Teatrului Național București. Ion Rizea va avea la dispoziție un mandat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ion Rizea devine director ”plin” al Teatrului Național Timișoara
Devenit deja tradiţional, Festivalul Avioanelor – “Folk pe aeroport” se întoarce la Buziaş, cu cea de-a XI-a ediţie. Manifestarea este organizată de Primăria Buziaș şi Asociaţia Culturală “Izvoraşul” în colaborare cu Terasa „La Aeroport”. Festivalul se va desfăşura pe perioada a două zile, respectiv 18 şi 19 iulie 2026. Primăria Buziaș și Asociația Culturală „Izvorașul”, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festivalul avioanelor revine în weekend la Buziaş cu cea de-a XI ediţie
Luna august va aduce și începerea modernizarii liniei de tramvai din proiectul de regenerare urbană a zonei Piața Traian. Operațiunile vor începe pe data de 3 august, sunt lucrări la cel mai important tronson de infrastructură pentru tramvaie din oraș, respectiv la Bulevardul 3 August 1919 și în intersecția de la colțul Pieței Traian. Intervențiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din august începe modernizarea liniei de tramvai din Traian. Circulația în zonă va fi afectată
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.