Cele mai importante nume ale fotbalului românesc din ultimele două decenii vin la Timişoara, în 15 septembrie, pentru un meci caritabil. Banii vor fi destinaţi Spitalului de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu”, pentru cumpărarea unui laser chirurgical.
Meciul va începe la ora 19, pe Stadionul „Dan Păltinişanu”. Un bilet costă 15 lei. Tichetele se găsesc la stadion, dar şi în Piaţa Operei, respectiv Piaţa Unirii. Vor juca Gică Hagi, Gică Popescu, Cosmin Contra, Miodrag Belodedici, Ioan Ovidiu Săbau, Gabi Balint, Iosif Rotariu, Ioan Timofte, Viorel Moldovan, Anton Dobos şi alţii. Generaţia de aur a României va înfrunta o echipă a fostelor glorii ale Politehnicii: Vlaicu, Varga, Guşatu, Bătrânu, Stoicov, Ivan, Velcea, Popescu sau Săvoiu. Evenimentul este organizat de Spitalul de Copii, în colaborare cu cluburile Rotary şi Rotaract şi CJ Timiş, prin strădania lui Iosif Rotariu, la iniţiativa căruia, la Timişoara, s-au mai jucat meciuri caritabile. (sursa foto: sportingorj.ro)
Comentarii prin facebook