Scolile generale sunt asteptate la „Memorialul Ioan Macavei”

În 15-16 octombrie, arena Fortuna din Covaci va găzdui prima ediţie a „Memorialului Ioan Macavei” la fotbal. Competiţia este destinată elevilor de clasa a VIII-a.

Competiţia este rezervată şcolilor generale din Timişoara şi din judeţul Timiş, mai precis, elevilor din clasele a VIII-a, dar echipele pot include şi elevi din clase mai mici. Nu pot participa copii născuţi înainte de 1 ianuarie 1996. Se va juca pe teren mare, 11 la 11, două reprize a câte zece minute, eliminatoriu, în caz de scor egal apelându-se direct la loviturile de la 11 m. Echipa câştigătoare va primi un premiu financiar consistent, iar cel mai bun jucător al competiţiei va fi răsplătit cu o bursă lunară, timp de un an. Înscrierile se pot face pe e-mailul club@fortuna-covaci.ro sau la numerele de telefon 0256/312.035 şi 0742/157.171. Ioan Macavei a fost cunoscut ca un om de fotbal adevărat. Arădean la origini, Macavei a evoluat cel mai mult la nivelul eşalonului secund, unde a îmbrăcat tricoul echipelor Vagonul Arad şi Mureşul Deva. Microbul fotbalistic a fost moştenit şi de cei doi copii ai săi, Florin şi Marius, primul dintre aceştia punând bazele clubului Fortuna Covaci, cu care a ajuns până în Liga a II-a. Ioan Macavei a fost preşedintele de onoare al clubului fondat de cei doi fii ai săi. El a murit în primăvara acestui an. Satul Covaci este cea mai mică localitate din România care a avut vreodată o reprezentantă în eşalonul secund. Istoria Fortunei Covaci se contopeşte de aproape doi ani cu identitatea formaţiei UTA Arad, care evoluează în eşalonul secund datorită clubului din localitatea în care locuiesc câteva sute de suflete. (sursa foto: regelefotbal.ro – Ioan Macavei – dreapta, alături de fratele său, Gheorghe Macavei)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

O nouă demisie la Consiliul Judeţean. Bogo Anucin pleacă de la conducerea DGASPC, vine Monica Truşcă

Seria demisiilor din Consiliul Judeţean sau instituţiile din subordine continuă. Bogo-Octavian Anucin a demisionat din funcţia de director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș. El va fi înlocuit cu Monica Truşcă, cea care deţinea funcţia de director-general adjunct al instituţiei. Valul de demisii din Consiliul Judeţean sau instituţii din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă demisie la Consiliul Judeţean. Bogo Anucin pleacă de la conducerea DGASPC, vine Monica Truşcă
L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

CSC Ghiroda

Liga a 3-a. Liderul Peciu Nou pierde surprinzător acasă, Ghiroda câştigă printr-un penalty în minutul 98

Etapa a 12-a din Seria 9 a Ligii 3 a dus o mare surpriză, liderul din Peciu Nou fiind întrecut pe teren propriu de o echipă din subsolul clasamentului, Gloria Cermei. Poli Timişoara reuşeşte să învingă acasă Lotus Oradea, urcând un loc în clasament. Meciul cel mai aprins al etapei s-a jucat la Ghiroda, acolo...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga a 3-a. Liderul Peciu Nou pierde surprinzător acasă, Ghiroda câştigă printr-un penalty în minutul 98
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Patru persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier petrecut în municipiul Lugoj

În urma unei coliziuni între două maşini, patru persoane cu vârste cuprinse între 68 şi 79 de ani au ajuns în spital. Accidentul a avut loc la intersecţia dintre strada Hezerişului şi Centura Lugojului.  Un bărbat în vârstă de 79 de ani a condus un autoturism dinspre str. Hezerișului înspre Autostrada A6, iar la intersecția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier petrecut în municipiul Lugoj
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Centura Vest e blocată din nou. ARL Cluj a contestat din nou pe acest proiect

Proiectul Centurii Vest Timișoara pare din nou în impas. Societatea clujeană care a mai contestat o dată proiectul a depus o nouă contestație, după ce a fost anunțat câștigătorul licitației organizate de CNAIR pentru proiect. În urma concursului, turcii de la Nurol Insaat Ve Ticaret AS au primit contractul, dar cei de la ARL Cluj,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura Vest e blocată din nou. ARL Cluj a contestat din nou pe acest proiect

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Seria demisiilor din Consiliul Judeţean sau instituţiile din subordine continuă. Bogo-Octavian Anucin a demisionat din funcţia de director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș. El va fi înlocuit cu Monica Truşcă, cea care deţinea funcţia de director-general adjunct al instituţiei. Valul de demisii din Consiliul Judeţean sau instituţii din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă demisie la Consiliul Judeţean. Bogo Anucin pleacă de la conducerea DGASPC, vine Monica Truşcă
Vom câștiga alegerile prezidențiale parlamentare și vom forma guvernul în jurul Partidului Național Liberal. Este unul din mesajele centrale care a fost repetat în cadrul întâlnirii regionale a filialelor PNL din vestul țării. Majoritatea liderilor PNL care au luat cuvântul au vorbit despre pericolul binomului PSD-AUR. Aceștia au arătat că singurul candidat care poate strica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mesaj de unitate la regionala PNL de la Timișoara: Nicolae Ciucă e singurul care poate opri blatul PSD-AUR!
În scurt timp, Primăria Timișoara va avea disponibil un al treilea cinematograf. După Victoria și Timiș, cinefilii și nu numai vor putea vedea spectacole cinematografice la Cinema Studio. Primăria a anunțat că în urmă cu două zile a recepționat clădirea de la constructorul care s-a ocupat de reabilitarea și transformarea Cinema Studio. ”Cinema Studio poate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clădirea Cinema Studio a fost predată primăriei
Primăria Timișoara se pregătește să își exercite dreptul de preempțiune pentru o parte dintr-un apartament situat într-o clădire din zona istorică a Timișoarei. Deține deja două treimi din acel apartament, iar o treime este deținută de o persoană privată. Odată achiziționată acea parte, apartamentul ar putea fi închiriată pentru cazuri sociale. Cu ocazia depunerii jurământului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara devine ”activă” pe piața imobiliară locală
Duminică, 17 noiembrie, începând cu ora 13.00, localitatea Cerneteaz va fi gazda celei de-a VI-a ediții a Festivalului Nica Iancu Iancovici, un eveniment devenit deja tradiţional, care celebrează tradiția, muzica și talentul artistic. Evenimentul este un omagiu adus memoriei lui Nica Iancu Iancovici, un simbol al culturii bănățene, cunoscut pentru contribuția sa remarcabilă la promovarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment deja tradiţional, Festivalul Nica Iancu Iancovici, duminică, la Cernăteaz
Seria de trei spectacole susținute de John Malkovich pe scena Teatrului Național Timișoara, cu piesa The Infamous Ramirez Hoffman s-a încheiat cu succes. Interesul publicului local a fost la nivel maxim. O revenire a actorului american nu e exclusă anul viitor. Proiectul imaginat pentru anul Capitalei Europene a Culturii, proiect pe care, mai departe, îl...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seria de spectacole susținute de John Malkovich la Timișoara a fost un succes/FOTO
Tabloul ”Copil mușcat de o șopârlă”, realizată de Michelangelo Merisi da Caravaggio, parte a colecției Roberto Longhi, poate fi admirată de publicul românesc, fiind piesa principală în cadrul expoziției deschise sâmbătă, la Muzeul Național de Artă Timișoara. Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană, capodopere din colecția Roberto Longhi”, prezintă, alături de pictura amintită,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost deschisă oficial expoziția mult așteptată, dedicată lui Caravaggio/FOTO
Întâlnirea liberalilor de la Timișoara s-a lăsat cu o nouă ieșire ”colorată” a aceluiași Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al PNL, care de această dată a lansat un atac dur, inclusiv la adresa primarului Timișoarei, despre care a a spus, adresându-se timișorenilor, ”Voi l-ați ales primar pe unul din ăsta”, încadrându-l în ceea ce se numește un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rareș Bogdan, atac deschis la adresa primarului Timișoarei. Dominic Fritz îi răspunde
Top