Mama Mia Becicherecu Mic a predat „lanterna rosie” si a detronat liderul!

Mama Mia Becicherecu Mic s-a descotorosit de nedorita „lanternă roşie” şi a reuşit să detroneze liderul, într-un singur joc! Mutarea de pe banca tehnică a conducerii echipei din Becicherecu Mic, prin instalarea cuplului format din Sorin Bălu şi Petre Narcis, s-a dovedit extrem de inspirată.

Cu noii antrenori, Mama Mia Becicherecu Mic a făcut patru puncte în ultimele două etape, în condiţiile în care „pizzerii” nu au acumulat nici măcar un punct în precedentele șapte runde. Nimeni nu prevestea o victorie a celor de la Mama Mia în faţa lui ACS Recaş, principala favorită la câştigarea seriei. Jucătorii lui Cosmin Petruescu au fost însă învinşi cu 2-1 de o echipă care doreşte să se transforme din „cenuşăreasa” seriei într-o formaţie care să aibă şanse reale în lupta pentru evitarea retrogradării dintr-o serie din care vor pleca cel puţin şase formaţii, la finalul sezonului. Bâldea a deschis scorul pentru Mama Mia în minutul 25, iar Szekely, atacantul recăşenilor, a restabilit egalitatea pe finalul primei reprize. Ceea ce părea un simplu foc de paie s-a transformat în marea surpriză a etapei, Buda înscriind golul de trei puncte la zece minute după reluarea celei de-a doua reprize. Degeaba s-au chinuit oaspeţii să restabilească măcar egalarea. Jocul echipei din Recaş nu a impresionat, iar Mama Mia a avut o dublă satisfacţie la finalul jocului: a cedat Gloriei Reşiţa „lanterna roşie” şi a detronat liderul seriei.
Poziţia de lider pierdută surprinzător de ACS Recaş a fost reocupată de Millenium Giarmata, care a trecut cu 2-1 de Şcolar Reşiţa, prin golurile lui Romică Corlăţeanu şi Gideon. Cel mai spectaculos joc al etapei s-a disputat pe terenul din Făget, unde Flacăra, cu portarul Ionuţ Iacob în calitate de antrenor principal, a trecut cu 4-2 de Gloria Arad, după ce oaspeţii au condus cu 2-0. Boghian, Doroi, Gălan şi Speroni au fost semnatarii unei victorii care a avut darul să propulseze echipa din Făget de pe locul 12 până pe poziţia a noua. Măcinaţi de restanţe financiare, cei de la Poli II Timişoara au făcut o excursie până la Petroşani, pentru a pierde cu 2-0 în faţa Jiului, o echipă în a cărei componenţă se regăsesc o serie de jucători care până nu de mult au evoluat chiar şi în prima ligă.
Rezultatele etapei a noua din Liga a III-a, seria V-a: Jiul Petroşani – Poli II Timişoara 2-0; Național Sebiş – CS Vladimirescu 4-0; Millenium Giarmata – Şcolar Reşiţa 2-1; Gloria Reşiţa – CFR Simeria 1-2; Mama Mia Becicherecu Mic – ACS Recaş 2-1; FC Caransebeş – Bihorul Beiuş 2-2; Unirea Valea lui Mihai – FC Hunedoara 0-0; Flacăra Făget – Gloria Arad 4-2.

1. Giarmata 9 6 1 2 14-9 19
2. ACS Recaş 9 5 3 1 12-5 18
3. Caransebeş 9 5 3 1 14-9 18
4. Bihorul Beiuş 9 5 3 1 12-8 18
5. Poli II Tm. 9 5 1 3 21-12 16
6. FC Hunedoara 9 4 3 2 8-6 15
7. Şcolar Reşiţa 9 4 3 2 12-11 15
8. CFR Simeria 9 4 2 3 12-9 14
9. Naţional Sebiş 9 3 3 3 10-7 12
10. Jiul Petroşani 9 3 3 3 9-8 12
11. Flacăra Făget 9 4 0 5 14-18 12
12. Vladimirescu 9 3 1 5 14-20 10
13. Valea lui Mihai 9 1 3 5 7-11 6
14. Gloria Arad 9 1 3 5 7-14 6
15. Becicherecu Mic 9 1 1 7 5-13 4
16. Gloria Reşiţa 8 0 3 5 4-14 3

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, răspunde unor caracterizări lansate de USR Timiș în cadrul unui comunicat de presă post Conferința Județeană a partidului. Social-democratul este vizat mai ales de adversarul său (politic) cel mai înverșunat, viceprimarul Ruben Lațcău, care spune despre Simonis că vrea ca PSD să preia tot județul și să îl transforme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO

Arena „Gheorghe Rășcanu” din Timișoara a vibrat sub energia sutelor de copii veniți din toată regiunea pentru o nouă etapă de referință din Campionatul Regional de MiniRugby Transilvania. De la micuții curajoși de la categoria U8 și până la juniorii în plină afirmare de la U16, gazonul din Ronaț a fost martorul unui spectacol sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT) își consolidează prezența și cooperarea la nivel internațional prin participarea la evenimente academice de prestigiu global. Recent, o delegație a universității a reprezentat instituția la Bruxelles, în cadrul celei de-a V-a ediții a Simpozionului de Diplomație Medicală. Delegația timișoreană a fost alcătuită din Prof. univ....
Citeşte tot articolul Citeste articolul UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Iulius Gardens s-a transformat într-un tărâm magic, unde 17 dragoni animatronici, de dimensiuni impresionante, îi așteaptă pe curioși. Personaje din producții celebre, creaturi cu puteri magice sau reprezentări inspirate din cele mai cunoscute mituri, fiecare dintre exponate spune o poveste plină de mister. Expoziția poate fi vizitată până pe 1 noiembrie 2026, iar accesul este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Gardens transformat într-un tărâm magic de 17 dragoni animatronici/Foto
Arena „Gheorghe Rășcanu” din Timișoara a vibrat sub energia sutelor de copii veniți din toată regiunea pentru o nouă etapă de referință din Campionatul Regional de MiniRugby Transilvania. De la micuții curajoși de la categoria U8 și până la juniorii în plină afirmare de la U16, gazonul din Ronaț a fost martorul unui spectacol sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, răspunde unor caracterizări lansate de USR Timiș în cadrul unui comunicat de presă post Conferința Județeană a partidului. Social-democratul este vizat mai ales de adversarul său (politic) cel mai înverșunat, viceprimarul Ruben Lațcău, care spune despre Simonis că vrea ca PSD să preia tot județul și să îl transforme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT) își consolidează prezența și cooperarea la nivel internațional prin participarea la evenimente academice de prestigiu global. Recent, o delegație a universității a reprezentat instituția la Bruxelles, în cadrul celei de-a V-a ediții a Simpozionului de Diplomație Medicală. Delegația timișoreană a fost alcătuită din Prof. univ....
Citeşte tot articolul Citeste articolul UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles
Dominic Fritz i-a avertizat pe membrii USR că intrarea partidului în opoziție va face din partid principala țintă a PSD, dar și a oamenilor PSD din Justiție și din instituțiile de control. Fritz este optimist că polul reformist, pe care USR îl va coagula împreună cu PNL și cu forțele reformatoare din politică și din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru 2028, USR Timiş şi-a propus să câştige atât Primăria Timișoara, cât și conducerea Consiliului Judeţean pentru „a apăra Banatul de captura PSD” ”
Timișenii sunt chemați să își exprime opinia referitor la proiectul de hotărâre privind propunerea de aprobare a taxelor locale de interes județean pentru anul fiscal 2027. Proiectul vizează stabilirea taxelor locale pentru instituțiile de artă și cultură aflate în subordinea Consiliului Județean Timiș pentru anul 2027. Se propune indexarea taxelor existente din anul 2026 cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș propune majorarea taxelor de interes județean cu rata inflației și introducerea de noi taxe
Municipalitatea timișoreană va primi, cu titlu gratuit, două terenuri care vor fi folosite la amenajarea unui nou drum, denumit Aleea Aurora Gruescu. Acesta va crea o legătură între strada Demetriade și strada Constructorilor. Unul dintre terenuri are suprafața de 1.894 de metri pătrați, iar cel de al doilea 11.074 metri pătrați, fiind situate pe strada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara primește aproape 13.000 de metri pătrați de teren pentru un nou drum între străzile Demetriade și Constructorilor
După o experiență fructuoasă la Bistrița, Dan Dumitru revine la Timișoara, fiind numit manager sportiv al clubului sportiv al municipalității, SCM Timișoara. Dan Dumitru a semnat un contract valabil până la finalul sezonului 2026/2027. El este absolvent al Facultății de Educație Fizică si Sport din Timișoara, în 1995, și a obținut masteratul în Educație Fizică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dan Dumitru este noul manager sportiv general al SCM Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.