Care din sefii Primariei Timisoara i-a cerut spaga lui Sorin Neagoe?

Dezvăluirile lui Sorin Neagoe, patronul ItalRom, au pus pe jar Primăria Timişoara. Acesta a declarat public că unul dintre primii patru oameni din instituţia de pe Bd. CD Loga 1 i-a cerut şpagă două apartamente pentru a-i debloca un proiect. Secretarul primăriei spune că totul e o aberatie.

Numele lui Sorin Neagoe, patronul ItalRom, a apărut în dosarul terenurilor luate cu acte false de Ionelaş Cârpaci. Neagoe susţine că cea mai mare mârşăvie făcută de Primăria Timişoara împotriva sa s-a petrecut în cadrul unui proiect al firmei sale pe strada Take Ionescu. „În 2007 m-am dus la unul din primii patru oameni din conducerea Primăriei Timişoara. Mi-a spus că nu se prea poate rezolva, că am prea mulţi duşmani în consiliul local şi să aştept până în 2008, după alegeri, că se rezolvă. Acea persoană mi-a spus că l-am mai ajutat cu nişte treburi, dar sunt minore, că pentru a încerca rezolvarea problemei ar trebui să dau două apartamente dintr-un bloc construit pe Dorobanţi“, a declarat Sorin Neagoe, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă. Constructorul refuză însă să dezvăluie numele celui care i-ar fi cerut cele două apartamente.
Teoretic, cel mai vizat ar fi secretarul PMT, Ioan Cojocari. „Eu nu răspund la prostii de astea. Scrieţi ce vreţi. Neagoe aberează, să dovedească dacă este aşa, să spună clar cum s-a întâmplat şi cine i-a cerut şpagă. Neagoe este un om necăjit. Eu am vrut să-l ajut. A picat într-o treabă nevinovat şi mi-a fost milă de el. Dar nici noi nu suntem vinovaţi, pentru că nu puteam da autorizaţia. Dacă era legal, o avea de mult”, ne-a declarat Ioan Cojocari,. Acesta spune că fiica sa, de meserie notar, a lucrat pentru Neagoe, dar nu vede care e problema. „Da, este adevărat, Paula a lucrat şi pentru Neagoe, a fost colegă de şcoală cu copilul lui, nu înţeleg însă care este legătura. Nu i-a făcut Neagoe un favor că a lucrat pentru el”, mai spune Cojocari. Nea Jean pare să fi încurcat un pic borcanele, pentru că e destul de puţin probabil ca Paula să fi fost „colegă de şcoală cu copilul” lui Neagoe. Sorin Neagoe are o fiică şi un fiu, ambii cu vârste de peste 40 de ani. Paula Cojocari nu are mai mult de 32 de ani.
Declinul firmei lui Sorin Neagoe, una dintre cele mai prospere din oraş până acum câţiva ani, a început în momentul în care omul de afaceri a cumpărat de la Ionelaş Cârpaci un teren de 900 de metri pătraţi. S-a apucat de construit, cu credit bancar, apartamente în valoare de de trei milioane de euro, iar ulterior a aflat că, de fapt, terenul raparţine primăriei şi a fost luat cu acte false. Apartamentele nu au putut fi vândute, datoriile au crescut, iar firma a intrat în faliment. Straniu e că ItalRom a avut autorizaţie de construcţie, emisă chiar de municipalitate, care nu s-a sesizat că terenul respectiv îi aparţinea. ItalRom este şi firma care a executat lucrările la clădirea în care fi trebuit să funcţioneze Spitalul Municipal. Este acelaşi imobil pe care Direcţia de Sănătate Publică nu-l poate prelua de la primărie, din cauză că lipsesc termopane şi calorifere în valoare de circa 300.000 de euro.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

20 comentarii pentru acest articol

iancu a spus: (noiembrie 17th, 2011 at 19:39 )

Asta este primaria Timisoara. Din aceasta cauza nu mai functioneaza nimic in orasul asta. La tot pasul ti se cere spaga (mai mica sau mai mare) in functie de situatie. De prea mult timp ii Ciuhandu si Cojocari in fruntea primariei. Nu mai au frica de nimeni si de nimic…..dar vine o zi pentru fiecare.

Taur a spus: (noiembrie 17th, 2011 at 21:18 )

Cred ca Cojocari,dupa ce a cerut aprobarea lui Ciuhandu,a avut discutia cu Neagoe privind spaga.Neagoe stia in mod sigur ca bastanul Ionelas a facut marsavenii,dar a incercat….

@taur a spus: (noiembrie 18th, 2011 at 00:16 )

taur, adica bou?

sora a spus: (noiembrie 18th, 2011 at 07:39 )

toti sau niciunul!

sora a spus: (noiembrie 18th, 2011 at 07:41 )

dar sa revin… ce v-ati mai bucura sa-l prinda pe ciuhandu cu cioara vopsita! dar stiti foartew bine ca daca era asa de mult l-ar fi inhatat baietii. ce naiba! dar, cu toate astea, l-as fi preferat pe primar ceva mai infractor, dar sa faca ceva mai mult pentru oras. asta e odeea, de fapt.

mitica a spus: (noiembrie 18th, 2011 at 08:11 )

Am auzit ca mai multi paznici au cerut acest lucru pentru a-l lasa sa intre in primarie.

surse a spus: (noiembrie 18th, 2011 at 08:52 )

ADIO domnule Cojocari,
in curand si matale si ciuhandu si orza si miut si chis si altii o sa ajungeti „jos”. DNA va coace deja turtoiu !

Mr. Barley a spus: (noiembrie 18th, 2011 at 09:02 )

De cand la Cluj DNA-ul s-a luat de firma avocatei minune si de sotul ei, la noi, la firma marelui arhitect milionar – fiul marelui gospodar sarac si cinstit – nu se mai inghesuie nimeni. Oare de ce?

mircea a spus: (noiembrie 18th, 2011 at 11:36 )

Tata primar sarac, fiul prosper „om de afaceri”. Au furat cat au putut. O data si o data se va face ordine si in orasul asta. Jenantul ala de orza declara ca si-a facut mama-sa casa la sag din pensie. Orza! cat de penibil poti fi.

geta a spus: (noiembrie 18th, 2011 at 11:44 )

ha ha ha. Orza are impresia ca toti Timisorenii sunt prosti si el e marele destept. Macar de si-ar fi trecut casa pe numele altcuiva, dar fiind un tip extrem de destept, ca sa nu zic altfel, a trecut-o pe numele mamei lui. Bravo Orza! la mai mare

@ mircea a spus: (noiembrie 18th, 2011 at 11:45 )

eu zic ca esti penibil tu, cu atacurile tale ieftine de campanie electorala. iara te pune robu sa scrii dejectii in timp ce el pozeaza in tip elegant?

surse a spus: (noiembrie 18th, 2011 at 11:47 )

oare din ce bani si-a luat fiica lui robu ditamai penthouse-ul intr-un viloi ultramodern?

pentru @mircea a spus: (noiembrie 18th, 2011 at 12:04 )

Mai lingaule. Care parte nu iti place. Am zis ca orza ii un penibil ca nu ii in stare sa isi asume ceea ce face. Daca nu poate sa justifice banii din care si-a facut casa, asta e. O sa verifice instantele abilitate. Ii penibil ca trece casa pe numele mamei sale pensionara.

Cristi a spus: (noiembrie 18th, 2011 at 12:28 )

DNA!!! Chiar nu se sesizeaza nimeni ca de cativa ani scandalurile si acuzatiile astea sunt pe banda rulanta? Cati bani au si putut fura de nu se atinge nimeni de ei?…de fapt 15 ani e timp suficient

terente a spus: (noiembrie 18th, 2011 at 12:28 )

de robu nu va luati. si el fura, dar fura corect. ceilalti fura ca infractorii, dar el fura ca un finut.

@ pt mircea a spus: (noiembrie 18th, 2011 at 12:55 )

dar de unde stii tu ca nu si-a facut ma’sa casa? sa acuzi pe unul asa, ca e moda asta, mi se pare penibil! se fac sute de case in orasul asta. mare branza. ne-am facut toti procurori in tara asta.

traciatu a spus: (noiembrie 18th, 2011 at 22:41 )

oare cati procurori si cati judecatori au primit ABUZIV ILEGAL si la preturi moca, locuinte de la Legea 112/1995 ? locuinte care potrivit legii, trebuiau vandute prin LICITATIE, ca si cele ale RAPPS Buc. din aceasta cauza banda de talhari de la primarie nu are probleme cu justitia din timisoara ! eu cred ca trebuiau arestati de mult chiar si numai pt. actul abuziv privind acordarea celor 3 milioane euro din banii publici altui bandit, si-l numesc pe Iancu.

@ traciatu a spus: (noiembrie 21st, 2011 at 12:39 )

adica sa aresteze vreo 40 de oameni cu tot cu consilierii locali care au votat contractul? te auzi ce spui, tembelule? si sa ii bage la favorizarea infractorului si pe vreo 30.000 fani? :))))) mare idiot

neutral a spus: (noiembrie 22nd, 2011 at 13:38 )

pt 12:39
Sa-i arestezi poate nu are sens, insa raspunderea pecuniara exista si cine semneaza o hartie si-o asuma! Nu crezi?ca sunt 4 sau 40 este egal; imparteala frateasca. Cei 30 000 nu au nici o legatura ca nu au semnat nimic 🙂 doar scandeaza fie ca Iancu primeste bani fie ca nu. Ei scandeaza pt Poli nu pt echipa lui Marian Iancu. Diferenta de nuanta. Nuanta care a costat orasul cca 2 mil euro, judetul cca 1,5 mil euro si nu s-a regasit in echipa (dupa cum bine s-a observat) ci doar in buzunarele unui nesimtit.

sirbu a spus: (noiembrie 22nd, 2011 at 20:11 )

de cerut a cerut dar el ca secretar nu poate sa faca nimic fara sa stie capu [ciuhandru]spaga si pina acum se lua probabil prin cei din sustra[miut,cojocari] si ajungea la capodel tuti .Deaia au putut sa insele si sa faca tot ce au vrut tigani din centrul Timisoarei de au reusit sa puna mina pe casile istorice si sa schimbe arhitectura jalnic ptr Timisoreni votatil si in continuare asa va trebuie.Am inteles ca fam ciuhandru detine unele propietati prin toate anleurile si firme pe nepoti ,rude,neamuri ,casi in zone rezidentiale si mai cite

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
Până la sfârșitul lunii octombrie, Filip era un băiețel vesel de doar 3 ani din Timișoara, care se bucura de joacă, de copilărie și de animalele pe care le iubește atât de mult. Astăzi, în loc să alerge prin parc, își petrece zilele pe patul unui spital din Barcelona, luptând cu o boală necruțătoare. Diagnosticul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O șansă la viață pentru Filip: Un băiețel de 3 ani din Timișoara are nevoie de ajutorul nostru pentru a învinge cancerul
Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Este un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste 140.000 de ingineri, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dincolo de formule și cifre. Istoria nespusă a rezistenței care a născut spiritul „Poli”… Arhitecții liberății din 56/FOTO
Campania „Fake News Busters”, un proiect dedicat combaterii dezinformării și dezvoltării spiritului critic în rândul tinerilor.continuă în organizarea Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării (FSGC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Prima ediție a ajuns în șase județe, 25 de licee și a implicat aproximativ 1.500 de elevi, inițiativa se pregătește pentru o nouă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fake News Busters continuă cu ediția a doua
Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
La mai mult de doi ani și jumătate de la lansarea primei licitații pentru reabilitarea Școlii Generale nr. 1 din Fabric, Primăria Timișoara este la un pas de stabilirea constructorului pentru realizarea lucrărilor. Între timp banii din PNRR au fost pierduți, iar contractul cu firma care câștigase inițial reziliat. A fost organizată o nouă licitație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația reluată pentru modernizarea școlii generale din Fabric a atras interesul mai multor constructori
La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.