Stirile din ziua: 3 noiembrie 2011

In sfarsit, Timisoara e in top: are cei mai bogati tigani din Romania

Dacă Timişoara a ajuns să nu mai emită pretenţii în multe privinţe, fiind întrecută de alte oraşe, există cel puţin un loc unde deţinem întâietate: averile ţiganilor. Potrivit unui top în acest “domeniu” făcut de publicaţia VerticalNews, Timişoara ocupă primele două locuri, având însă şi multe alte apariţii. Dovadă sunt şi palatele ridicate în centrul orasului, în timpul mandatului de primar al lui Gheorghe Ciuhandu.

In prag de iarna, Colterm a ramas fara director!

Aurel Matei, managerul Colterm Timişoara, a demisionat. Cererea a fost depusă la biroul primarului, care nu a putut fi contactat pentru a oferi amănunte. În documentul înaintat lui Gheorghe Ciuhandu, Matei cere încetarea contractului de management și a solicitat eliberarea din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie.

„Leii” promoveaza sportul in randul elevilor

Dominique Archie şi Bogdan Popescu, doi dintre componenţii lui BC Timişoara, vor fi prezenți joi la deschiderea unui program de dezvoltare a carierei destinat elevilor de liceu. Ei vor discuta cu tinerii despre cum te poate ajuta sportul în general şi baschetul, în mod particular, să-ţi clădeşti o carieră şi să devii un om împlinit.

Timisoreanul Ciprian Tudorascu cauta juniori romani pentru multinationala de fotbal din Italia

În Italia se pune la cale formarea unei echipe multinaţionale, formată din juniori selecţionaţi din mai multe ţări din lume, printre care şi România. Ciprian Tudoraşcu se ocupă de proiect. Dacă se ajunge la o înțelegere cu jucătorii români şi cluburile de care aparţin, ei sunt trimişi în Italia, pentru preselecţia finală.

FRR se contrazice in cazul Fercu

Clubul RCM Timișoara e pasibil de sancțiuni, după ce a anunțat că nu se va prezenta la ultimele jocuri oficiale din acest an, din cauza suspendării lui Cătălin Fercu. Federația Română de Rugby se împiedică însă în declarații contradictorii în ceea-l ce privește pe jucătorul care suferă de fobie de avion.

Noapte ruseasca in Porky’s / FOTO

Nu contează dacă e mijlocul săptămânii și, deci, a doua zi dimineață trebuie să mergi la școală sau la serviciu. Cel puțin în Porky’s, asta chiar nu contează. A fost Russian Night în veselul local din Complexul Studențesc, iar petrecerea nu s-a încheiat decât dimineață.

Schite de decor, in expozitie

Teatrul German de Stat organizează, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran”, o expoziţie de schiţe de decor din producțiile „Shaking Shakespeare” şi „Mountainbikerii”. Expoziția se numește „ARTA scenei – Creaţia lui Dragoş Buhagiar la Teatrul German de Stat Timişoara”.

Top