Stirile din ziua: 26 noiembrie 2011

Competente alternative in judecarea unor cauze civile

Competența teritorială a instanței în judecacrea unei pricini este dată în materie civilă în general de domiciliul pârâtului. Cu toate acestea, legea prevede anumite situații în care competența teritorială este alternativă, astfel încât reclamantul să poată opta între a alege instanța domiciliul pârâtului sau o alta, funcție de obiectul pricinii și de dispozițiile legale aplicabile în materie.

Subprograme LLL – CONTINUARE

Încheiem prezentarea subprogramelor din cadrul Programului de Învăţare pe tot Parcursul Vieţii cu cele patru activităţi cheie: cooperare strategică şi inovaţie în învăţarea pe tot parcursul vieţii, limbi străine, dezvoltarea conţinuturilor pe baza TIC, diseminarea şi exploatarea rezultatelor.

Atentie, avertizare de ceata!

Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă dimineață, o avertizare de ceaţă care vizează centrul şi nord-vestul ţării, precum şi judeţele din centrul şi sudul Moldovei. Meteorologii spun că ceaţa va determina vizibilitate sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri.

Nemtii fac viata mai usoara pentru copiii din Lenauheim

Oamenii de la Centrul de Zi pentru Copii cu Dizabilităţi din Lenauheim trăiesc în fiecare clipă pentru a-i ajuta pe sărmanii care trăiesc în mediul rural. Fundaţia „Mâini tămăduitoare” este una dintre puţinele organizaţii neguvernamentale din ţară care îşi desfăşoară activitatea la sat.

Tobosar pe bar in Fratelli! / FOTO

Clubul Fratelli a fost plin până la refuz în noaptea de vineri spre sâmbătă, chiar dacă nu a fost anunțat vreun nume spectaculos la platane. Asta înseamnă că Fratelli e destinația preferată de distracție, indiferent de circumstanțe. Pertrecăreții au dansat pe rupte, pe muzica plină de energie aleasă de Ruky DeeJay. Târziu in noapte, invitatul special PeeJay Vicent s-a urcat pe bar, demostrând că distracția e și mai și “condimentată” cu puțină percuție.

Top