Programul Comenius se concentrează pe primul nivel al învăţământului: preşcolar, primar şi secundar. Obiectivele programului sunt dezvoltarea cunoaşterii şi înţelegerii diversităţii culturale şi lingvistice europene în rândul elevilor şi al personalului didactic şi sprijinirea elevilor pentru a dobândi competenţele şi abilităţile necesare dezvoltării personale pentru integrare profesională şi cetăţenie activă la nivel european.
Lingerie Show, la Retro / FOTO
Weekendul a început în forţă şi la Retro club. Aici a fost Lingerie Fashion Show, eveniment la care au fost invitaţi să-şi prezinte creaţiile tineri designeri din Timişoara.
Victorie lejera pentru CS Timisoara
Fetele de la CS Timişoara au vrut, cu orice preţ, să demonstreze că înfrângerea din etapa trecută a ligii secunde de handbal feminin, în jocul de la Caracal, a fost un simplu accident.
Muneer & Friends, aplaudati de Bogdan Vladau / FOTO
Simpaticii Muneer şi prietenii lui au făcut show vineri seară la Symphony Cafe, în Bastion. A fost, ca de obicei, un concert exploziv, care i-a antrenat pe spectatori, astfel că aceştia au cântat de mama focului alături de artişti. Printre cei care au asistat la acest eveniment s-a numărat şi modelul Bogdan Vlădău.
Victorie la scor de neprezentare / FOTO
Alb-violeţii de Timişoara le-au dat o lecţie de fotbal pe cinste alb-violeţilor de Piteşti. Argeşenii, aflaţi pe locul al treilea al clasament, au venit pe “Dan Păltinişanu” pentru a obţine un rezultat bun, dar au plecat învinşi la scor de forfeit.
O felie de Soho in centrul Timisoarei / FOTO
Primul local care aduce la Timişoara atmosfera londoneză se numeşte The King’s Pub şi a fost deschis în centrul oraşului. E singurul pub veritabil din urbea de pe Bega, iar distracţia se anunţă pe măsură.
Nicio victorie pentru echipele timisene in liga a treia
„Satelitul” lui Poli a fost deconectat de la rezultatele bune din ultima perioadă de FCM Şcolar Reşiţa, urmaşa defunctei CSM de la care au plecat fotbalişti de excepţie în fotbalul românesc, ultimul nume important fiind „interistul” Cristi Chivu.
Eve Fashion Lounge, gazda perfecta pentru seara de frumusete / FOTO
Seară plină pentru doamnele şi domnişoarele care au ales să vină la Eve Fashion Lounge pentru un eveniment inedit. Denumit chiar “Seara de frumuseţe”, acesta a debutat cu o demonstraţie a beneficiilor tratamentelor cu botox sau acid hialuronic.
Eusebiu Pistru il contrazice pe Traian Basescu în privinţa finantarii autostrazii Timisoara – Lugoj
Autostrada Timişoara – Lugoj va avea finanţare de la Uniunea Europeană, în ciuda declaraţiilor preşedintelui Traian Băsescu. La Ministerul Transporturilor nu există o înştiinţare oficială privind o eventuală retragere a banilor alocaţi.
Aglomeratie de fite in Fratelli
Pentru că nici Timişoara nu duce lipsă de viaţă de noapte şi de fiţe, cea mai mare aglomeraţie de vedete şi vedetuţe se găseşte în clubul Fratelli.
Bianca Jurca s-a logodit!
Sexy-consiliera Bianca Jurca s-a logodit cu actualul prieten chiar de ziua ei. Acum o săptămână, Bianca a avut parte de o surpriză uriaşă din partea iubitului ei, Sergiu Barboni, manechin care prezintă pentru Cătălin Botezatu.
Fashion Trends, la prima editie
Într-o atmosferă caldă şi primitoare, prima ediţie a Fashion Trends a adunat zeci de timişoreni pasionaţi de modă. Designerul Mircea Florea şi-a prezentat, vineri seară, în Caffe de Paris, colecţia de încălţăminte toamnă/iarnă 2011-2012, intitulată Glide. În cea de-a doua parte a evenimentului au fost prezentate creaţiile celor mai tineri designeri de la Atelier 58.
Modificari aduse contractelor de închiriere
Noul cod civil modernizează instituţional şi contractul de locaţiune (închiriere) uşurând atât urmărirea respectării obligaţiilor contractuale asumate (prin declararea caracterului de titlu executoriu al convenţiei pentru plata chiriei), cât şi redobândirea posesiei bunului închiriat după expirarea contractului, ambele în condiţiile reglementării relaţiilor convenţionale prin acte autentice (notariale) sau chiar sub semnătură privată, înregistrate la organele fiscale.
Astmul bronsic, o afectiune care trebuie luata in serios
A venit vremea rece şi odată cu ea numeroase viroze respiratorii şi gripa îşi fac apariţia. Virozele, împreună cu o alimentaţie redusă în vitamine, vremea rece, poluarea, stresul ne fac mai vulnerabili la afecţiuni cum este şi astmul bronşic.
Iancu catre Sandu: „Fotbalul confiscat de dumneavoastra curand va redeveni un bun al tuturor. Cu ce veti ramane?”
Războiul dintre Marian Iancu şi Mircea Sandu este departe de a se fi încheiat. Aproape că nu trece zi în care să nu se deruleze câte un nou episod al războiului dintre cei doi. În urmă cu ceva vreme, Mircea Sandu ridica problema legalităţii în ceea ce priveşte primirea de către Poli a banilor din partea autorităţilor locale.