În urmă cu 90 de ani, pe 4 decembrie 1921, din inițiativa unui grup de studenți și-a profesorului Victor Vlad, avea să se desfășoare la Timișoara Adunarea Generală a Societății Sportive a Școalei Politehnice, ocazie cu care a fost votat statutul clubului de fotbal ce-a rezistat în timp sub numele de Poli. Culorile alb-violet le-am moștenit de la mult mai titrata Chinezul, după ce peste patru decenii, înainte și după al doilea război mondial, Poli a jucat în culorile studențești, alb și negr, în dungi verticale, dar și în modelul orizontal. În acele vremuri, Poli era echipa studenților nu doar nu numele, cum este astăzi sau pe vremea când transferam jucători pe promisiunea de a le rezolva absolvirea unei facultăți. Din cauza războiului, la începutul anilor ’40, Poli și-a încetat temporar activitatea din simplul motiv că bună parte din tineretul studios era încorporat sau făcea parte din alte urgențe naționale. De-a lungul timpului, dar mai ales după revoluția din 1989, ca urmare a pierderii identității căpătate la înființare, componenții grupărilor de fani au ajuns să exclame “Poli suntem noi!”, neavând la ce reper să mai raporteze echipa după ce Universitatea Politehnica a predat administrarea echipei unei forme asociative de tip ONG. A urmat degringolada de la finalul anilor ‘90, care a lăsat Poli fără alternative în fața unor formule nu foarte fericite de finanțare și tot atâtea momente în care existența clubului era pusă sub semnul întrebării. Poli de astăzi nu mai are în comun cu echipa profesorilor fondatori Lalescu, Vlad, Zăgănescu, a jucătorilor Chiroiu, Sepi, Neamțu, a generațiilor Celtic, Atletico sau Sahtior, decât spiritul unui oraș universitar încărcat de fotbal și istorie, în fața cărora chiar și micile derapaje de identitate nu au avut consistență și efecte pe termen lung. Nu de puține ori după experiența Zambon, după ce echipa a fost resuscitată prin implantul AEK București, Timișoara fotbalistică s-a regrupat în jurul druckeriei și a acestui “ground zero” fotbalistic numit astăzi stadionul “Dan Păltinișanu”, forțându-i pe cei ce mânuiesc argumentele juridice să facă ceva pentru revenirea la vechea denumire.
Da, fără să ne ascundem după cireș, putem spune astăzi că echipa care joacă pe acest stadion, în culorile alb-violet și denumită, în fine, după recuperarea palmaresului rătăcit prin Drăgășani sau periferia Bucureștiului, este fosta Poli Timișoara. Finalmente și din punct de vedere juridic, după ce patronajul lui Marian Iancu a câștigat “contra cost” procesul cu Zambon, iar Asociația membrilor fondatori a lui Viorel Boiț este parte din proiectul sportiv de la Timișoara. Iar pentru a nu mai trece prin astfel de coșmaruri, viitoarea formă de organizare a clubului, cu acționariat public CLT și CJT, la care se adaugă Universitatea Politehnică din Timișoara să facă bine să lege definitiv acest palmares de oraș și instituția de învățământ care i-a dat viață în urmă cu 90 de ani. Măcar din acest punct de vedere, îi putem mulțumi lui Marian Iancu în acest moment aniversar. Da, pentru retrogradare îl puteți înjura cât vreți, însă pentru ambiția de-a readuce la Timișoara ceea ce alți ignoranți din administrația locală au lăsat să se rătăcească, palmaresul Politehnicii, îi putem mulțumi cu toții. La mulți ani, Poli!
Comentarii prin facebook