Penurie de candidati la Primaria Timisoara

Fapt fără precedent: cu trei luni înaintea alegerile locale, lista candidaților pentru scaunul de primar al Timișoarei este aproape albă. Ca exemplu, în 2008 au fost 12 candidați pentru acest scaun, iar în 2004 s-au înregistrat nu mai puțin de 14 competitori. Pentru alegerile din acest an există o singură certitudine, și aceea contestată pe la colțuri. Este vorba de președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, singurul care și-a anunțat o participare categorică la alegeri. Ce-i drept, un lucru care nu prea încântă aripa Grindeanu-Țoancă din PSD, aripă cu acces la resursele primăriei și căreia i-ar conveni foarte mult încă o tură cu actualul edil, considerat mai detașat, ca să folosim un eufemism, de problemele primăriei. Că veni vorba de primar, este de așteptat și anunțul candidaturii sale. Problema lui Gheorghe Ciuhandu este însă lipsa unui partid. Mai ales că, recent, justiția a dat o decizie favorabilă (s-ar părea și definitivă) aripii Aurelian Pavelescu din PNȚCD. O candidatură independentă, așa cum vehiculează unii, este greu de anticipat, atâta timp cât Ciuhandu are nevoie de niște oameni în consiliul local. Așa că edilul continuă să negocieze cu PSD și PD-L, partide care, în percepție populației, sunt cele mai corupte din România. Or, Ciuhandu se recomandă cel mai moral politician de la Mahatma Gandhi încoace. Ar mai fi soluția unei candidaturi sprijinite de camarila care s-a format în jurul lui, cu Cojocari, Culiță, Orza, Ciupa etc, dar și oameni care au profitat mult în cei 16 ani de când Ciuhandu e primar, precum Vișinel, Ionelaș, Dan Azgur (cel cu acvariul din centru) și alții.
Principalul partid de guvernământ, PD-L, e departe de a-și fi rezolvat problema candidaturii la Primăria Timișoara. Ar vrea șeful organizațieio municipale, Ovidiu Ciuhandu, dar se pare că nu-l vrea partidul. Sau, mă rog, șefii filialei. Liderul PD-L Timiș, „Brandul” politicii bănățene, Constantin Ostaficiuc, promitea solemn că ultimul termen pentru anunțarea unui candidat va fi finalul lunii ianuarie. Care a trecut demult. Între timp, Ostaficiuc pare mult mai preocupat de ANI și alegerile de la UMF. În schimb, mulți din partid ar alege soluția facilă, respectiv sprijinirea candidaturii edilului Ciuhandu. Deputatul Gheorghe Ciobanu s-a și grăbit să anunțe „candidatura cu barbă” chiar într-o conferință de presă. Interesant este faptul că gruparea adversă lui Ciuhandu din PNȚCD și-a antamat deja un loc la remorca PD-L în construcția Mișcarea Populară. Or, venirea lui Ciuhandu and co ar putea produce din nou pupături în Piața Endependenței între Rodica Vlad și edil. UNPR, partid intrat prin efracție în parlament, așteaptă să vadă dacă va merge cu propriul candidat sau împreună cu PD-L. Oricum, propriul candidat nu există. Și nici al PD-L. Probabil își va încerca șansele cu vreun candidat scos din căciulă și Partidul OTV. Evident cu șansele pe care le are Magda Ciumac să ajungă ministrul Culturii, iar Ogică, ministrul Finanțelor. În rest, la nivelul zvonurilor se vorbește de câteva candidaturi independente. Cea mai probabilă ar fi a lui Ovidiu Ciuhandu, în cazul în care nu obține suportul propriului partid. Cum perioada până la alegeri e foarte scurtă, e puțin probabil să mai apară vreun candidat ieșit din spuma mării și care să conteze cât de cât. Prin urmare, aproape sigur, alegerile la primărie se vor reduce la o confruntare între Ciuhandu și Robu, între imobilism și dinamism, între vechi și nou, între nepăsare și nerăbdare.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

doina a spus: (februarie 26th, 2012 at 13:28 )

sa inceapa spectacolul. poate ca noul ar trebui acceptat de timisoreni, cu precizarea ca robu ar trebui sa coboare putintel cu picioarele pe pamant.

Observator a spus: (februarie 26th, 2012 at 13:56 )

Umbla vorba prin targ ca Ostaficiuc, in eventualitatea ca nu se va intelege cu celalalt barbos, de la primarie si in dorinta de a scapa de orice parere critica din interior, il impinge in lupta pe dl prof univ Valeriu Tabara, fostul ministru al agriculturii, doar ca acesta sa fie infrant inlupta cu Ciuhandu Gh si a avea motiv sa-l inlature din orice pozitie detinuta. Rusine Ostaficiuc; tot ce stii sa faci e sa distrugi si sa vinzi totul; asta ai facut cu pencoopul, partidul, judetul si acum vrei si cu orasul (ca si cand nu ajunge cat ne-a furat clica aluilalt barbos)

Mircea a spus: (februarie 26th, 2012 at 15:14 )

Buna analiza, Ino! Trebuia sa mai adaugi si grupurile de interese locale cuplate la echipa Grindeanu-Toanca-Stoia care il vor cu orice pret pe Ciuhandu inca o tura, nu de alta dar e bine sa stea la „geam” si ei sa incaseze nu pensia, ci milioanele de euro de la bugetul local. Atat de multi bani is in joc incat echipa tanara de la PSD Timisoara e dispusa sa renunte la orice pentru partid doar sa ramana Ciuhandu candidat si Grindeanu Toanca Stoia consilieri. Atat si nic mai mult restul consilierilor psd sa se duca unde or vedea cu ochii. Un lucru e important ca banii sa ramana la cei trei!!!!!!!!!!

mirna a spus: (februarie 26th, 2012 at 20:47 )

@ Observator: stimabilul Ostaficiuc este un om foarte iubit, care a facut enorm de multe lucruri pt judetul Timis!

baba Dochia a spus: (februarie 26th, 2012 at 21:20 )

miza este una uriasa!
cele aproape 1000 de milioane de lei,aprox 250 mil euro-pe an !
sigur ca ciuhandru are mari sanse de reusita in lipsa de competitori,dar sa nu uitam ca si el a fost un nobady in 1996 !
ar fi interesant un sondaj de opinie timisorean, care sa arate ce profil de edil si ar dori si evident o pozitionare!
ma mira lehamitea aratata de timisoreni,si faptul ca nu mai ies la vot-ultima data mai putin de 30.000-si atunci te intrebi daca se mai doreste o SCHIMBARE ori o perpetua stagnare!
problema nu este dl ciuhandu ci camarilla formata in jurul sau !!!! cat priveste buna administrare a orasului va las pe voi sa decideti, ca eu sunt convins de proasta gestiune a fd publice.
imi doresc sa traiesc intr un oras:CURAT si la propriu si la figurat.si multe altele…despre care va voi vb altadata!

politica romaneasca a spus: (februarie 27th, 2012 at 10:40 )

Nu cred ca se sta chiar asa de rau, Ciuhandu si Robu si-au inceput campania de mult, unu face parcurile lui tarditionale. altul apare la conferinte desfiintand tot ce face primu ca doar asa e politica romaneacsa

usl a spus: (februarie 27th, 2012 at 11:47 )

imi place de acest ino. psd e bun in viziunea lui, doar cand e parte a usl. in rest, e cel mai corupt partid 🙂 impreuna cu pdl. se face ino ca uita ca si mentorul dumnealui, e din pdl?

Mihai a spus: (februarie 27th, 2012 at 16:44 )

Pai normal ca acum sunt mai putini candidati, toti sunt in aliante, USL si eu mai stiu care numa numa sa prinda ceva ca e foame de bani doar nu si-au facut strategiile astea din zelul de a face ceva bun pt cetateni

tokes laszlo a spus: (februarie 27th, 2012 at 23:17 )

Robu bate pe Ciuhandu iar Sorinel Pustiu si cantaretul Tzoanca o sa cam intre la racoritoare fiindca asa-i in tenis. Colegii cu okii ca blugii au documentat deja toata activitatea vocationala a cuplului sorin-tzoanca fiindca din pacate pentru ei si-au batut singuri gura pana a ajuns la urekile unor „invidiosi”:) Precum spunea si baba Urania, 2012 se va dovedi un an plin de surprize si al curateniei morale:)

Cosmin a spus: (martie 1st, 2012 at 13:47 )

PDL poate sa-l aduca si pe Mahatma Ghandi in persoana, ca tot degeaba! Iar Ciuhandu este evident ca nu mai are nici o sansa! Avem nevoie de o schimbare majora in acest oras cu un potential urias de expansiune si de un nivel de trai ridicat! Trebuie sa vina cineva care sa faca curatenie in cercurile infecte ale conducerii care tolereaza toti infractorii de la deturnare de fonduri si pana la mult blamata camatarie!

Andra a spus: (martie 1st, 2012 at 19:39 )

Ar trebui sa vina cineva care nu iubeste palatele cu turnulete.Dacă mai rămâne domnul Ciuhandu o sa ne trezim si la Opera cu turnulete si o sa ascultat manele in loc de opereta.

pntcd aripa ciorbea a spus: (martie 4th, 2012 at 15:05 )

ROBU PRIMAR

valentin a spus: (martie 11th, 2012 at 17:51 )

Mai este un candidat independent : Ioan Moldovan

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii

În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel contra vicecampionilor sub panou

Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice
Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, prin Serviciul de Investigații Criminale, face un apel public către cetățeni pentru a ajuta la identificarea persoanei bănuite de comiterea unui furt calificat. Potrivit informațiilor transmise de anchetatori, fapta a avut loc în data de 24 octombrie 2026, pe raza municipiului Timișoara, când un autoturism marca Hyundai Kona a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliția Timiș caută un bărbat suspectat de furtul unui autoturism Hyundai Kona din Timișoara
Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
Angajații Administrației Bazinale de Apă Banat au făcut un exercițiu practic de simulare a intervențiilor în caz de inundații, pe râul Timiș, în zona localității Șag. Acțiunea a urmărit atât verificarea capacității de reacție și coordonare a echipelor, cât și testarea unor echipamente care ar trebui folosite atunci când apele amenință să iasă din matcă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baraj împotriva apelor Timișului. ABA Banat a testat la Șag echipamentele pentru intervenții în caz de inundații
În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
Consilierii locali timișoreni vor primi în această perioadă spre analiză studiul de fezabilitate și studiul de fundamentare pentru implementarea proiectului de investiții “Spital Clinic Municipal de Urgență Timișoara” prin parteneriat public-privat, pentru a acorda votul de aprobare pe această inițiativă. Odată trecut și acest hop birocratic, Primăria Timișoara și IFC (International Finance Corporation), Divizia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara primește la vot documentația proiectului investițional al viitorului Spital Municipal. Proiectul, în parteneriat public-privat
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru ridicarea noului stadion ”Dan Păltinișanu”. Referindu-se la proiect, el vorbește despre randările diferite apărute, dar și despre un adversar politic, care mai fusese legat de acest subiect al stadionului, deși apreciază că ambițiile politice au fost trecute în plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru noul stadion ”Dan Păltinișanu”. Lațcău așteaptă demararea lucrărilor
Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”
Timp de trei zile (11–13 noiembrie 2026), Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a fost centrul dialogului european privind multilingvismul, inovația tehnologică și viitorul profesiilor lingvistice, în cadrul evenimentului „DG TRAD Days at Politehnica University of Timișoara: Languages, Innovation and European Careers”. Punctul culminant al manifestării a avut loc pe 12 noiembrie 2026, când Senatul UPT i-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Valter Mavrič, Directorul General pentru Traducere și Limbaj Clar al Parlamentului European, a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.