Vicepresedintele PD-L Timisoara, Adrian Diaconu, a incercat sa preia conducerea PP-DD Timis

Președintele național al PP-DD, Simona Man, a fost dată afară din sediul local al partidului, după ce a încercat să schimbe actuala conducere cu Adrian Diaconu, vicepreședinte al PD-L Timișoara. Președintele PP-DD Timiș o acuză pe Man că e „omul PD-L”.

Scandal monstru luni după-amiază în filiala PP-DD Timiș. Președintele în acte al partidului, Simona Man (Dan Diaconescu este doar lider informal), a descins la Timișoara, ca s-o destituie din funcție pe șefa organizației municipale, Mariana Miheț. Surse din partid au afirmat că, de fapt, era vizat șeful organizației județene, Vasile Caprea. Reproșurile vizavi de organizația locală a fost numărul de membri (2.500), considerat foarte mic pentru un oraș de 300.000 de locuitori. Man a venit și cu un înlocuitor surpriză pentru Miheț, și anume Adrian Diaconu, vicepreședinte al PD-L Timișoara. Man le-a spus celor din filiala locală că Diaconu s-ar fi înscris în partid săptămâna trecută. Liderii organizației au făcut front comun și au refuzat să pună în aplicare ordinele venite de la București. Man a amenințat că va dizolva întreaga organizație județeană, dar a fost nevoită să plece cu coada între picioare. Surse din partid afirmă că demersul conducerii centrale are o singură motivație: banii. Actualii lideri sunt departe de-a fi oameni cu bani, lucru care nu se poate spune despre Diaconu.
Vasile Caprea ne-a confirmat evenimentele relatate mai sus, menționând că e vorba de o acțiune a PD-L. „Da, Simona Man a venit s-o schimbe pe Mariana Miheț cu un om al lui Constantin Ostaficiuc. Ea îl lucrează pe la spate pe Dan Diaconescu și aduce în partid oameni ai PD-L. Așa a făcut și la Arad, și la Caraș Severin. Înainte de-a veni la sediul nostru, a fost la PD-L, unde a negociat venirea lui Diaconu. Chiar a vrut să ducă la PD-L și listele noastre cu adeziuni. Noi nu vom părăsi însă sediul”, ne-a declarat Caprea.

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

21 comentarii pentru acest articol

pepe a spus: (februarie 27th, 2012 at 22:28 )

Tomberoane !

alegatorul violaceu a spus: (februarie 27th, 2012 at 22:30 )

Probleme Dorele? Da-i cu tarnacopu’!

Tolea a spus: (februarie 27th, 2012 at 22:31 )

O pun pe Magda.

Procentaju' din sondaje a spus: (februarie 27th, 2012 at 22:33 )

Spre bucuria ciuandrului. Dar daca va fi zadarnica?

un taranist dastept a spus: (februarie 27th, 2012 at 22:35 )

si astia au prins glas? va radem si radem.

ciuhandu unicul a spus: (februarie 27th, 2012 at 22:36 )

numai eu sunt eu!

un simplu cititor a spus: (februarie 27th, 2012 at 22:37 )

Cine mai e si Ciuhandu asta dom,le?

pepe a spus: (februarie 27th, 2012 at 23:53 )

Ramane cum am stabilit ! Am zis !

Punga Magica a spus: (februarie 27th, 2012 at 23:56 )

-Pai, tomberoane am zis si eu !

zambila a spus: (februarie 28th, 2012 at 09:41 )

pusca mea, partidul asta de doi lei are culoarea lui poli. huoooooooooooooooo

Mircea a spus: (februarie 28th, 2012 at 10:51 )

nici nu a aparut bine partidul asta si deja e numa in scandaluri, vai si-amar si de astia si de politica lor!

sandel a spus: (februarie 28th, 2012 at 11:08 )

sa vina piticul porno si sa rezolve aceasta problema. diaconescule, ce mama dracu faci? sau profesoara porno…

Mihai a spus: (februarie 28th, 2012 at 14:21 )

Adrian Diaconu este un om foarte competent si o sa duca partidul la un viitor prosper

noname a spus: (februarie 28th, 2012 at 14:43 )

Adrian Diaconu nu are nici o adeziune inregistrata la PP-DD Timis , este mina dreapta a lui Dan Deac , care trebuie sa asi continue afacerile si mandatuu PP-DD :).Intrebatil pe d-nul Adrian Diaconu de ce a fost dat afara din politie?

robert a spus: (februarie 29th, 2012 at 00:23 )

II PLACEAU CUMVA MASINILE FURATE ?

robert a spus: (februarie 29th, 2012 at 00:23 )

S-AU II MAI PLAC ?

constantin a spus: (martie 3rd, 2012 at 10:40 )

Pacat multa lume din Jud Timis credea in PP-DD. Dar acum cu noul venit au doar de pierdut.

resitanu a spus: (martie 4th, 2012 at 16:42 )

partidul lui diaconescu este un partid de rahat simona man taie si spinzura cum vrea ea in partidul asta e o fiinta josnica ce face jocul pdl-ului nu va mai lasati mintit fratilor asa a facut in toate judetele caren u iau lins din palma au pus oamenii pd-lui sa le fie rusine astia sint mai hoti ca hoti

@ un simplu cititor a spus: (martie 5th, 2012 at 12:22 )

ai innebunit frustratule, ce treaba ai cu cihandu? mqari dobitoci mai sunteti

razvan a spus: (martie 19th, 2012 at 03:04 )

Gaina , ia-l pe Ciuhandu si puneti-o de un Stabor in Parcul Rozelor.

sorin a spus: (mai 17th, 2012 at 15:43 )

STATI LINISTITII CA AU AIA GRIJA SA PUNA OAMENII PD-L SI UNPER IN FUNCTII ACUM DUPA CE SAU FACUT ORGANIZATIILE JUDETENE DAR IN ANUMITE JUDETE SAU SCHIMBAT TOT DE NISTE OAMENI AI PUTERII.
AM DOVEZI DEOARECE CHIAR EU AM ORGANIZAT O ORGANIZATIE JUDETEANA A PP.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe

Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas

SCM Politehnica Timișoara revine în cupele europene după șapte ani de absență. Comeback-ul se datorează rezultatelor din întrecerile interne, finala jucată în Cupa României și locul al patrulea din Liga Națională. Echipa viola întâlnește în cea de-a treia competiție europeană ca valoare formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas, într-o dublă manșă cu ambele meciuri la sala Constantin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

„Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)

În perioada 19–20 octombrie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara a devenit centrul dezbaterilor naționale privind reziliența climatică, găzduind prima ediție a Conferinței Platformei Naționale de Adaptare. Sub tema „Adaptarea la schimbările climatice în România: de la date la decizii”, evenimentul a reunit peste 70 de specialiști, cercetători, oficiali guvernamentali și experți europeni. Dincolo de analizele tehnice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)

Economic vezi arhiva Economic

Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse

Activitatea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) merge tot mai bine. Societatea a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, o cifră de afaceri de 151,5 milioane de lei, în creștere cu 10,3% față de aceeași perioadă din 2025 și un profit de 6,19 milioane de lei, comparativ cu 0,93 milioane de lei în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Arte și Design, în parteneriat cu Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, organizează marți, 27 octombrie, de la ora 18:00, la Galeria Mansarda, evenimentul „Brâncuși, Noi”, o întâlnire sincretică a artelor vizuale și ale spectacolului, dedicată celebrării a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara celebrează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși
SCM Politehnica Timișoara revine în cupele europene după șapte ani de absență. Comeback-ul se datorează rezultatelor din întrecerile interne, finala jucată în Cupa României și locul al patrulea din Liga Națională. Echipa viola întâlnește în cea de-a treia competiție europeană ca valoare formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas, într-o dublă manșă cu ambele meciuri la sala Constantin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas
Art Encounters organizează, sâmbătă şi duminică, două evenimente dedicate copiilor. Astfel, sâmbătă va avea loc atelierul “Picasso şi formele deschise”, iar duminică un atelier de modelaj în plastilină inspirat din cubism. Ambele acţiuni implică şi vizite în expoziția Picasso en visite. Sâmbătă, 24 octombrie, între orele 11:00–12:00, va avea loc atelierul pentru copii între 8...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Copiii, invitaţi în lumea lui Picasso. Două evenimente marca Art Encounters
Varianta finală a designului exterior al viitorului stadion “Dan Păltinișanu” se va decide în perioada viitoare, a anunțat președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, care a purtat discuții pe această temă, la București, cu proiectanții. Întâlnirea a avut loc la sediul Companiei Naționale de Investiții – CNI, fiind cea de a doua astfel de întâlnire, după...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În perioada viitoare vom avea varianta finală a designului pentru noul stadion “Dan Păltinișanu”
Activitatea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) merge tot mai bine. Societatea a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, o cifră de afaceri de 151,5 milioane de lei, în creștere cu 10,3% față de aceeași perioadă din 2025 și un profit de 6,19 milioane de lei, comparativ cu 0,93 milioane de lei în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse
Municipalitatea timișoreană nu se lasă și vrea să cumpere noi clădiri aflate pe malul Begăi. Acum le vizează pe cele de pe splaiul Tudor Vladimirescu nr. 19A, acolo unde sunt clădiri private, dar pe un teren al orașului. Aici funcționa clubul sportiv Voința. Acolo există un teren cu o suprafață de 4.981 de metri pătrați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea noi clădiri în proprietate. Acum vizează baza Voința, de pe malul Begăi
Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu, îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după comentariile acestea legate de datul afară a Prefecturii din Palatul Administrativ. Iar răspunsul vede acea postare doar ca o nouă luptă cu iz politic, spunând despre cei de la USR că atunci când nu au parte de un scandal, improvizează unul. Adversarii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș răspunde acuzațiilor lui Romocean, despre datul afară a Prefecturii. Iovescu acuză USR de talentul de a crea scandaluri
Demisia așteptată a prefectului de Timiș, USR-istul Paul Finta, urmare a schimbărilor guvernamentale, a venit miercuri la orele prânzului. El și-a anunțat plecarea din funcție printr-o postare pe Facebook. Gestul său nu a fost dublat și de plecarea subprefectului Liliana Oneț, chiar dacă ea reprezintă PNL, partid intrat în opoziție. Finta i-a urmat în funcție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta și-a anunțat demisia din funcția de prefect de Timiș, după doar câteva luni de activitate
În perioada 19–20 octombrie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara a devenit centrul dezbaterilor naționale privind reziliența climatică, găzduind prima ediție a Conferinței Platformei Naționale de Adaptare. Sub tema „Adaptarea la schimbările climatice în România: de la date la decizii”, evenimentul a reunit peste 70 de specialiști, cercetători, oficiali guvernamentali și experți europeni. Dincolo de analizele tehnice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.