Gruparea „Drojdierii” a galeriei echipei de fotbal ASU Politehnica a recidivat cu o vorbă de duh ilustrată într-un baNner agățat pe gardul de la Giarmata Vii: „Poli bace, Poli pierge/Noi ni-s tăt cu sticla verge”. Dincolo de graiul bănățean pe cale de dispariție în zonă din diferite motive, printre care și migrația, mesajul celei mai frumoase galerii din țară e încărcat de aspre semnificații.
Ce ni se transmite nouă, neprofesioniștilor, imoralilor, care ne-am vinde pentru un fotbal prim-divizionar pe „Dan Păltinișanu”, prin aceste vorbe cu tâlc? În primul rând, aflăm că prioritatea acestor suporteri nu ar fi atingerea de către echipa iubită a unui obiectiv de performanță autoimpus – promovarea în liga a IV-a, apoi Divizia C, B și prima ligă – cât mai degrabă împingerea „pasiunii fotbalistice” către evitarea cronicizării sevrajului etilic.
Suporterul elitist și neînțeles care, de câteva luni, iubește ASU Politehnica nu suferă nici măcar de îndârjirea pariorului, nici de exaltarea sau dezamăgirea suporterului în fața unui rezultat deosebit sau dramatic, ci este măcinat în mod evident de o grijă aproape familistă de a avea ce pune pe masă copiilor: „sticla verge”. La urma urmelor, acest mesaj produce o dureroasă discriminare. Ce se va întâmpla cu un copil iubitor de Poli dintr-o familie de penticostali? Își va lăsa părintele copilul într-un asemenea loc unde biletul de meci e „sticla verge”? Câtă frustrare se va aduna în acel copil ce nu-și poate urmări echipa favorită tocmai din cauza „drojdierilor”!
Fanul ASU e fițos, el nu stă să aprofundeze o discuție pe tema viitorului lui ASU, în condițiile în care universitatea rectorului Șerban nu va putea asigura bugete de a doua sau, visez, de prima ligă. El ți-o retează, povestind cât de frumos este și cât de bine te simți într-o deplasare la Bazoș, ca și cum niciodată nu și-ar pune problema revenirii „Politehnicii lor” în elita fotbalului. Da, cum să nu, am primit asigurări oficiale pe site-ul Druckeria că mesajul cu „sticla verge” nu e vreunul subliminal, de enervare a rectorului Șerban, ci urmărește doar „etalarea unei stări de spirit”, care să arate că „orice ar face Poli, cea pe care o iubim, vom fi tot acolo”.
Cu „sticla verge”. Situația ar putea deveni însă terifiantă în cazul unor rezultate de egalitate înregistrate de echipa favorită a fanilor „Drojdierii”. Ce ar putea însemna omiterea din mesaj a variantei rezultatului de egalitate pe teren? Că se renunță la „sticla verge”? Nici vorbă, fiind vorba de un apetit manifestat într-o formă continuată, de-a lungul unei întregi ediții de campionat, dar și-n intermercato. E limpede că e vorba de-o simplă licență poetică. Și-apoi – n-ați observat? – în ligile inferioare sunt atât de puține egaluri!
Da, recunosc, mor de ciudă. Dar nu neapărat pentru faptul că în peluză e aproape liniște, că noua galerie n-are forța celeilalte și nici pe motiv că sponsorii tifosilor juvenili s-au zgârcit și n-au fost în stare să cumpere o tobă mai de Doamne ajută. Nu mă oftică nici măcar tribunele aproape goale, văzând că și la UTA, o altă echipă ce pleznește de „moralitate” după atâtea fuziuni, dar cu galeria totuși nesupărată, nu se vând mai mult de 1.000 bilete la întâlnirea cu revelația Măciuca. Mă enervează însă strașnic dibăcia asta a noastră de a da cu bâta-n baltă și de a susține două echipe fără viitor, când puteam încerca împreună să schimbăm măcar uneia dintre ele destinul.
Comentarii prin facebook