Cu pupaturi, Bojin a racolat jumatate din primarii PD-L din Timis

Preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, susține că jumătate din primarii PD-L din județ sunt cu un pas în PSD. Le ține secrete identitățile, dar spune că aceștia vor face mișcarea, oficial, abia la anul. Constantin Ostaficiuc afirmă că sunt doar vorbe goale.

„20 din cei 40 de primari ai opoziţiei au trecut la PSD. Îi vom primi cu drag la dans. Mă străduiesc să mai aduc câţiva primari. Ostaficiuc ne-a luat, în 2005, 27 de primari, îmi doresc să ajung aproape la egalitate. Aceşti primari din PD-L vor face campanie pentru PSD”, susține Titu Bojin, preşedintele PSD Timiş. Liderul social-democrat a explicat în stil propriu cum i-a convins pe edilii portocalii. „Ce aş fi putut să le promit? I-am pupat de două ori şi a treia oară au şi venit la noi”, a declarat Bojin.

Replica preşedintelui PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc, a fost promptă. „Îmi amintesc că şi domnul Ciobanu a zis la fel când a trecut în PSD. Fiecare poate să spună ce vrea. Am încredere în colegii mei primari. Ei îşi vor vedea în primul rând de administrarea localităţilor pe care le conduc. Sunt convins că vom merge mai departe în această echipă. În afară de a fugi după primarii PD-L, nu văd alte realizări la PSD. Sunt doar cuvinte aruncate”, a declarat Ostaficiuc.

Preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, susține că jumătate din primarii PD-L din județ sunt cu un pas în PSD. Le ține secrete identitățile, dar spune că aceștia vor face mișcarea, oficial, abia la anul. Constantin Ostaficiuc spune că sunt doar vorbe goale.

„20 din cei 40 de primari ai opoziţiei au trecut la PSD. Îi vom primi cu drag la dans. Mă străduiesc să mai aduc câţiva primari. Ostaficiuc ne- a luat, în 2005, 27 de primari, îmi doresc să ajung aproape la egalitate. Aceşti primari din PD-L vor face campanie pentru PSD”, susține Titu Bojin, preşedintele PSD Timiş. Liderul social-democrat a explicat în stil propriu cum i-a convins pe edilii portocalii. „Ce aş fi putut să le promit? I-am pupat de două ori şi a treia oară au şi venit la noi”, a declarat Bojin.

Replica preşedintelui PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc, a fost promptă. „Îmi amintesc că şi domnul Ciobanu a zis la fel când a trecut în PSD. Fiecare poate să spună ce vrea. Am încredre în colegii mei primari. Ei îşi vor vedea în primul rând de administrarea localităţilor pe care le conduc. Sunt convins că vom merge mai departe în această echipă. În afară de a fugi după primarii PD-L, nu văd alte realizări la PSD. Sunt doar cuvinte aruncate”, a declarat Ostaficiuc.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Walter a spus: (noiembrie 8th, 2012 at 18:12 )

povestea asta am mai auzit-o si de la ghita ciobanu si a racolat doar secretara personala,sotie de interlop.Asa ca sunt doar aberatii de start de campanie.

aurel a spus: (noiembrie 8th, 2012 at 19:12 )

fura unii de la altii, iar la mijloc e fraierul din societate, ala care merge si voteaza cui jigodiile astea.

Tudor a spus: (noiembrie 8th, 2012 at 23:00 )

Nu o sa racoleze asta in viata lui pe nimeni.Un primar,care are increderea unei intregi comunitati,aveti impresia ca poate sa il urmeze pe acest taran oportunist?

sorin a spus: (noiembrie 8th, 2012 at 23:06 )

usl = iliescu,nastase. niciodata timisul nu va deveni rosu.

Dan a spus: (noiembrie 9th, 2012 at 09:39 )

..ce frumos – se lauda cu traseism si furt – om de nimic- jigodie

Oana Zdreanta a spus: (noiembrie 9th, 2012 at 20:18 )

Titule vreau si eu al treilea sarut ca astia se ARD ca untul in tigaie!

Valeriu Tabara a spus: (noiembrie 11th, 2012 at 10:04 )

bojine, citeste ce am scris pe blog, ca prostesc ce faci… http://www.valeriutabara.ro/?p=135

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu

La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste

Politehnica Timișoara a obținut o victorie categorică, scor 3-0, în fața rivalei Universitatea Cluj, într-un meci disputat la Iclod, contând pentru etapa a 11-a a sezonului regular din Superliga Feminină. Derby-ul de tradiție a oferit două reprize complet diferite ca dinamică și calitate a jocului. Prima jumătate a meciului a fost marcată de un ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a obținut o victorie categorică, scor 3-0, în fața rivalei Universitatea Cluj, într-un meci disputat la Iclod, contând pentru etapa a 11-a a sezonului regular din Superliga Feminină. Derby-ul de tradiție a oferit două reprize complet diferite ca dinamică și calitate a jocului. Prima jumătate a meciului a fost marcată de un ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste
Înăsprirea legislației în domeniul sălilor de jocuri de noroc și contracția din industria auto ar putea aduce un număr semnificativ de concedieri în județul Timiș. Zece firme cu activitate în județul Timiș au anunțat concedieri colective, dar, și în lunile precedente s-a dovedit că acestea nu erau, de fapt, concedieri în județ, ci la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul oferă în continuare mii de locuri de muncă. Finalul de an ar putea aduce o serie de concedieri la firmele private
Șagul își demonstrează superioritatea, cel puțin în fața celorlalte echipe din județ în C7. Timișul a învins din nou Ghiroda și este pe locul secund în clasament. La Poli II, rezultatele slabe continuă, iar conducerea clubului l-a schimbat pe Alin Paleacu, cel care acondus din vară „satelitul” cu Iasmin Latovlevici. Rezultate, marcatori, etapa 12: Progresul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul
O propunere lansată de rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, a primit aprobarea Ministerului Educației. Astfel, universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare. În acest fel, se va crea o punte de legătură între tinerii olimpici și mediul universitar. ”Pentru elevii care sunt pasionați să aprofundeze discipline specifice și care participă la olimpiade...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare
La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica cinstește Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și al tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri care nu s-au despărțit de Dumnezeu. Această sărbătoare a fost la origine o simplă aniversare anuală a sfințirii unei biserici a Sfântului Arhanghel Mihail, ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol. Astfel, ea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Peste 1,3 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Politehnica dispută derby-ul cu CSM Reșița din etapa a XIII-a, luni, pe stadionul Electrica, arenă pe care a obținut victorii pe linie în Liga 2 2026-27. Ora nu este deloc potrivită, dar așa se dictează de la centru. Înaintea acestui joc Poli ocupă locul 2, cu 28 de puncte, având însă un meci mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
CSC Dumbrăvița a fost învinsă cu 1-0 astăzi, la Clinceni, în duelul cu Metaloglobus București. Meciul a contat pentru etapa a 13-a din Liga 2. Antrenorul Fabian, nicio victorie în acest sezon, dar cu un orgoliu demn de cauze mai bune, rezistă! Cele două echipe au trecut rapid peste obișnuita perioadă de tatonare, iar ocaziile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce și-a îndeplinit obiectivul, încurcând Poli, Dumbrăvița a revenit la obieciurile din acest sezon, înfrângerile
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.