Joi, de la ora 13, trupa de teatru „Impact” a Penitenciarului Timişoara, formată din nouă persoane private de libertate va susţine, pe scena Casei de Cultură a Studenţilor, un spectacol inedit – comedia într-un act „Chipul”, de Luigi Pirandello.
Trupa de teatru a Penitenciarului Timişoara a fost prezentă cu piese de teatru la toate ediţiile Festivalului de teatru pentru deţinuţi „Exit”, organizat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, precum şi pe scena teatrului Nottara din Bucureşti. Temele propuse şi mesajele transmise în cadrul pieselor prezentate de-a lungul timpului au avut impactul scontat asupra publicului adolescent şi tânăr.
„La eveniment au fost invitaţi să participe elevii de la mai multe şcoli timişorene, piesa de teatru făcând parte din seria activităţilor de reintegrare socială a persoanelor private de libertate, constituind totodată şi un bun prilej de a pune o piatră de temelie în procesul de prevenţie infracţională”, a declarat chestorul Ioan Băla, comandantul Penitenciarului timișorean.
Comentarii prin facebook