Militanții împotriva distrugerilor ecosistemului din România vor protesta, miercuri, și la Timișoara. Sunt așteptați cel puțin 100 de oameni, membri în diverse ONG-uri care vor purta afișe și lanterne.
Pe 28 noiembrie 2012, între orele 18 şi 20, în mai multe oraşe ale ţării vor avea loc manifestaţii de protest, susţinute de organizaţiile membre ale Alianţei pentru Diversitatea Naturii, cu tema „Opriţi măcelul din Natura României!”.
Acţiunile vor avea loc la Bucureşti (lângă fântâna de la Universitate), la Cluj Napoca (în Piaţa Unirii) şi la Timişoara (lângă catedrală) şi vor consta în afişarea de bannere şi afişe pentru conştientizare publică în vederea problemelor cu care se confruntă natura României în prezent: tăierile de păduri, masacrul faunei, proiectele ce distrug natura şi totodată, slaba reacţie a autorităţilor referitor la aceste probleme.
Organizaţiile ce s-au regrupat în mişcarea Alianţa pentru Diversitatea Naturii au decis sa formuleze o petiţie cu privire la problemele mai sus menţionate, care va fi înaintată autorităţilor statului în perioada următoare protestului. Petiția a fost asumată de zeci de organizații și poate fi semnată în continuare.
Comentarii prin facebook